Foarte mulţi comentatori (români) au ţinut să-şi exprime astăzi susţinerea faţă de Kamila Valieva, tânăra vedetă a patinajului rus care a fost lăsată de tribunalul sportiv internaţional să concureze la Beijing, în ciuda unui test antidoping ratat în decembrie. Majoritatea comentariilor rezonabile – şi le exclud din categoria asta pe cele care sugerează că are dreptate pentru că e rusoaică şi sigur e victima americanilor – deci comentatorii rezonabili, ziceam, îşi manifestau îndoiala că un medicament de inimă ar fi putut ajuta o patinatoare. Până la urmă dopajul ajută mai ales probele sportive de efort, atletism, haltere, ciclism, înot, etc, ori patinajul e o probă de îndemânare şi de eleganţă care durează doar câteva minute, deci inutil să ai rezistenţă sau muşchi mari. Ei bine, aş răspunde acestor comentarii cu o întrebare. Şi atunci, de ce a fost interzisă trimetazidina? O posibilitate minusculă, părerea mea, este ca americanii să fi constatat că statistic sportivii ruşi, săracii, au tot avut probleme cardiace (Sharapova se trata cu acelaşi medicament, nu ştim dacă tot pe reţeta bunicului) şi să impună substanţele respective pe lista neagră. O altă opţiune, mult mai probabilă, este că medicamentul este folosit pentru a îmbunătăţi capacitatea de efort a unui sportiv aflat în pregătire, ceea ce se traduce prin multe ore de pregătire suplimentară. Iar asta înseamnă, de fapt, doping. Interesantă este şi prezenţa L-carnitinei în proba de urină a fetei, o substanţă care nu e pe lista agenţiei anti-doping, dar care ajută (şi) la pierderea în greutate. Ori, când eşti patinatoare, căteva sute de grame în plus pot face diferenţa între un salt în care te roteşti de trei ori sau unul în care reuşeşti patru rotiri. Nu ştiu eu termenii tehnici, mă scuzaţi pentru asta, dar înţeleg că sportiva din Rusia este printre puţinele, dacă nu singura, care poate face 4 rotiri în aer. Ori asta e posibil doar dacă ai 15 ani, deci trupul unui copil, şi foarte puţine kilograme. Şi dacă tot s-a tot vorbit cu ocazia asta şi de cazul Andreei Răducan la Sidney, deşi mi-ar plăcea să cred că de vină a fost incompetenţa unui membru al echipei, fie el doctor sau antrenor, care i-a dat un Nurofen Andreei, există, totuşi, câteva semne de întrebare. Chiar aşa de prost să fi fost doctorul ăla, să nu ştie că pseudo-efedrina din Nurofen e interzisă? Şi acum a doua întrebare, pe care nimeni nu vrea s-o audă. Ştiţi (şi) la ce ajută pseudo-efedrina? La slăbit. Ori era de notorietate că Andreea avea probleme cu greutatea de concurs iar la gimnastică e ca la patinaj, câteva sute de grame fac diferenţa dintre triplu şurub şi niciun şurub. Pot să confirm personal, am încercat. Nu spun că asta s-a întâmplat, aşa cum nu spun nici că rusoaica minte când spune c-a luat pastilele bunicului. N-am de unde să ştiu sigur. Spun doar că, dincolo de faptul că regulile sunt reguli şi nu se discută, ar fi existat motivaţii deci sunt semne rezonabile de îndoială în legătură cu inocenţa sau veridicitatea “întâmplărilor”.

Acum câteva luni scriam despre “The Russian Affair”, cartea scrisă de David Walsh pe baza mărturiilor lui Vitaly Stepanov şi ale Yuliyei Rusanova (îi găsiţi, cred, şi pe youtube), familia de sportivi ruşi care a decis să denunţe corupţia instituţionalizată din atletismul rusesc, susţinută şi protejată de stat încă din epoca sovietică, care a şi dus, dealtfel, la interzicerea completă a participării sportivilor ruşi la olimpiade sub steagul naţional. Cartea este extraordinară şi prezintă, cu lux de amănunte, amploarea fenomenului de doping şi încrengătura de interese din spatele performanţelor trucate. Observ că lucrurile nu se schimbă prea uşor. Şi ştiţi ce e cel mai trist în toată povestea asta? Că Valieva este atât de talentată şi de bună încât ar fi putut câştiga, probabil, şi fără trimetazidina aia a bunicului.