kentAș fuma o țigară. Fir-ar, ce-aș fuma o țigară! Nu vă zic de ce mi-a venit brusc nevoia asta cu fumatul, că nu-i frumos să dau din casă și oricum motivul, altfel trist, ar fi banal pentru voi… Dar aș băga o țigară chiar acum, după 6 ani și ceva de când m-am lăsat. Îmi mai vine, din când în când. Culmea, nu la petreceri, ca pe vremuri, ci la greu… Am zis șase ani și ceva, nu? Chiar că m-am lăsat de mult… În prima lună aș fi putut spune, în zile și ore, cât a trecut de la ultima țigară. Vreo șase luni sau chiar mai mult cred c-am numărat involuntar zilele de nefumător. “Și ceva”-ul de astăzi e dovada unei răni aproape vindecate.

Ani de zile m-am lăsat de fumat în fiecare săptămână. Cel puțin o dată pe săptămână, în fiecare dimineață de luni. În general fumam din nou după prânz sau chiar mai devreme, în prima pauză de cafea a colegilor de birou. Îmi făcusem un fel de brand personal din această neseriozitate cronică, glumeam – și acceptam, în egală măsură, glumele celorlalți – despre cât de “multă” voință reușeam să adun în lupta cu tentația. Privind retrospectiv la perioada aia poate că devenisem cumva dependent, pe lângă nicotină, și de cele 30 de secunde de atenție exclusivă de care mă bucuram lunea de dimineață.

M-am lăsat pentru prima dată de fumat după ce am terminat, cu greu, prima țigară. A fost scârboasă dar am îndurat până la sfârșit, ca s-arăt cât de matur pot fi la 16 ani. Obiceiul de a fuma mi s-a părut, de-atunci și până azi, oribil, profund împotriva credinței mele în sport și viață sănătoasă. Mi-e pur și simplu greu să accept că am fumat, totuși, mai bine de 25 de ani…

Și-apoi a venit ziua aia din august. Nici nu mai știu dacă a fost într-o luni. Nu-mi aduc aminte să mă fi pregătit în prealabil, nici să fi aruncat, simbolic, pachetul de țigări plin pe trei sferturi. N-am folosit, ca de obicei, gume, patch-uri sau alte forme de nicorette, nu mi-a fost rău și n-am mâncat fără măsură. Doar am zis că nu mai fumez și mintea mea a reușit, pentru prima oară, să blocheze eficient orice tentație (de a fuma). Pur și simplu. Și au fost oameni în jurul meu care să creadă că vreau și că pot. În rest, doar răbdare. Nici măcar n-a fost greu.

Sună banal și povestea n-are nimic atrăgător (am vrut să zic catchy, dar mi-am adus aminte că englezii preferă brexit). Probabil că veți fi dezamăgiți, fie că sunteți fumători în căutare de soluții minune sau doar cititori.

Cum ziceam, aș fuma o țigară. Dar înainte să fac o prostie îmi aduc aminte că dacă m-ar întreba cineva, brusc, care a fost cea mai proastă decizie din viața mea aș răspunde imediat, fără ezitare, apucatul de fumat. Și cea mai bună? Ați ghicit deja, decizia de a mă lăsa de fumat. Atât de bună încât am repetat-o, probabil, de sute de ori…