Un tip reușește, miraculos, să scape dintr-un naufragiu. Vaporul se duce la fund și el e singurul care poate să înoate și să ajungă, mai mult mort decât viu, până pe plaja unei insule pustii. În scurt timp avea să constate că, prin nu știu ce ciudată întâmplare, nu era singur pe insulă. O capră și un câine deasemenea reușiseră să se salveze. Câteva săptămâni mai târziu singurătatea începe să-l chinuie pe bietul naufragiat. Și cum nu era nici o femeie prin preajmă, nu durează mult până când mintea lui înfierbântată începe să o găsească din ce în ce mai atractivă pe amărâta aia de capră. Încă o săptămână trece și tânărul nu mai rezistă. Se strecoară la ceas de seară în spatele caprei și, super excitat, își încearcă norocul. Dar ghinion, fix când credea că totul avea să se termine fericit (cu happy end, cum ar veni…), câinele se repede la el și începe să mârâie și să latre de la câțiva centimetri distanță. Speriat, tânărul renunță. Încearcă din nou, de mai multe ori, în săptămânile următoare, dar rezultatul e același. Câinele se dovedește din ce în ce mai agresiv pe măsură ce dorința lui crește… O lună mai târziu un alt vapor se scufundă în apropierea insulei. Eroul nostru își riscă viața și reușește să salveze din valurile turbate ale oceanului o frumusețe de femeie care cu siguranță s-ar fi înecat fără ajutorul lui. În dimineața de după furtună se trezesc amândoi aproape îmbrățișați pe plaja pustie, ea mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, plesnind de sex-appeal, el încă extrem de excitat de lunga perioadă de abstinență. “Mulțumesc, dragul meu, că mi-ai salvat viața! Sunt gata să fac orice pentru tine, doar spune-mi ce-ți dorești!”. El nu stă prea mult pe gânduri: “Poți să ții turbatul ăla de câine vreo cinci minute?” Continue reading “David Grossman – A horse walks into a bar” →

Deși au trecut aproape 80 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Legiunii Arhangelului Mihail și al Gărzii de Fier, este încă foarte greu în România să porți o discuție obiectivă – adeseori nici măcar civilizată –  pe tema mișcării legionare și a “căpitanului” ei. O astfel de încercare ar fi imposibilă avându-i ca interlocutori pe exaltații mișcărilor neolegionare reapărute în nebunia anilor 90 și care se înmulțesc ingrijorător în epoca recentă a “fake news”-urilor și propagandei naționaliste din rețelele de socializare (adesea având surse de finanțare și surse de știri extrem de îndepărtate ideii de patriotism). Nu ar fi posibilă nici cu cei care preferă să creadă istoria prelucrată de propaganda comunistă, învățată la școală până în 89 sau din filmele “istorice” ale acelorași vremuri. În principal, dialogul e imposibil pentru că și unii, și alții, privesc prin masca ideologică, fără a pune mare respect pe adevărul istoric (de care mulți nici n-au idee). Și-apoi, pentru că istoria reală e la rândul ei complicată, marcată de evenimente contradictorii, de trădări, de răzgândiri, de lipsa moralității și consecvenței în politică, de combinații năucitoare de fapte bune și abominabile crime împotriva umanității. Continue reading “Tatiana Niculescu – Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu” →

Pe 11 Septembrie 2001 două avioane deturnate au lovit turnurile gemene ale World Trade Center, într-o acțiune teroristă fără precedent care a lăsat urme adânci în aproape toate segmentele societății americane, de la politică și strategie militară și până la economie, educație, artă și, în general, viața a milioane de oameni din America sau din statele ce aveau să devină scenele războiului american împotriva terorii.

“Omul căzător”, cartea lui Don DeLillo, în varianta originală “Falling Man”, spune povestea unuia dintre supraviețuitorii atacului, unul dintre norocoșii care au reușit să părăsească turnul în care lucra chiar înainte ca acesta să se prăbușească. Personajul lui DeLillo încearcă să-și vindece rănile – fizice sau psihologice – și să-și reconstruiască viața într-o societate aflată la rândul ei în șoc post-traumatic. O lume obsedată de avioane, de oameni căzători, de clădiri, de turnurile alea gemene. De Bin Laden, ca personificare a răului, reprezentant unic al tuturor ticăloșilor lumii.

Continue reading “Don DeLillo – Omul căzător” →

Aveam cartea asta în bibliotecă de doi ani, am găsit bonul de la Cărturești printre pagini. O pierdusem din vedere, nici măcar pe lista – lungă – de așteptare nu era.

Cartea este povestea vieții unei femei de culoare din sudul Statelor Unite, povestită chiar de ea în epistolele pe care i le scrie lui Dumnezeu. Și tot scriindu-i, își găsește singură puterea de a trece peste greutăți, răspunsurile la întrebări dificile, înțelepciunea de a ierta și, până la urmă, drumul spre o viață împlinită.

Cineva – editorul american, probabil, căci numai la ei lucrurile se pun pe rafturi distincte de dragul corectitudinii politice supreme – scrie pe coperta din spate despre “Culoarea purpurie” că este unul dintre cele mai importante romane americane, un clasic al literaturii feministe și o lectură esențială a literaturii LGBT, deși să revendici această capodoperă de dragul unei minorități sau în numele unui activism oarecare înseamnă să nu fi înțeles, de fapt, mare lucru. Un singur fragment rezumă, după părerea mea, întreaga poveste:

Cât am trăit nu mi-a păsat niciodată de ce zice lumea de ce fac eu, îi spun. Da în fundu sufletului meu îmi pasă de Dumnezeu. Că ce-o să zică. Și când colo ce să vezi, nu zice nimica. Bănui că numa stă acolo sus și se fudulește cu cât e de surd. Da nu-i ușor să fii fără de Dumnezeu. Chiar dacă știi că nu există, e chinuială fără el.

 

E a doua carte a Doinei Ruști pe care o citesc și m-am reintrodus cu plăcere în atmosfera fantastică – deși foarte familiară – a “Manuscrisului fanariot”, pentru noi aventuri din Bucureștiul sfârșitului de secol XVIII.  Trebuie să recunosc că unele din povești mi s-au părut inspirate de fapt din Bucureștiul zilelor noastre, fabulos împachetate într-un amestec de mister, exotism arhaic, ironie fină și o inteligentă complicitate cu cititorul. Sau poate că Bucureștiul și-a păstrat parte din farmecul – și obiceiurile – de acum 200 de ani.

Nu am știut, de exemplu, că pe vremea fanarioților știrile zilei erau puse-n versuri improvizate și lălăite pe străzi de tarafurile de lăutari. Continue reading “Doina Ruști – Mâța Vinerii” →

Dacă aș fi încă în România mi-ar plăcea să mă duc la Brașov să văd casa aia de pe strada Sfântul Ioan, fostă Maiakovski, fostă Sfântul Ioan. Mai ales că acum îi știu și câteva dintre  cele mai frumoase istorii. Am crescut într-o astfel de casă cu mulți oameni și multe povești, undeva într-un alt oraș de provincie, cândva, dacă nu în același timp, în mod sigur în aceleași timpuri cu Ioana Pârvulescu. Poate că și de aceeea am simțit cartea asta atât de apropiată sufletului meu.

Romanul mi-a adus aminte de amintirile din copilărie ale lui Paul Goma, în “Din Calidor”, o altă carte superbă care ar trebui studiată la școală. Și poate că între timp chiar e.

Am trecut de câteva ori pe lângă cartea asta până să mă hotărăsc să o cumpăr. Până la urmă m-a convins citatul din “Le monde” în care Yu Hua este considerat “un Hemingway chinez”.

Și, într-adevăr, scriitura lui Yu Hua seamănă cumva cu Hemingway. Este povestea unei vieți cu multe zile dar prea puțin noroc, povestită chiar de către personajul principal, într-o Chină rurală ce trece prin războiul civil și apoi peste perioada comunistă. Ce m-a impresionat la cartea asta este modul superb în care autorul reușește să transpună literar o mărturie ce are autenticitatea unui documentar. Continue reading “Yu Hua – În viață” →

Cartea asta (James Rebanks – “Povestea păstorului”, în original “The Sheperd’s Life: A Take of the Lake District”) m-a atras imediat ce am văzut-o pe raftul librăriei, doar cu informațiile disponibile pe copertă. Povestea unui tip care a absolvit Oxford și apoi s-a întors la ferma părintească pentru că tot ce-și dorea era să crească oi?  Am crezut întotdeauna că astfel de oameni există în realitate dar niciodată nu i-am întâlnit, cel puțin nu în România (sau poate doar m-am făcut că nu-i văd). De fapt știu o poveste, cea a unui softist român care a ajuns managerul unei echipe de programatori undeva în Canada, doar pentru a lăsa totul baltă pentru a-și indeplini visul – acela de a conduce un camion pe șoselele Americii cu chitara lângă el. Continue reading “James Rebanks – Viața păstorului: O poveste din Lake District” →

Pentru cineva care a trăit pe timpul comunismului, suficient cât să realizeze grozăvia sistemului dar nu destul cât să-și piardă sufletul, cartea “Vremuri second-hand” a scriitoarei Svetlana Aleksievici este absolut tulburătoare. O colecție impresionantă de mărturii despre viața “oamenilor sovietici”, înainte și după căderea comunismului, în care te izbește cât de similară a fost experiența noastră, a românilor, în comunism și în perioada tulbure ce a urmat căderii regimului lui Ceaușescu. Senzația de autenticitate este perfectă, povești similare ale familiei tale, ale prietenilor, ale vecinilor tăi îți revin viu în memorie. Cartea se derulează ca un film documentar sau mai degrabă ca un ingenios puzzle de filme documentare superb aranjate pentru a crea o operă de artă.

Continue reading “Svetlana Aleksievici – Vremuri second-hand” →

  Dacă vreți sa redescoperiți plăcerea simplă a cititului atunci vă recomand cu căldură “All the light we cannot see” a lui Anthony Doerr, publicată și la noi de către Humanitas ca “Toată lumina pe care nu o putem vedea”. Cartea este absolut captivantă, pur și simplu nu am putut-o lăsa din mână, noroc că s-a nimerit să o descopăr în vacanță, altfel aș fi avut câteva dimineți dificile la birou…

Cartea a câstigat premiul Pulizer în 2015, asta în cazul în care nu mă credeți pe cuvânt că e bună, iar povestea urmărește destinul unor copii care încearcă din răsputeri să supraviețuiască celui de-al doilea război mondial rămânând, in același timp, oameni. Continue reading “Anthony Doerr – Toată lumina pe care nu o putem vedea” →