James Rebanks – Viața păstorului: O poveste din Lake District

Cartea asta (James Rebanks – “Povestea păstorului”, în original “The Sheperd’s Life: A Take of the Lake District”) m-a atras imediat ce am văzut-o pe raftul librăriei, doar cu informațiile disponibile pe copertă. Povestea unui tip care a absolvit Oxford și apoi s-a întors la ferma părintească pentru că tot ce-și dorea era să crească oi?  Am crezut întotdeauna că astfel de oameni există în realitate dar niciodată nu i-am întâlnit, cel puțin nu în România (sau poate doar m-am făcut că nu-i văd). De fapt știu o poveste, cea a unui softist român care a ajuns managerul unei echipe de programatori undeva în Canada, doar pentru a lăsa totul baltă pentru a-și indeplini visul – acela de a conduce un camion pe șoselele Americii cu chitara lângă el. Dar întotdeauna a avut un aer de legendă, pentru că nu aveam dovezi că așa a fost în realitate și pentru că adesea poveștile noastre de succes se învârteau în jurul clădirilor înalte de sticlă care gazduiesc marile multinaționale.

Citind-o, cartea mi-a adus în memorie amintiri dragi ale propriei mele legături cu lumea satului românesc. Gândul mi-a zburat la oierii machedoni de pe dealurile Dobrogei sau la celebrii sibieni. La imaginea celor câteva oi agățate miraculos de o limbă de pământ dincolo de care era hăul prăpastiei, undeva aproape de Bâlea lac. Era prima dată când treceam Transfăgărășanul, probabil aveam doar vreo 10 ani.

Cartea e minunată, vorbește despre legăturile adânci ale fermierilor cu pământul pe care îl lucrează, despre schimbul firesc de generații, despre ciclul anotimpurilor și muncă grea, despre competiție și pasiune. Și nu în ultimul rând, despre educație, despre transferul firesc al tradițiilor și cunoștințelor acumulate în sute de ani către copii sau cei ce vor să continue. E scrisă de un tip care probabil că ar înțelege perfect care-i treaba cu “Miorița” noastră.

E plăcut să simți că încă mai avem șanse să păstrăm ceea ce merită păstrat și că mai sunt oameni care știu cum s-o facă. Și e bine să înțelegi că asaltul tehnologiilor disruptive înseamnă progres și distrugere în același timp, în numele vitezei și al profitului, și că adeseori asta nu duce la câștig pe termen lung.

Vă recomand să o citiți, e povestea unei filozofii de viață care ți se strecoară insiduos în suflet din programul încărcat al unei ferme de creștere a oilor. Împreună cu bagajul tehnic minim necesar începerii unei astfel de aventuri, asta dacă vreodată vă veți gândi să vă întoarceți la origini.