Svetlana Aleksievici – Vremuri second-hand

Pentru cineva care a trăit pe timpul comunismului, suficient cât să realizeze grozăvia sistemului dar nu destul cât să-și piardă sufletul, cartea “Vremuri second-hand” a scriitoarei Svetlana Aleksievici este absolut tulburătoare. O colecție impresionantă de mărturii despre viața “oamenilor sovietici”, înainte și după căderea comunismului, în care te izbește cât de similară a fost experiența noastră, a românilor, în comunism și în perioada tulbure ce a urmat căderii regimului lui Ceaușescu. Senzația de autenticitate este perfectă, povești similare ale familiei tale, ale prietenilor, ale vecinilor tăi îți revin viu în memorie. Cartea se derulează ca un film documentar sau mai degrabă ca un ingenios puzzle de filme documentare superb aranjate pentru a crea o operă de artă.

Singurele experiențe care-mi sunt străine și pe care noi, românii, le-am trăit diferit sunt teroarea stalinistă de dinainte de al doilea război mondial și războiul însuși. Pe prima aveam să o trăim atât de dureros după război, poate chiar mai dureros, pentru că a sfărâmat brutal speranțele unui popor epuizat, înlocuindu-le cu o teroare ce și-a lăsat amprenta peste timp.

Marele război a salvat, poate, comunismul sovietic și ni l-a adus nouă ca pedeapsă pentru deciziile greșite pe care le-am făcut sau poate doar ca fatalitate a poziției noastre geografice. Comuniștii sovietici au avut grijă să creeze un cult al victoriei care rezistă și astăzi și este mai viu decât cel pentru războaiele lor mai recente – Afganistan, Armenia, Tadjikistan. Războiul – războaiele, de fapt, sunt evocate în multe povestiri ale cărții, iar dincolo de propagandistica imagine oficială a eroilor idealizați, laitmotivul tuturor experiențelor este suferința dezumanizantă, cea a foștilor combatanți – împletită în frustrare, revoltă și ură și înecată bine în votcă – iar apoi suferințele inevitabile ale victimelor și ale familiilor celor întorși din razboi.

Noi nu am fost un imperiu, deci nostalgiile românilor care cred că era mai bine înainte sunt doar legate de ideea de comunism, de imaginea lui purificată de timp și de experiențele nefericite din post-comunism,  de acea societate (aparent) egalitaristă, căci pentru ei nu faptul că trăiesc astăzi mai bine ca ieri contează câtă vreme alții s-au descurcat și mai bine, întotdeauna nemeritat de bine.
Pentru restul, cartea ne amintește dureros de lungile discuții șoptite din bucătăriile blocurilor gri, de teama și poveștile înfiorătoare ale deținuților politici, de trădări, abuzuri și tartori, de minciună și propagandă, de magazine goale și cartele la pâine, de revoltă, entuziasm și sperantă, oportunitate, corupție, deziluzie, sărăcie și revoltă din nou.
Superbă carte. Într-o lume normală la cap ar trebui să fie suficientă pentru ca toate atrocitățile trăite și povestite acolo să nu se mai repete vreodată…