Mata-Vinerii-copertaE a doua carte a Doinei Ruști pe care o citesc și m-am reintrodus cu plăcere în atmosfera fantastică – deși foarte familiară – a “Manuscrisului fanariot”, pentru noi aventuri din Bucureștiul sfârșitului de secol XVIII.  Trebuie să recunosc că unele din povești mi s-au părut inspirate de fapt din Bucureștiul zilelor noastre, fabulos împachetate într-un amestec de mister, exotism arhaic, ironie fină și o inteligentă complicitate cu cititorul. Sau poate că Bucureștiul și-a păstrat parte din farmecul – și obiceiurile – de acum 200 de ani.

Nu am știut, de exemplu, că pe vremea fanarioților știrile zilei erau puse-n versuri improvizate și lălăite pe străzi de tarafurile de lăutari. Dar m-a izbit un aer de actualitate, deși astăzi știrile nu se mai manelizează în piață căci avem posturi de știri și numai o parte din branșa lăutarilor a rămas să le lălăie seară de seară. Restul s-au descurcat binișor și ei, trăgându-și seva tot de undeva din subsolul tradiției noastre balcanice, acea parte care a putut fi adaptată sunetelor unei orgi electronice japoneze Yamaha.

Ca și-acum, oamenii credeau în vrăji, leacuri miraculoase și produse naturiste. Încă nu se inventaseră controversatele vaccinuri dar credința în miraculoasele extracte de buruieni și gândaci îi ajuta pe  oameni să trăiască relativ sănătoși până aproape de 40 de ani. Deși poveștile nu sunt 100% verificate istoric se pare că nimeni nu scăpa cu viață de pe urma leacurilor băbești. Doar otrăvurile dovedeau o rezonabilă rată de succes. Dar, cumva, înțeleg acum de unde a apărut “Formula As” și de ce este atât de apreciată până în zilele noastre.

Nu vă zic nimic de nebunia “Masterchef”-ului fanariot, că nu vreau să vă stric plăcerea lecturii. Dar nu pot să mă abțin să comentez că dacă cineva va reuși vreodată să controleze (din nou) procesul sintentizării visurilor de greier marile companii internaționale de pharma se vor lupta pentru varianta românească, mult mai performantă, de viagra. Rețeta e în carte.

Așa, ca un fel de disclaimer, sper să nu-l supăr pe Sator cu comentariile mele de ignorant agnostic.

Serios acum, râdem, glumim, dar cartea asta e superbă și se citește cu sufletul la gură! Iar eu sunt inginer de formație, nu critic literar.