O afacere cu noroc

De la ieșirea din metrou, la Piața Sudului, și până la intersecția cu șoseaua Vitan-Bârzești sunt 1.5 km. Șoseaua Olteniței nu a fost niciodată cine știe ce zonă comercială și lucrurile nu au devenit mai ușoare pentru comercianții din zonă odată cu deschiderea mall-ului Sun Plaza. În plus, ca mai peste tot, sunt nenumărate megaimage-uri, catene și done.

Și totuși, două afaceri proliferează spectaculos, înlocuind implacabil foste frizerii, cofetării, ateliere de reparații sau mici băcănii de cartier care dau faliment sau se mută în alte zone ale orașului. Industria norocului – ca să-i spunem așa – este pe val, noi și noi mini-cazinouri, săli de jocuri de noroc, birouri de pariuri sportive (sau, mai nou, pariuri de orice fel) apărând ca ciupercile după ploaie. Prima dată când am observat fenomenul a fost acum vreo doi ani, când am numărat 7 astfel de locații pe distanța celor 1.5 km. Am refăcut numărătoarea săptâmâna trecută: acum sunt 9 locații pe-o parte și 11 pe cealaltă, deci 20 de locuri (!!!) în care bercenarii își pot încerca norocul și, eventual, schimba soarta…

Continue reading “O afacere cu noroc”

Gusturi ca la ele acasă

12301492_800485890062335_1299055236630659775_nPe vremea când locuiam în România mergeam adesea să petrecem weekend-urile alături de familie într-un sătuc ascuns la poalele Munților Baiului, nu foarte departe de Sinaia. Drumul nu dura de obicei prea mult pentru că ieșeam din DN1 în Comarnic, chiar înainte ca tradiționalul ambuteiaj de la intrarea în Sinaia să devină imposibil. Dar pentru că mai întotdeauna ajungeam ultimul, plecând târziu de la birou, tot drumul stăteam stresat să nu înceapă fără mine. Să nu pornească discuțiile alea importante, grătarul și primele pahare ciocnite în cinstea revederii care nu era niciodată atât de frecventă pe cât ne-am fi dorit.  Deci, încă la volan fiind, mă vedeam deja închinând primul țoi din celebra țuică de prune a vecinului de peste drum, probabil cea mai bună țuică pe care-am băut-o vreodată. Era perfectă. Nu foarte tare, cam cum se face pe partea dinspre sud a Carpaților, ținută în butoi de dud și turnată în țoiuri tronconice din sticlă verzuie, probabil vechi de când lumea. Băută vineri seara, în jurul unei mese masive din lemn, pe terasa unei case de munte, între oameni dragi, chiar înainte să dăm foc la grătar și să încingem discuțiile din jurul lui. Ce poate fi mai bine de-atât? Continue reading “Gusturi ca la ele acasă”

Centrul Vechi

cv3Am început să descopăr cu adevărat Bucureștiul prin ’87 și m-am mutat definitiv în oraș în ’89, trei luni înainte de Revoluție. La vremea aia și în lumea mea mică nimic nu putea fi mai diferit și mai opus Tulcei mele natale așa că la început nu mi-a plăcut. Ca (aproape) orice oraș mare, Bucureștiul te întâmpină brutal și-și exhibă indiferent toate bubele și toate tarele de caracter. Curiozitatea, vremurile în schimbare și efervescența pestriță și veselă a Regiei m-au ajutat să trec repede peste prejudecăți și stereotipuri și să încep să explorez orașul străbătându-l la picior, în lung și-n lat, câteodată în “excursii” de câte o zi întreagă. Nu-mi găsesc nici un merit deosebit pentru faptul că am fost atras de tot ce mai rămăsese vechi din oraș. Nu știu pe nimeni care să fi făcut o pasiune pentru blocurile ceaușiste. Or fi destui acum, când a devenit trendy să plângi nostalgic după marile ctitorii ale cârmaciului, care au rămas nevăruite de netrebnicii urmași, dar atunci nu era. Continue reading “Centrul Vechi”

Pastorală

DSC_1736Gigel a furat un ou. Cineva l-a dat în gât. La început a crezut că-i Costel, care stătea și el cu ochii pe oul ăla. De fapt Costel fusese mai degrabă interesat de bou. Nu de boul de Gigel, ci de ultimul bou comunal, furat mai demult. Tot satul știa că Gigel a ciordit boul și mulți îl înjurau în stânga și-n dreapta c-a lăsat grajdul satului gol. CAP-ul a scos animalul (din nou, nu e vorba de Gigel ci de bou) de mult din bilanțul contabil, între timp s-a și desființat cu totul și, între noi fie vorba, Gigel nici nu se ferea cine știe ce câtă vreme se plimba din când în când cu boul pe uliță, afișând un zâmbet arogant în colțul gurii. Până și boul părea să-i sfideze pe amărășteni, oprindu-se din când în când la câte-un gard ca să smulgă, la mișto, vreo floare sau să jumoale vreun pom fructifer. Continue reading “Pastorală”

Un popas

Solenza2De acasa si pana la Popas masina inchiriata ieri m-a bipait  incontinuu. Nu-i de la centura, nu-i de la frana de mana, motorul sper sa nu fie, cel mai probabil e ca nu am airbag. Sunt pe DN4 Bucuresti – Oltenita, sosea delimitata de crucile plantate pe-o parte si pe cealalta. Dar, desi traficul e mai prost decat il stiam, n-am vazut nici o cruce noua, n-oi fi eu asa de ghinionist.

Trei caini famelici ma intampina curiosi de cum ma dau jos din masina. Cateva mese au aparut intre “bucataria de vara” a restaurantului si parcarea din marginea drumului national. La ce naiba ai vrea sa stai la terasa in sosea, unde poti admira traficul si service-ul auto al tiganilor de vizavi cand paduricea din spatele cladirii te imbie cu racoarea si linistea ei. Doar una dintre mese este ocupata. Continue reading “Un popas”

Lancia Delta Integrale

Nu se mai mișcase din loc de vreo doi ani, de la ultima încercare ratată de a-i reporni motorul. Anvelopele de pe partea dreaptă erau complet dezumflate și la roata din față se vedea deja cum marginea de metal a jantei intrase adânc în masa de cauciuc. În mod ciudat, nu se vedeau mari urme de rugină dar vopseaua, probabil la origine roșie, era acum de un cărămiziu murdar, complet scorojită în zonele unde soarele bătuse fără milă ani de zile. Lacul de deasupra se desprinsese și capota din față părea acoperită de mici solzi translucizi și neregulați. Doar cele două dungi negre care porneau de pe botul mașinii și se prelungeau deasupra, pe capotă și pe spoilerul din spate, erau curate, deși negrul nu mai era chiar negru. Acolo soarele își terminase de mult lucrarea. Prin geamurile murdare puteai vedea diverse piese din motor și articulațiile sistemului de tracțiune integrală zăcând pe bancheta plină de pete de ulei, alături de cutii de plastic cu diverse fluide vâscoase.

Și totuși îmi plăcea la nebunie mașina aia. Continue reading “Lancia Delta Integrale”

Organu’ de control

Se invarteau ca si mine prin magazin, aparent fara vreun scop anume. Dar cand am dat sa merg spre casa de marcat au grabit pasul ca sa ajunga acolo inaintea mea. N-am dat mare importanta caci gestul nu intra chiar la categoria “bagatului in fata”. Am ciulit urechea la conversatie abia dupa ce pe tejgheaua din fata casei de marcat au inceput sa se deschida dosare, din ce in ce mai multe dosare.

Era organul colectiv de control, format dintr-un organ feminin si un organ masculin. El si-a fluturat legitimatia, ea nu s-a mai obosit caci o jumatate de organ legitimat isi extinde autoritatea asupra celeilalte jumatati si chiar a universului imediat. Am realizat ca treaba e posibil sa dureze cand o copie xerox reprezentand nu stiu ce autorizatie a fost respinsa ca fiind ilizibila. Vanzatoarea s-a oferit sa le citeasca ea ce scrie pe foaie. Continue reading “Organu’ de control”

Greu cu limbile străine…

DSC_1653
Chaplin Museum, Vevey, Switzerland

Nu o să-mi dau cu părerea despre filmulețul făcut de un individ care avea ceva de demonstrat. Povestea vânzătoarei unguroaice care refuză să te servească pentru că ești român e o legendă urbană încă de pe vremea comunismului, am auzit-o de nenumărate ori. Deși am fost adeseori în Ardeal mie nu mi s-a întâmplat niciodată, o fi doar noroc, la fel cum noroc o fi și că nu am văzut vreodată un cuplu de homosexuali sau pe cineva afectat de vreun vaccin. Dar să nu deviem.

Ce pot face e să împărtășesc propriile mele experiențe în legătură cu minoritățile naționale și limbile lor. Să le iau în ordine cronologică. Continue reading “Greu cu limbile străine…”

BOR Corporation vs BIG Pharma (un meci pe viață și mai ales pe moarte)

Când deschide gura vreun doctor, vreun oficial guvernamental sau oricine altcineva ar fi calificat să se exprime pe tema vaccinurilor, apostolii antivacciniști de pe net îl contracarează scurt sub acuzația că nu ar fi chiar dezinteresat, ba chiar e posibil să fie membru al conspirației globale condusă de “big pharma” împotriva populației (deși cel mai probabil “big pharma” câștigă mult mai mult din tratamentele aplicate copiilor nevaccinați care fac boala decât de pe vaccinul propriuzis). Dacă mă uit la numărul impresionant al site-urilor ortodoxe (măcar în denumire) care se pronunță ferm împotriva vaccinării și aplic aceeași logică (în fine, să-i spunem așa) aș spune că și reciproca este adevărată, nici ei nu par foarte dezinteresați. Rapoartele oficiale publicate de statele occidentale în ultimii zece ani arată clar că nimeni nu a murit în urma administrării vaccinului ROR, de exemplu, iar rata de apariție a reacțiilor adverse severe este în jur de unu la un milion. O comparație scurtă cu datele publicate de România despre epidemia de rujeolă arată clar că probabilitatea de a avea nevoie de serviciile BOR Corporation sunt mult mai mari dacă nu-ți vaccinezi copilul. Iar rata mortalității este dublă față de cea menționată până de curând de literatura medicală de specialitate, ceea ce înseamnă că nivelul nostru de imunitate scade rapid iar boala recâștigă terenul pierdut în zeci de ani de vaccinare. Ceea ce va crește numărul celor care vor căuta (tot pe net, evident) programul turneelor de moaște în căutarea minunilor vindecătoare.

Doamne-ajută, ce să zic, se pare că o să avem nevoie.

Derobotizarea, un experiment românesc

Dacă intri în parcarea de la Otopeni primești – în loc de tradiționalul bilet de carton din  orice altă parcare civilizată din Europa – o fisă. O fisă care pică greu, pentru că sistemul e lent. Normal, pentru că firma care gestionează parcarea e specializată în contracte cu statul, nu în soluții IT moderne. Contemporane vroiam să zic, nu moderne. Din zilele noastre. În fine, intrarea-i un pic lentă, nu e mare problemă. La ieșire, bagi fisa în automatul de plată de la subsol. 3 lei. Bagi o bancnotă dar o primești imediat înapoi. O mai bagi o dată. O bagi cu capul celălalt înainte. Încerci cu altă bancnotă. Nu merge… Continue reading “Derobotizarea, un experiment românesc”