Am o prietenă pe Facebook care difuzează tot felul de mizerii. Unele “fake news”, altele doar mizerii. De dimineață până seara, zeci de postări despre fantasmagorice povești cu soroși și rochefelări care sug sângele popoarelor (mai ales alea amenințate de diverse dictaturi), daci nemuritori și comorile lor invizibile, homosexuali violatori sau, mai recent, cronicile războaielor coaliției împotriva dușmanilor familiei. Pentru cineva cu nivelul ei de educație și atât de adânc implicată în genul ăsta de activism mă așteptam ca, măcar în treacăt, să descopere că printre cei mai redutabili dușmani ai familiei, tradiționale sau nu, sunt distanța între satul de domiciliu și locul de muncă italian al soțului, bătaia ruptă din rai, bodega din colțul străzii și frumoasa vecină ieșită seară de seară jumate pe fereastra apartamentului de 2 camere de la etajul 3.   Continue reading “Pârâcios pe Facebook” →

Pe canalul 2 al televizorului meu era, până mai ieri, TVR Internațional, singurul post românesc difuzat de cablistul de la mine din sat.  Mă uit de 4 ani la TVRi, de când ne-am mutat, iar relația mea cu postul e punctată săptămânal de câteva suișuri și multe coborâșuri, despre care am mai scris aici.  Și totuși, am trăit un scurt moment de panică după ce, în seara asta, am fost întâmpinat de mesajul “Service is not available” în mijlocul unui dramatic ecran negru. M-am uitat repede la ceas, era cam 7 și-un pic ora României. Am intat pe site-ul TVRi să văd ce pierd. Se difuza (la alții) “Un doctor pentru dumneavoastră”!  Continue reading ““Service is not available” sau mai rău” →

E sâmbătă dimineața la Bienne și pe Nidaugasse, strada comercială din centru, mulțimea ieșită la cumpărături e însuflețită de acordurile celui de-al cincilea dans ungar al lui Brahms. În fața vitrinei magazinului Loeb mulți s-au oprit să asculte mai de-aproape. Acordeonul pare să-și tragă sufletul lungind ușor și melancolic penultimul pasaj doar pentru a exploda entuziast și decisiv în acordurile de final (m-a făcut să-mi amintesc involuntar secvența bărbierului din “Dictatorul” lui Chaplin). Performanța este îndelung aplaudată de către trecători. Artistul este fără îndoială un țigan român, de vreme ce pe cutia din spatele lui scrie “Ansamblul folcloric numaiștiucum”. Dar și fără să fi văzut cutia, l-am ghicit din ritm. Poate că acordeonul avea clapele uzate într-un anume sens melodic sau poate că fusese doar o ironie fină la adresa vecinilor unguri dar motivele lui Brahms inspirate din folclorul maghiar avuseseră acel inconfundabil ritm bizantin și balcanic al lăutarilor de la noi, din sud. O tușă personală care m-a făcut să zâmbesc într-un fel anume. Iar când privirile ni s-au intersectat pentru o clipă am avut impresia că artistul a  recunoscut, în spatele zâmbetului meu, un “connoisseur”. 

• Când portarul fabricii mi-a transmis prin semne că durează o oră să-mi vină taxiul am crezut că-i genul de glumă care se face și prin fabricile de la noi. Proastă. Când a apărut taxiul, 45 de minute mai tărziu, am avut un ușor sentiment de ușurare. Se dusese naibii planul meu de a ieși la un jogging așa că am ieșit la o bere.
• Ziua următoare avea să fie și mai grea: taxiul de dimineață, de la hotel, anunțat în 15 minute, a venit tot în 45. E drept că un impozant Mercedes clasa S. Seara, înapoi la hotel, a apărut același moșuleț din ziua precedentă, făcându-mă să bănuiesc, răutăcios și fără dovezi, că portarul nu sună după un taxi ci chiar după acel taxi.
• Șoferul Mercedes-ului clasa S avea morga unui chauffeur de secretar de partid de pe la noi, și-a cerut scuze pentru întârziere și m-a lăsat să mă calmez pe muzica lui “Dire Straits”.
• Limitele de viteză în Polonia sunt ca la noi, 40 plus ce scrie pe indicatoare.
• Un Mercedes clasa S cu 643.000 de kilometri la bord încă arată și rulează ca un Mercedes clasa S.
• Fiecare șofer de taxi are traseul lui secret dintr-un loc în altul.
• Wroclaw e un oraș cu multe femei frumoase, pe oriunde-ai lua-o.
• Faci ceva pe “Dire Straits”-ul lui când mergi la serviciu și ești cu trei sferturi de oră în întârziere. Mult mai bine merge “Break Stuff” a lui Limp Bizkit din care redau ce-mi suna atunci în minte:

“And if my day keeps going this way, I just might
Break your fucking face tonight
Give me something to break
Just give me something to break”

Am făcut plinul și-am plătit. Eram pe o autostradă din Franța, la jumătatea distanței dintre Reims și Troyes și mai aveam patru ore bune de condus până acasă. Am mutat mașina în parcarea benzinăriei și m-am dus să beau o cafea. Nu erau multe mașini, exceptând zecile de camioane aliniate în parcarea mare din spate. Zona aia era mereu plină.

Mi-am luat o cafea de la bar și m-am dus cu ea în zona celor căteva măsuțe înalte, plasate strategic lângă un perete întreg de automate de cafea și alte băuturi servite în pahare maronii din plastic. Mai erau doi tipi pe-acolo, probabil șoferi de tir după hainele “de stat prin casă” și fețele obosite de oameni abia treziți dintr-un somn care nu a fost nici odihnitor și nici de-ajuns. Apropiindu-mă, am constatat cu surprindere că tipul mai în vărstă, refugiat undeva cât mai departe de posibili alți clienți, asculta ceva în română la un smartphone uriaș pe care îl ținea cam într-o parte, cât să vadă și, în același timp, să audă mai bine. Continue reading “Wi-fi (Wireless fidelity)” →

Am postat in primele mele două articole cele mai importante mașini pe care le-am văzut la Geneva. Ar mai fi, poate, un episod important despre mașinile pe care mi-ar plăcea să le conduc în fiecare zi. Poate măine. În seara asta doar o mică trecere în revistă a ciudățeniilor pe care le-am văzut și pe care le-aș așeza în categoria

Electrocasnice

Continue reading “Salonul auto de la Geneva (3)” →

Mașini pe care toți și le doresc dar nimeni nu și le permite

Surprinzător câte mașini există în categoria asta. Poate că afirmația mea de mai sus, cum că nimeni nu și le-ar permite, nu e complet adevărată.

Aș începe cu mașina emblematică a agenților britanici de la MI-5 și a odraslelor securiștilor români de după revoluție. Aston Martin, după părerea mea cea mai frumoasă mașină sport construită astăzi.

  Continue reading “Salonul Auto de la Geneva (2)” →

Anul trecut am fost cu mașina la Salonul Auto de la Geneva. Anul ăsta am găsit o ofertă de tren dus-întors cu bilet de intrare la târg de la SBB (CFR-ul elvețian) așa că ne-am dus cu trenul și am avut noroc. Cam prin dreptul Versoix-ului, aproape de Geneva, la un moment dat trenul a trecut pe deasupra autostrăzii și, văzând 3 benzi pline de mașini care stau pe loc nu am putut decât să mă felicit pentru ideea cu trenul. Cinci minute după ce am coborât din tren eram deja în hangarul urias al expoziției.

Îmi plac mașinile – probabil la fel de mult ca oricărui român care a depășit stadiul tricicletei și nu a ajuns încă la capitolul scaun cu rotile – așa că am clasamente pe (multe) categorii bine definite. Dar, ca să nu devină un articol foarte plictisitor, mă voi limita la doar căteva categorii care mi-au plăcut la Geneva anul ăsta.

Cele mai spectaculoase mașini off-road Continue reading “Salonul Auto de la Geneva” →

Mă uit la un reportaj pe un post franțuzesc despre o mănăstire de măicuțe care are o mică făbricuță de ciocolată. Măicuțele par fericite și foarte comunicative. Organizează mici evenimente pentru a-și promova produsele și de curând au deschis un magazin de prezentare în incinta mănăstirii.
Cele mai apreciate sunt de departe bomboanele de ciocolată cu umplutură de șampanie.
Secretul succesului? Continue reading “Joie de vivre” →

Administratorul clubului Bamboo, care în scurtă vreme va fi, probabil, cercetat penal, crede că focul a fost pus.

Deci încă o dată se va dovedi că nu lipsa avizelor, pregătirea nepotrivită, artificiile aprinse aiurea, țigările, corupția sau ignorarea grosolană a legilor și regulilor pentru un profit mai mare sunt cauza nenorocirilor de felul ăsta.

Încă o dată, zicem că sunt Iohannis si Soros și așteptăm, blazați, următoarea nenorocire.