La pompa din dreapta mea a oprit un Nissan antic, cu tablele curgânde și lovit pe toate părțile. Doi tipi coboară din mașină și primul lucru la care mă gândesc e că ar putea fi țigani de-ai noștri. Mi se întâmplă să mă și înșel, pentru că ceea ce recunosc eu cu ușurință e de fapt tiparul est-europeanului sărac și stingher în lumea asta pestriță. Dar încerc să ghicesc de fiecare dată – înainte să-i aud vorbind – dacă-s români sau nu, știind dinainte că ar putea fi. Nu mă pot abține, soția mea nu înțelege și consideră chestia asta o obsesie ușor masochistă. Deunăzi am văzut un Audi cu număr de Ialomița în fața hotelului Schloss, care e de fapt casă de toleranță (ce arhaism am găsit ca să evit să-i spun bordel, mă întreb dacă se mai folosește azi). Eu m-am întrebat sarcastic dacă e acolo în calitate de client, de furnizor sau de simplă angajată, ea s-a gândit mai întâi că poate a parcat greșit, fără să știe ce-i acolo. Continue reading “Shell” →

Taxele în Elveția sunt destul de mici, mai ales dacă ești însurat, ai copii la școală și nu ești vreun acționar important la Nestle sau Rolex. Situația se poate schimba dramatic dacă încerci un pic de evaziune fiscală sau dacă iei cu tine în bagaje, pe undeva, nu inima vreunei domnișoare din grupul Asia ci năravurile sportive ale șoferilor bucureșteni. Ei bine, cum am mai scris acum ceva vreme, eu încă mă lupt cu prostul obicei al condusului peste limita legală a vitezei, dealtfel și singura regulă de circulație pe care o încalc. Frecvent. De fapt zilnic. Continue reading “Reflecții rutiere. Plătite scump.” →

This slideshow requires JavaScript.

Pietre și scoici șlefuite cu migală și împinse spre noi de valurile tuturor mărilor și oceanelor noastre stau amestecate pe terasa de acasă, departe de mare. Eram convins, privindu-le la ele-acasă, că cele ale Toscanei sunt diferite de cele ale Periboinei, ale Marseillan-ului francez sau ale Castelldefels-ului catalan. Le-am simțit altfel, admirându-le cu picioarele spălate ritmic de valurile mării. Și totuși, astăzi zac toate unele peste altele, prăfuite, pale, lipsite de viață în lumina sticloasă de septembrie. Le-o fi și lor dor de mare. Continue reading “Frumuseți perisabile” →

Era cinci și-un pic, magazinele numai ce se închiseseră iar tarabagii de la intrarea în parcarea subterană începuseră și ei să strângă. După două zile de ploaie aproape neîntreruptă ieșise un pic de soare și am simțit imediat cum căldura lui mă învelea. Toamna e anotimpul meu preferat și iubesc ploaia dar, din când în când, mă bucur și de-un pic de soare. Inițial m-am uitat la terasa Starbucks-ului, aflată la câțiva metri, dar scaunele goale erau ude de la ploaie. Așa că am zăbovit un pic în fața unei tarabe cu bijuterii din pietre semiprețioase sau doar frumos colorate. Am stat acolo poate vreo două minute și, când mi s-a părut mie că nu mai e rezonabil să mă prefac interesat de pietrele alea, m-am întors să plec, orbit brusc de soarele reflectat în zecile de pandantive din cristaluri de cuarț atârnate pe-o funie.

Continue reading “Bazarul amintirilor” →

Zilele trecute am primit acasă un plic din partea primăriei de la noi din sat, în care eram anunțați, în germană și franceză, că noua centură a orașului Bienne, care leagă autostrăzile spre Solothurn și Berna, va fi inaugurată pe 27 Octombrie. Lucrările, planificate să dureze 10 ani, au început în Decembrie 2007. Deci vor fi gata un pic mai devreme, dacă vă puteți imagina așa ceva. Va fi organizată o zi de vizionare pe 9 Septembrie, ziua porților deschise, în care, pe lângă mici cârnați de-ăia albi de nu-mi plac mie și bere, se vor face prezentări și vor fi oferite detalii privind tehnologiile folosite pentru săparea tunelurilor, principiile unei circulații sigure și fluente și mijloacele tehnice de control al traficului (inclusiv nemiloasele radare fixe). Se organizează plimbări prin tuneluri cu autobuze, dar există și opțiunea folosirii rolelor sau bicicletelor. Totul se termină cu muzică, voie bună și o petrecere binemeritată pentru comunitățile care au susținut – și suportat consecințele – lucrărilor de construcții.

Continue reading “Cum se construiește infrastructura” →

Nu am făcut până acum o recenzie de produs (așa se cheamă?), habar n-am cum se face și nici nu contează, oricum ce urmează n-are nimic în comun cu obiectivitatea necesară unui astfel de exercițiu. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, evaluarea va fi obiectivă, doar că e posibil ca imparțialitatea mea, ca arbitru, să fie pusă la îndoială. Unii ar zice că e ca și cum, venind din România ceasurilor Orex fabricate la Mecanică Fină acum 30 de ani, mi-aș da cu părerea despre standardul Rolex-urilor fabricate la marginea Bienne-ului. Numai că Rolex-ul pufuleților nu e în Bienne, e la Băicoi, în Prahova. Deci, să revenim.

Probabil că întâi au fost magazinașele etnice, cum e “Favorit”-ul românesc din Bienne, de unde românii au cumpărat pufuleți cu sacul. Am avut și noi în debara cam un sfert de metru cub de pufuleți produși de Gusto la Băicoi. Despre dieta cu pufuleți într-un articol viitor, ca să nu deviez iar de la subiect. La un moment dat oportunitatea a fost sesizată de Aldi, un retailer german oarecum ignorat suveran de către elvețieni, în ciuda prețurilor mai mici cu procente importante. Elvețienii cred în ideea – tradițional respinsă pe la noi – că trebuie să cumpere lapte de la capra vecinului pentru ca toată lumea să trăiască bine. În fine, nu m-am prins încă dacă filozofia asta de viață funcționează și pe termen (foarte) lung. Pare să fi fost bună pentru ei din 1847, de când au avut ultimul război (civil), când coaliția cantoanelor cu familii catolice a crezut că e nevoie urgentă de o revizuire a constituției federale. Se pare c-au învățat ceva din istorie de vreme ce de 170 de ani diversele inițiative creștine ale familiilor tradiționale n-au mai reușit să împiedice semnificativ progresul și prosperitatea societății. Continue reading “Pufuleți. Swiss made.” →

În parcarea acoperită a gării din Bienne cele mai bune locuri de parcare, aproape de miezul gării și ușor accesibile, sunt rezervate doamnelor. Cum o conduceam pe fiica mea la gară am comentat – în glumă – că unii bărbați s-ar putea simți discriminați de acest gest de curtoazie al societății de căi ferate. Și am primit în schimb varianta opusă – care recunosc că mi-a scăpat complet – unele femei s-ar putea simți discriminate pentru că locurile alea ar putea sugera că nu au îndemânarea de a parca în oricare alt loc disponibil sau că nu-și pot căra singure valizele la tren. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă vreuna dintre aceste femei ar fi întâmpinată de privirile pline de înțelesuri sexiste ale golanilor care-și fac veacul la intrarea în gară… Continue reading “Discriminări la tot pasul” →

E sâmbătă seara, după ora 6, toate magazinele din Elveția sunt închise deja. Îi însoțim pe prietenii noștri la fermă, să cumpere lapte și să ne și plimbăm un pic prin sat. Ferma e mare, are vaci, găini, cai și porci. Aflu că totul e automatizat, vacilor li s-a implantat un cip care comunică cu sistemul electronic de control al dispenserelor speciale care eliberează fân. Deci porția este controlată de un creier electronic, vaca nu mănâncă de capul ei cât vrea (când e pe pajiștea de lângă fermă probabil că-și mai face de cap), altfel, cu ochii ăia blânzi, boticul umed și eleganța Milka, sigur ar căpăta mai multă hrană de la fermier. Dealtfel ce mănâncă acum pare să fie un bonus, e vineri seara, sunt ca la terasă, servesc un pic de iarbă și se uită la lumea care se plimbă pe la ele prin curte. Continue reading “De la coada vacii. Elvețiene” →

Am descoperit în Elveția arta hârtiei decupate (numită în zona germană Scherenschnitte și în cea franceză Découpage). Mă fascinează frumusețea peisajelor, interpretarea artistică a simbolurilor vieții montane elvețiene, măiestria și precizia execuției. Este pentru elvețieni una dintre cele mai dragi forme de artă populară, probabil echivalentul românesc al artei încondeierii ouălor.

Și pentru că ieri s-au împlinit patru ani de când ne-am mutat aici iar astăzi este ziua lor națională, m-am gândit să le ofer în dar interpretarea mea digitală a frumoasei lor tradiții.

La mulți ani, Elveția!

4.30. Luni dimineață, întuneric, răcoare afară, mașina rămâne în parcarea gării, să nu uiți să iei mașina de-aici după-amiază că muncesc degeaba toată săptămâna, tren, Zurich, Flughafen, Dusseldorf, Wroclaw, taxi, office, SWAT team, long day, meetings, taxi, hotel. Cina pe langă, singur, e mai bine, o bere, poate două. Plouă, asta-mi place. Hotel. BBC, CNN, TV5, somn.

6.30. Taxi, manufacturing plant, presentation, stress, lunch, meetings, prioritization, focus, follow-up, taxi, hotel, team dinner. Nice place. Ar trebui să fie frumos, de ce naiba nu e? Let’s go somewhere else, Papa Bar, fost Paparazzi acum 10 ani. Totul e neschimbat, până și tipele au aceeași vârstă. Râsete, atmosferă mișto. Polish tradition, Zombi cocktail, Zombi poate de la al treilea pahar dar nu în seara asta. 12 noaptea, la “Casa de la Musica” e full, altă dată, nu singur, hotel, BBC, CN , somn. Continue reading “Week 30 în 458 de cuvinte” →