4:30:00 AM. Din bradul de vizavi de fereastra deschisă a dormitorului, de la nici zece metri distanță, un țipăt strident sfâșie liniștea nopții. Inima îmi stă în loc pentru o clipă, înghețată de spaimă. O clipă de liniște și apoi țipătul izbucnește din nou, în rafale. O nenorocire se petrece la doi pași și simt că parcă se apropie. Trebuie să fac ceva, trebuie să mă apăr, trebuie să fug! Ceva mă ține blocat, mă zbat panicat să mă desprind și reușesc, cu greu… să mă trezesc. Doamne, ce coșmar! Aud de afară sursa țipetelor din vis. O păsărică mică și neagră cântă din toți bojocii, alungând isteric liniștea nopții, întunericul și dulcele somn de dinainte de răsărit, taman când se face un pic de răcoare. Continue reading “Jurassic Nights” →

În fața mea, la supermarket, doi domni au cumpărat bere în valoare de 450 de franci. Un cărucior de-ăla mare, plin cu vârf… Unul dintre ei a plătit cu bonuri de discount de vreo 10 franci și restul cash. După care a așteptat răbdător să primească punctele-bonus pentru promoția la tigăile Tefal și cartonașele cu animale și plante din Elveția, cam jumătate de pungă de-un leu.
Probabil că toată familia e acum fericită.

 

Un soldat purtând pe spate un impresionant pistol-mitralieră se plimbă printre rafturile  supermarket-ului, chiar în fața mea. Nu suntem la Aleppo în Siria ci la Bienne, în mijlocul Elveției și al Europei occidentale, vineri după-amiază. Probabil că o fi și el în permisie, deși nu mi-e clar de ce cară ditamai pușcociul, poate vrea să impresioneze vreo gacică de pe la el din cartier. Spre deosebire de AKM-urile noastre est-europene armele elvețienilor au calibru mai mic, deci au țeava mai subțire și mai lungă. Oare de ce am vrut să mă dau deștept cu informația asta care nu ajută cu nimic povestea? Probabil că am vrut să sugerez că am făcut armata, în fine, posibil încă o informație redundantă. Continue reading “Cazonă” →

– Bună!

O zvârlugă de fată, frumușică foc, aleargă dintr-un capăt în celălalt al terasei, la fiecare tură un pic mai aproape de masa noastră. Știe că vorbim românește, ca maică-sa și ca ceilalți doi angajați ai pensiunii, și chestia asta o intrigă. Am auzit “Bună!” de vreo 20 de ori în ultima jumătate de oră, cât am așteptat să se oprească ploaia ca să putem coborî spre spectaculoasele chei din Vale Verzasca. Ceva o atrage inevitabil spre noi, dar îi e teamă să nu fie nevoită, la rândul ei, să vorbească. Până la urmă s-a aventurat suficient de aproape cât s-o întreb “Ce faci?”. A avut un moment de panică, s-a întors fâstâcită cu fața spre noi și ne-a zâmbit știrb și frumos, doar pentru o clipă. “Bine!”-le avea să ne fie aruncat peste umăr, în timp ce lua viteză. Continue reading “Acasă la români” →

Un Lamborghini e parcat aproape în mijlocul drumului pe Kramgasse, în centrul Bernei, la doi pași de celebrul turn cu ceas al orașului. O să fie greu pentru troleibuze să-și facă loc pe lângă bolid. Nu numai că nu are voie să parcheze acolo, n-are voie nici măcar să intre pe stradă. Îmi imaginez dilema agentului de parcare, altfel unul dintre cei mai eficienți și lipsiți de empatie funcționari elvețieni. Ce să facă el în această situație? Să scrie procesul verbal de contravenție lăsându-se imortalizat – în rol de personaj negativ – în fotografiile de vacanță ale celor aproximativ 100 de chinezi aliniați la marginea drumului? Singura șansă a turnului cu ceas de a mai capta ceva din atenția străzii e să vină mai repede ora fixă cu defilarea complicatelor mecanisme atât de previzibile la un ceas elvețian dintr-un turn medieval elvețian din bătrâna capitală a Elveției. Boring… În schimb Lamborghini-ul… Uau! Este personificarea emoției latine și visul semi-erotic al oricărui muritor. Felul în care arată, felul în care captează în mod natural întreaga atenție, neglijența studiată și lipsită de griji a parcării, capacitatea excepțională de a transforma orice ghiolban cu față de interlop într-un aristocrat rafinat, proprietar de podgorie în Toscana… Ce mai, un vis… Continue reading “Lamborghini versus Berna” →

Un rival a intrat în spațiul lui aerian. Cred că venea de pe versantul celălalt al muntelui și probabil că l-a interceptat deasupra Boujean-ului, în marginea Bienne-ului. A zburat direct spre el, într-un picaj agresiv și determinat. S-ar fi ciocnit probabil dacă celălat n-ar fi virat brusc spre dreapta, mișcare urmată de un picaj scurt care i-a dat un pic de timp să-și pregătească contraatacul. Au zburat în paralel pentru câteva zeci de secunde. De la distanța de la care priveam scena nu-mi puteam da seama cât de aproape sunt unul de celălat. Păreau zeci de centimetri dar e posibil să fi fost mai mult. Au continuat ceea ce piloții avioanelor de vânătore numesc dogfight pe deasupra Bienne-ului câteva minute bune, până când rivalul s-a dat bătut, a coborât în picaj din înaltul cerului și a fugit peste Jura, pe deasupra caselor din Macolin. L-a urmărit o perioadă, să fie sigur că a înțeles că nu are ce căuta în cerul lui, dar a preferat să urmeze marginea lacului și să se întoarcă în zona lui preferată de zbor, de-a lungul râului Aare, peste Brugg și pădurile de lângă Bellmund. Continue reading “Windsurfing” →

“Ce față de român are tipul ăsta!”. Nu știu de unde mi-a venit în minte chestia asta uitându-mă la tânărul care așteaptă în fața cinematografului Rex, la Bienne. Se uită cu privirea pierdută la parcometrul înfipt la marginea trotuarului. Trebuie să mă abțin să mai pretind că pot recunoaște români pe stradă, e o tâmpenie, ar putea fi la fel de bine elvețian sau orice altceva – mai ales la Bienne, unde trăiesc atât de mulți oameni veniți de peste tot.

Întorc capul spre stânga, o tipă se apropie de noi scormonind într-un portmoneu negru din piele. Își ridică privirea, uitându-se parcă prin mine: “Am numai de-ăstea de 5 bani, nu sunt bune pentru aparatul ăsta”.

Joyeuses Pâques! Catolicii și protestanții sărbătoresc anul ăsta Paștele o săptămână mai devreme decât noi așa că asta e urarea pe care am auzit-o toată ziua astăzi, în toate magazinele în care am intrat – de fapt din care am ieșit – pentru că la Bienne, oraș bilingv, dacă dai semne că nu pricepi ce-ți zice lumea în dialectul elvețian de germană atunci, evident, o să pricepi în franceză. De obicei franceza mea nu e pusă la mare încercare așa că răspund adesea monosilabic, nimic neobișnuit într-o lume obișnuită cu accente ciudate, gramatici aproximative și chiar mistreți morocănoși. Ieri, în Vinerea lor mare, am fost liberi și totul a fost închis. Astăzi, plimbându-mă prin magazine, n-aș putea spune c-am trăit neapărat atmosfera aia de dinaintea marii sărbători religioase. Nu era mult mai aglomerat ca de obicei, nu erau coșuri mai pline sau cozi mai mari. Am profitat de o promoție semnificativă la pulpe de miel și am declinat super-oferta la iepuroi de ciocolată de 2 kg bucata, semn că magazinele se-așteptau ca lumea să cumpere mai mult. Continue reading ““Happy Easter” la toată lumea!” →

De dimineață, la Radio Elveția Actualități, a fost un reportaj despre înființarea primei școli elvețiene de imami. Deși funcționează pe lângă Universitatea din Geneva, este mai degrabă o școală de meserii, o profesională – în sensul cel mai elvețian al noțiunii – decât o instituție de învățământ superior. Nu m-am mirat foarte tare la auzul veștii. Să fii preot al unui cult religios aici presupune să primești o autorizație de la o instituție federală. În ultimii ani elvețienii s-au confruntat cu un val de imami veniți de aiurea, fără pregătire și, destul de des, având drept scop nu propovăduirea învățăturilor Coranului ci împrăștierea intoleranței și extremismului religios ca mijloace de propagandă și putere politică. Asa că au expulzat vreo câțiva și au cazat alți câțiva, ce nu puteau fi expulzați, în chiliile speciale de la mănăstirea ministerului lor de interne. Dar ca să fie cu un pas înaintea evenimentelor, așa cum șade bine unor autorități responsabile, s-au decis să preia controlul asupra sistemului de invățământ. Continue reading “Școala elvețiană de imami” →

A stat toată ziua pe masă, făcându-i cu ochiul. A lăsat-o intenționat acolo, ca s-o vadă și să-și arate că e puternică și că se poate abține. Ar fi putut s-o deschidă într-o clipită, totuși a așteptat să se facă seară. A privit-o o vreme de aproape, rotindu-se ușor în jurul ei pentru a se bucura de felul în care luminile din casă se reflectă în ambalajul auriu. Apoi a  desfăcut-o ușor, cu maximă precauție. Lindt e marca ei preferată. În timp ce se străduia să netezească foița aceea delicată și strălucitoare de staniol bila perfectă de ciocolată i-a alunecat printre degete, s-a rostogolit până la marginea mesei și a dispărut undeva pe podea. Avea să o strivească neglijent sub talpă, câteva clipe mai târziu, în timp ce mergea să adauge încă o foiță celorlalte, închise într-o veche cutiuță roșie de tablă pe al cărei capac stă scris, în relief, Life is sweet.

Țara ciocolatei e locul perfect pentru un colecționar de foițe de staniol.