Jurassic Nights

4:30:00 AM. Din bradul de vizavi de fereastra deschisă a dormitorului, de la nici zece metri distanță, un țipăt strident sfâșie liniștea nopții. Inima îmi stă în loc pentru o clipă, înghețată de spaimă. O clipă de liniște și apoi țipătul izbucnește din nou, în rafale. O nenorocire se petrece la doi pași și simt că parcă se apropie. Trebuie să fac ceva, trebuie să mă apăr, trebuie să fug! Ceva mă ține blocat, mă zbat panicat să mă desprind și reușesc, cu greu… să mă trezesc. Doamne, ce coșmar! Aud de afară sursa țipetelor din vis. O păsărică mică și neagră cântă din toți bojocii, alungând isteric liniștea nopții, întunericul și dulcele somn de dinainte de răsărit, taman când se face un pic de răcoare. Supliciul începe de fiecare dată exact la aceeași oră. În marginea orașului care găzduiește fabricile Rolex, Omega și câte alte branduri de ceasuri elvețiene de fițe, cea care dă prima ora exactă e o păsărică enervantă. Imaginați-vă că sunteți trezit (încă) în miez de noapte de un cor format din Cezar Ouatu, ăla de-a zguduit candelabrele Eurovision-ului (și cam atât), privighetoarea Carpaților Mihai Trăistariu și Conchita Wurst, zburătoarea cu barbă a Vienei. Inițial am crezut că e vorba de o privighetoare, dar nu, e o mierlă, lucru pe care l-am aflat, evident, de pe youtube, tastând “cum cântă mierla”.

4:30:10 AM. Lasă că m-a trezit pe mine, dar mierla aia a trezit toate orătăniile pământului. În câteva minute toată zona devine un fel de Jurassic Park (Bienne e cuibărit la poalele culmilor scunde ale munților Jura, de unde provine și numele). Afară începe un cor de croncănituri în falset, cârâituri pe multiple voci, nenumărate cip-ciripuri monotone, întrerupte de țipete ascuțite de șoim și strigăte panicate de mici animale aflate în agonie. Dinspre râul Aare escadroane de pescăruși coboară în picaj pe deasupra fermei de lângă noi, lansând, în loc de bombe, salve de zbierete isterice. Berze, lebede, cocostârci, egrete or face și ele parte din babilonia generală, ascunse prin lăstărișul de pe malurile apei. N-aș zice că mi-e teamă să nu bage vreun dracoraptor capul pe fereastra dormitorului ca să mă smulgă din pat dar nici să adormi la loc nu-i ușor… Ne-am mutat din centrul orașului ca să scăpăm de hoardele de Harley Davidsoane care ne tulburau somnul în weekend ca să dăm peste stolurile de păsărici guralive ale vieții la țară.

7:30 AM. Ies din apartament să plec spre serviciu și sunt instantaneu luat în primire de o păsărică mică și neagră, un fel de vrăbiuță, cocoțată pe grinda de deasupra scării exterioare. N-are ea forță să facă prea mare gălăgie dar nu tace nicio secundă până nu mă vede plecat. Probabil că mă apostrofează că-i trezesc puii aflați în cuibul din marginea cealaltă a grinzii. Serios?!?!?!

EPILOG (?)

Am văzut de la distanță că mașina e plină de urme de lăbuțe de pisică. N-ar fi prima oară când pisicile din vecini își fac traseu peste mașina mea, deși ai zice că-i totuși mai ușor s-o ocolească. Nu mai zic că ar putea măcar să se spele un pic pe lăbuțe înainte să sară pe capotă. Dar astăzi nu sunt numai urme de lăbuțe. Mă apropii și realizez că sunt la locul unei crime. Câteva pene mici sunt lipite de plafonul mașinii cu ceva ce pare să fie sânge închegat. O gustare neprevăzută sau doar răzbunare sadică? Instantaneu îmi trece prin minte, cu un pic de speranță în suflet, că abia aștept să văd ce-o să se întâmple mâine la 4:30.

“Dar în zori încep cocoșii,
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal
Să te saturi de vieața
Și dulceața
Traiului patriarhal!”

George Topârceanu – Viața la țară