Bătrâna clădire a Cazinoului din Constanța

Orbiți ani de zile de frumusețea trecătoare și sclipicioasă a gagicilor din carele alegorice ale lui Mazăre am lăsat să decadă o bătrână doamnă lipsită de noroc a cărei frumusețe probabil că nu o merităm.

Cei de la Sony au creat o reclamă superbă punând un pic de fard pe fața încă frumoasă, deși zbârcită de riduri, a Cazinoului din Constanța. Superb!

Viceversa

Colegii mei olandezi s-au amuzat copios astăzi după ce presa de la ei de-acasă a relatat că un fost ministru de justiție și-a luat, part-time, un job de șofer de autobuz. În restul timpului fostul ministru prestează servicii de consultanță în materie de securitate și criminalitate informatică, deși își dorește de fapt să ajungă șofer de camion, ca prietenul meu din povestea Software development.

Am realizat brusc că avem și noi o situație oarecum similară, doar că un pic pe dos. Domnul Șerban Nicolae, cunoscut drept “șoferul lui Cătălin Voicu”, a ajuns președintele comisiei juridice a Senatului României. Ca și în exemplul olandezului, domnul Nicolae făcea pe șoferul tot de plăcere. Continue reading

A horse walks into a bar – David Grossman

HorseUn tip reușește, miraculos, să scape dintr-un naufragiu. Vaporul se duce la fund și el e singurul care poate să înoate și să ajungă, mai mult mort decât viu, până pe plaja unei insule pustii. În scurt timp avea să constate că, prin nu știu ce ciudată întâmplare, nu era singur pe insulă. O capră și un câine deasemenea reușiseră să se salveze. Câteva săptămâni mai târziu singurătatea începe să-l chinuie pe bietul naufragiat. Și cum nu era nici o femeie prin preajmă, nu durează mult până când mintea lui înfierbântată începe să o găsească din ce în ce mai atractivă pe amărâta aia de capră. Încă o săptămână trece și tânărul nu mai rezistă. Se strecoară la ceas de seară în spatele caprei și, super excitat, își încearcă norocul. Dar ghinion, fix când credea că totul avea să se termine fericit (cu happy end, cum ar veni…), câinele se repede la el și începe să mârâie și să latre de la câțiva centimetri distanță. Speriat, tânărul renunță. Încearcă din nou, de mai multe ori, în săptămânile următoare, dar rezultatul e același. Câinele se dovedește din ce în ce mai agresiv pe măsură ce dorința lui crește… O lună mai târziu un alt vapor se scufundă în apropierea insulei. Eroul nostru își riscă viața și reușește să salveze din valurile turbate ale oceanului o frumusețe de femeie care cu siguranță s-ar fi înecat fără ajutorul lui. În dimineața de după furtună se trezesc amândoi aproape îmbrățișați pe plaja pustie, ea mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, plesnind de sex-appeal, el încă extrem de excitat de lunga perioadă de abstinență. “Mulțumesc, dragul meu, că mi-ai salvat viața! Sunt gata să fac orice pentru tine, doar spune-mi ce-ți dorești!”. El nu stă prea mult pe gânduri: “Poți să ții turbatul ăla de câine vreo cinci minute?” Continue reading

Coaliția pentru La Familia

Nu știu cum mi-a căzut sub ochi știrea că “La Familia” a emis un “Manifest” în care susține familia formată doar dintr-un bărbat și o femeie și își exprimă public credința în neam, Dumnezeu, români, românism, limbă și tradiție. Cum manifestul ăla mi s-a părut că sună super fals din gura une trupe de hip-hop formată din doi tipi care-au făcut pușcărie, au avut ambii copii în afara căsătoriei și s-au afirmat cântând, slobozi la limbă, despre tradiționalismul vieții după blocurile Sălăjeanului, m-am uitat pe youtube să văd dac-au luat-o cu hip-hop-ul pe urmele lui Fuego. În ultimele clipuri versurile sunt mai degrabă de manele decât de hip-hop, Puya nu mai arată a băiețaș de cartier ci mai degrabă a funcționăraș mulțumit de viața lui comodă, doar Sișu e din poză, înconjurat mereu de probabil foști colegi de pârnaie (or fi fost oamenii proaspăt liberați și se bucurau de revedere). Deci nu m-am putut lămuri care-i treaba cu coaliția pentru familie. Curios nevoie mare, am fost nevoit să trag cu ochiul la postările publice ale rețelei fostei mele “prietene” de pe Facebook despre care am scris acum ceva vreme aici. Fostă, pentru că între timp  am scos-o din lista de prieteni în urma unei alte postări care i-ar fi făcut mândri pe răposații Corneliu Zelea-Codreanu și Corneliu Vadim-Tudor. Dar gașca e tot acolo și face ce-a făcut mereu. Continue reading

Despre macroeconomie și boi

DSC_1736

Un bou frumos, dar nu de-al nostru

Carul plin cu fân al lui badea Florea se oprea întotdeauna în vârful dealului bisericii, înainte să o ia pe pantă la vale. Boii învățaseră lecția și se opreau singuri, înainte să-i atingă biciul. Badea Florea îi punea pe cei din car să se dea jos – dacă se nimerea să fie vreunul – și așeza niste sănii metalice sub roțile din spate, să încetinească căruța la vale și să le ușureze boilor munca. Noi, copiii tâmpiței veniți de la oraș în vacanța de vară, priveam nemulțumiți scena din praful drumului. Am fi dorit să vedem cam câtă viteză poate să prindă un car pe valea aia și dacă boii pot s-alerge. Dar badea Florea, om ințelept fiind, nu ne-a satisfăcut niciodată curiozitatea asta. Odată ajuns în vale scotea săniile de pe roți și până la dealul de dinainte de casa lui nu se mai urca în car, mergea pe lângă boi. Când boii ajungeau la buza dealului se opreau un pic, să se-opintească. Continue reading

Securiștii

IMG_1642V-ați întrebat vreodată cu ce-și umple cele opt ore dintr-o zi de muncă un angajat al Serviciului Român de Informații? Dar unul al SIE? Oare dacă ar lucra pentru serviciul secret al armatei sau cel al poliției ar avea un program diferit?

Serios, ce fac oamenii ăștia zilnic? Fiecare serviciu de informații are o structură proprie. În fiecare județ. O fi activitatea diferită la Teleorman față de Tulcea, de exemplu? Câți agenți SRI sau SIE or fi în Ialomița și cam câți agenți străini supraveghează?

Aud din sute de trompete refrenul despre statul paralel condus din umbră care are ca scop prigonirea oneștilor politicieni și afaceriști mai de toate culorile. Evident că în maneaua asta veche securiștii sunt eroii principali. E un mod complet fals de a pune problema, de fapt e doar un mod de-al face pe român “să se ducă după fentă”, cum plastic se exprima acum câteva zile un mare ministru. Ceea ce ar trebui să ne întrebăm noi este, în primul rând, de ce naiba avem nevoie de atâția, o întrebare care apare extrem de rar în spațiul public. Și abia apoi dacă ce fac aduce vreo valoare, are sens, e controlabil și legal. Cum ar veni, când ești rupt în cur nu-ți cumperi întâi Mercedes ca să vezi ulterior dacă-și încap bagajele de concediu. Continue reading

Moonlight

MoonDin păcate nu văd toate filmele relevante care apar într-un an, deși mi-aș dori să fiu mai organizat, să mă documentez mai mult, să le văd înainte de Oscaruri, de exemplu. Cum asta nu se întâmplă, ceea ce văd e mai degrabă rezultatul întâmplării. Așa că, atunci când în 2016 comunitatea neagră a protestat față de festivitatea complet “albă” a Oscarurilor, nu am putut sincer să-mi formez o opinie avizată. Singurul film pe care l-am văzut și care ar fi fost demn de Oscar – și n-a fost selecționat – a fost “Beasts of No Nation”, cu Idris Elba jucând extraordinar rolul unui criminal de război african. Cum ziceam, e greu să ai o părere avizată, oricât de profană ar fi ea, fără să fi văzut toate filmele care puteau emite pretenții, mai ales în atmosfera tensionată a opiniei publice americane, în care combinația dintre tensiunea rasială și corectitudinea politică, adesea dublată de ipocrizie, pot practic anula orice critică obiectivă. Și la prima vedere asta pare să se fi întâmplat în 2017, dacă te uiți la numărul mare de filme cu și despre minoritatea de culoare. Spun doar la prima vedere pentru că situația din 2016 a fost speculată masiv, fiind lansate mult mai multe proiecte vizând comunitatea neagră, tocmai anticipând o repoziționare compensatorie și “politically correct” a academiei americane de film. Și fix asta s-a întâmplat. Continue reading

Te uită cum ninge-n noiembrie

nov12Uitându-mă pe geam la vremea de-afară mi-am adus aminte de celebra maximă meteorologică a fostului președinte Băsescu. “Iarna nu-i ca vara” ar fi putut trece drept o constatare filozofică și o dovadă de înțelepciune dacă n-ar fi venit de fiecare dată ca o resemnată justificare în urma dezastrului și o neputincioasă ridicare din umeri în fața iernii, nevoii de autostrăzi, a crizei, a corupției generalizate a camarilei, a abuzurilor administrației proprii, a manipulării postacilor și ziariștilor din grădina proprie sau mai știu eu a ce dracu a mai reușit să-l surprindă de-a lungul timpului pe Băsescu, altfel un mare om politic român (confom propriilor estimări). Privită restrospectiv seamănă mai degrabă cu fatalismul drobului de sare din “Prostia omenească” a lui Creangă. Nu că i s-ar fi întâmplat doar lui Băsescu. Singurul moment al iernii care-i prinde pe primarii noștri pregătiți este Crăciunul cu milioanele lui de beculețe, sindrofii și pomeni populare plătite din bugetul public. Continue reading

Chocolat

MV5BNDg3NjA5NzYtYzE2OS00NzZiLTg2YTUtMmJkZDFmYjg5NjgwXkEyXkFqcGdeQXVyNTIzOTk5ODM@._V1_UX182_CR0,0,182,268_AL_Stăteam toți în jurul unei cutii de ciocolată Lindt și încercam să facem un clasament al sortimentelor noastre preferate. Fusesem sfătuit să încerc chocolate tiramisu și-am răspuns “Very good – but not my favorite”. Cum nimeni nu părea să fi recunoscut replica lui Johnny Depp din Chocolat i-am întrebat dacă au văzut filmul. Nimeni nu-l văzuse așa că le-am recomandat călduros să-l caute și să-l vadă. Dar când unul dintre colegi m-a întrebat dacă este dramă, comedie sau film de acțiune, m-am blocat și n-am știut ce să-i zic că e.

Cum poți să spui în două vorbe ce e Chocolat, un film pe care l-am văzut acum mulți ani? Povestea unui orășel liniștit care descoperă surprins, încetul cu încetul, că lumea poate fi privită și cu alți ochi decât cei ai bigotismului tradițional? Imaginea contrastului dintre rigoarea ascetică, adeseori ipocrită, a postului Paștelui și acceptarea bonomă a micilor plăceri ale vieții, întotdeauna acompaniate de ciocolată? Lupta dintre conservatorismul rigid și acceptarea noului? O istorie despre iubire, toleranță și acceptare? O alegorie despre felul în care demonizăm isteric lucruri simple sau idealizăm obsesiv lucruri banale, doar pentru a ne amăgi că lumea-i simplă și o înțelegem? Continue reading

De pe drumuri…

DSC_1574

Un Lamborghini la Geneva Motor Show

Ieri am fost la service să-mi schimb cauciucurile de vară cu cele de iarnă și a trebuit să aștept în showroom vreo 40 de minute, cât a durat toată operațiunea. Cafeaua bună și lumea politicoasă, dar după vreun sfert de oră deja mă cam plictiseam, admirasem toate mașinile expuse – dealtfel singurele lucruri de admirat în acel loc, spre deosebire de București, unde îți aduci aminte de ce-ai venit – și observi mașinile – abia după vreun sfert de oră în care-ți sucești gâtul în toate direcțiile, urmărind tipele care-și imaginează că de-asta au fost angajate, să-ți distragă atenția de la tablele alea lipsite de viață. În fine, plictisit fiind, la un moment dat am observat un tip care s-a dus glonț la vedeta showroom-ului, un BMW M3 (425 de cai putere, visul oricărui imatur). N-am fost foarte atent la ce face în mașină așa că tunetul care a zguduit din temelii clădirea m-a luat pe nepregătite. Tipul pornise mașina în spațiul închis al showroom-ului. Presupun că a făcut-o intenționat și încălcând procedurile operaționale ale unei respectabile companii elvețiene. A meritat, sper să-i dea o mărire de salariu, căci dacă voi câștiga vreodată la loto știu exact ce mașină să cumpăr. Nu există sunet mai emoționant, mai impresionant, mai incitant ca un motor de mașină nebună ambalat în spațiul închis al unei clădiri. Continue reading