Ce ne învaţă gripa “spaniolă” din 1918

În loc să ne luptăm cu antenele 5G* ale operatorilor de telefonie mobilă ar fi probabil mult mai util dacă am trage oarece învăţăminte din istoria celei mai mari epidemii de gripă ce a lovit omenirea şi care a ucis peste 50 de milioane de oameni. Unele asemănări cu pandemia covid19 sunt izbitoare, în ciuda faptului că la vremea aia nu existau antene 5G, de fapt nu existau antene de niciun fel, ceea ce nu a împiedicat virusul să se propage nestingherit. Dar să vedem ce-a fost atunci şi să comparăm cu ce e acum.

Muzeografii de la NMB Nouveau Musée Bienne au prezentat de curând rezultatele unei foarte interesante cercetări, făcute prin arhivele din Bienne, despre epidemia de gripă spaniolă care a lovit oraşul în 1918. Primele cazuri au apărut in Iulie şi au creat panică. Ca şi acum, au fost închise şcolile şi interzise adunările publice, inclusiv slujbele religioase. 1000 de oameni au fost infectaţi într-o perioadă scurtă de timp, fabrici întregi au fost închise din lipsă de muncitori iar capacitatea maximă a spitalelor a fost atinsă în scurtă vreme. Continue reading

Fermeture provisoire

Pe panoul mare din mijloc scrie “Fermeture provisoire”. Blocuri de beton barează şoseaua îngustă. În stânga şi în dreapta garduri vii din tuia, înalte de-un stat de om, delimitează nu numai curţile caselor care se întind de-a lungul drumului dar şi graniţa dintre Elveţia şi Franţa. Micul punct de frontieră de aici este închis din cauza epidemiei, transfrontalierii trebuie să ocolească prin Geneva. O patrulă elveţiană a poliţiei de frontieră urmăreşte, de pe trotuarul opus, cum două grupuri se apropie, din ambele direcţii. Fără să pară îngrijoraţi, atitudinea lor devine mai alertă, gata să intervină. Oamenii s-au oprit de-o parte şi de alta a blocurilor de beton şi se salută cordial dar nimeni nu trece dintr-o parte într-alta. Apoi încep să cânte, cu accent franţuzesc. “Happy birthday to youuu!  Happy birthday day to youuu!

O pocnitură răsună fix între versurile cântecului şi parcă lumea îngheaţă pentru o clipă. Un dop de şampanie e propulsat în aer din mijlocul părţii franceze a familiei, face o boltă înaltă de-a lungul barierei şi aterizează, regulamentar, de aceeaşi parte a graniţei.

Teorii bolnave

bienneÎntâi a fost ideea britanicilor cu imunitatea de turmă, care suna cam aşa: bătrânii şi cei bolnavi se ascund cât pot ei de bine vreo câteva luni, timp în care ceilalţi îşi continuă viaţa, iau virusul, cel puţin 60% fac boala, capătă imunitate care se extinde şi asupra celor din comunite care n-au făcut boala şi, într-un final, virusul capitulează. În tot timpul ăsta, pentru că toţi ceilalţi muncesc, economia îşi vede de treabă aproape nestingherită. Partea epidemiologică a teoriei este împrumutată de la imunitatea de turmă conferită de vaccinările în masă împotriva bolilor contagioase. Evident că susţinătorii teoriei sunt în general politicieni, nu doctori, şi nu ştiu dacă funcţionează sau nu. De exemplu, e clar că în zeci de mii de ani n-am devenit imuni la poliomielită decât după ce toată lumea a fost vaccinată. Continue reading

Ce spun cifrele

Foarte, foarte interesantă această discuţie TED Connect cu John Burn-Murdoch, care prezintă patru grafice (realizate pentru Financial Times) despre evoluţia epidemiei de coronavirus, felul în care au răspuns ţările şi ce strategii par să meargă până acum.

Nu ascultaţi ce spun politicienii, ascultaţi ce spun cifrele. Continue reading

Balcoanele de vizavi

balcoaneCorpul de clădire din stânga are numai chiriaşi foarte în vârstă, care depind de serviciile exclusiviste ale centrului de îngrijire de la parter, unde au suport medical, restaurant şi, în vremuri normale, chiar şi viaţă socială. Acum stau toţi închişi în propriile apartamente. Doamna de la ultimul etaj iese des în balcon să scuture cârpe de praf, îşi deretică singură prin casă toată ziua şi ne facem cu mâna de fiecare dată când ne vedem. A încercat chiar o conversaţie de la distanţă, peste părculeţul dintre noi. Ea nu prea aude, noi nu prea înţelegem dialectul elveţian, discuţia nu s-a legat. Continue reading

Joker

jokerJoker e un film făcut să şocheze şi să provoace. O hiperbolă grotescă a unei lumi care-şi pierde minţile dar pe care o recunoşti totuşi, sub tuşele groase de vopsea, ca fiind a noastră. Un protest fără îndoială, însă unul care refuză să-şi asume sau să se lase atras în capcana vreunei ideologii. Şi exact asta îl transformă în ţinta perfectă a tuturor ideologiilor lumii ăsteia, căci dinspre cei ce privesc prin dioptriile şi filtrele propriilor credinţe nestrămutate vin şi cele mai vehemente critici. Cum că filmul nu-i destul sau, din contră, e prea mult. Că nu se încadrează în genul comic-book-movies, cu avengerii şi poveştile lor infantile şi confortabile. Că este o producţie reacţionară de sorginte comunistă care îndeamnă la revoltă. Că încurajează iresponsabil violenţa ca act de dreptate socială sau doar o justifică drept consecinţă a unei boli psihice. Că interpretarea incredibilă a lui Joaquin Phoenix reabilitează, justifică şi încearcă şă transforme călăul în victimă. Că ideea de credinţă lipseşte cu desăvârşire în timp ce filmul nu are curajul de a-şi asuma un mesaj.  Continue reading

Home work(out)

Am mutat cu noi în Elveţia o pereche de gantere pe care, în aproape şapte ani, nu le-am atins decât ca să le mut dintr-un apartament într-altul. Le-am căutat zilele trecute, doar pentru a constata că le-au luat fetele, care fac parte din generaţia care se antrenează pentru carantina asta de coronavirus din fragedă pruncie aşa că statul în casă nu le deranjează (câtă vreme merge netul).

N-am mai fost la sală de trei săptămâni. M-am autoizolat, ca un cetăţean responsabil, înainte de interdicţia federală, care a venit (prea) târziu, abia săptămâna trecută (ceea ce se vede cu ochiul liber în recolta de 12 mii de cazuri). Bine, în prima săptămână e adevărat că am fost în România dar nici acolo nu m-am dus, ca de obicei, la Viva Fitness, am alergat doar în jurul Văcăreştiului. Şi-am fost foarte aproape să-mi dobor propriul record pe 5k, vechi din 2013. Nu m-am putut abţine să nu mă laud un pic… Continue reading

Force Majeure

Force_Majeure_posterDe departe cel mai bun film pe care l-am văzut de la Parasite încoace este acest film din 2014 al suedezului Ruben östlund, dramoleta cu accente comice a unei familii în care femeia face din ţânţar armăsar, bărbatul ţânţar din armăsar şi, pentru că protagoniştii sunt suedezi şi nu români, nimeni nu e dispus să pună batista pe ţambal. Posibil şi pentru că nimeni nu o fi văzut vreodată un ţambal în celebra staţiune franţuzească de ski unde se întîmplă toată tărăşenia, deşi dracu ştie pe unde au mai ajuns rapsozii noştri. O poveste simplă, spusă inteligent, filmată perfect, cu adâncimi pe care fiecare le explorează în funcţie de cât pricepe sau până unde are curaj să coboare. Cei căsătoriţi vor rânji tâmp tot filmul. E la derută, doar pentru a evita vreo avalanşă conjugală, în fapt nivelul lor de înţelegere e la cu totul alt nivel, mult mai profund. Nu zic mai mult, că nu vreau să stric plăcerea nimănui. La film mă refer…

Nu ştiu unde l-aţi putea găsi, probabil pe net, eu l-am înregistrat de pe un post englezesc al Swisscom-ului elveţian. Merită să-l căutaţi.

 

The Irishman

theirishmanS-a întîmplat că aseară am văzut Stand up guys, un film din 2012 cu Al Pacino şi tac-su lui Angelina Jolie. Am zis să mai mutăm de pe ştiri şi să vedem o comedie care să ne mai înveselească şi să ne mai ridice moralul, când colo am dat peste varianta mai second hand a lui The Bucket List. Filmele astea ar merita o categorie a lor, care să se numească, evident, “Puşca şi cureaua lată”. Când muţi de pe ştirile despre apocalipsa vârstei a treia ultimul lucru pe care vrei să-l vezi e un film despre ultimele dorinţe ale unor bătrâni vai de capul lor. Aşa că doar eu am rezistat până la final.

Am zis să nu repetăm greşeala şi în seara asta, aşa că am renunţat la ideea unei (alte) comedii insipide pentru un film bun, nominalizat la Oscar, The Irishman-ul lui Scorsese în care joacă Robert De Niro, Al Pacino şi Joe Pesci. S-au făcut multe filme despre mafia italiană a oraşelor americane, cea mai bună fiind trilogia “The Godfather” a lui Copolla, care probabil că a şi inspirat genul. The Irishman încearcă să fie diferit, în sensul în care povestea se derulează în jurul unor evenimente şi personaje reale pe parcursul câtorva zeci de ani. Continue reading

Epidemie vs Economie e o temă falsă

BulaProbabil că la momentul ăsta nimeni nu mai crede că pandemia de coronavirus e o simplă “răceală”, deşi blogul unui onorabil profesor universitar american estimează că 30% dintre conaţionalii săi continuă să considere totul o isterie controlată de forţe oculte, menită să distrugă economia mondială. Pentru că aşa le-au spus Trump, Fox News şi propaganda ultra conservatoare susţinută de trolii ruşilor. Şi asta va costa foarte multe vieţi. Şi, pe lângă asta, foarte multe locuri de muncă. Pentru cine are ochi să vadă, nimic nu demonstrează mai bine faptul că propaganda ucide şi te face mai sărac.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Italia, în Iran şi deja în zone extinse din Spania, Franţa şi Elveţia dovedeşte fără putinţă de tăgadă că business as usual nu este o opţiune. Acum doar două săptămâni existau guverne care se uitau de pe margine. Astăzi discuţia este despre cât de stricte trebuie să fie măsurile de izolare. Şi, din păcate, în loc să vadă evidenţa şi să acţioneze preventiv multe guverne doar reacţionează ca urmare a valului de îmbolnăviri, când este deja prea târziu. Continue reading