De prin București

Mi-a sărit sufletul și-am crezut că avionul a aterizat pe lângă pistă. Apoi m-am gândit că o fi făcut, naibii, pană de cauciuc din șocul aterizării. A fost, cred, cea mai lungă și zguduită frânare pe care-am trăit-o vreodată la o aterizare. Într-un final am realizat că de vină este, cel mai probabil, calitatea pistei aeroportului Otopeni. Vechiul terminal de sosiri arată deplorabil, toate sunt neschimbate de cel puțin șase ani, curățenia este foarte aproximativă iar bagajele au început să curgă pe bandă abia după 45 de minute, record absolut. La biroul de închirieri auto nu era nimeni – ce mai contează cinci minute –  iar mașina a fost, ca de obicei, altceva decât am comandat – ceva mai prost, evident… Traficul spre oraș a fost un coșmar mai mare decât îl știam (e cu fiecare vizită mai mare). Continue reading

Dulce-amărui (Dolunay)

E frumoasă rău, a naibii, ca absolut toate eroinele principale ale telenovelelor turcești (și să tot fi văzut vreo 20 de minute, puse cap la cap, din vreo trei seriale diferite). Aflu, pe scurt, de la maică-mea că cică știe și să gătească, deși, serios, cui i-ar păsa? Tipul i-a făcut un ceai și cam bate apa-n piuă de vreo cinci minute, de când am intrat eu în sufragerie. Nu-i e clar deloc ce vrea, temporizează în așteptarea pauzei de publicitate, probabil că se uită mult la meciurile lui Mircea Lucescu deși ar fi exact momentul să atace. O chimie incertă se dezvoltă între ei și, încă neadaptat complet la ritmul bizantin al vieții, decid să-mi manifest nerăbdarea. “O pupă odată sau mă duc să fac un duș?”. “A, nuuu, mai dureaaază…”, vine replica maică-mii. “Ce episod e?”. “60, cred…”

Aha! Sunt convins, vă dau în scris că, până la urmă, o s-o pupe. Dar ca să iasă un happy-end rezonabil, chiar și după standardele turcești, ar fi preferabil să se întâmple înainte s-ajungă dulcica aia la menopauză.

Peppermint

images-5.jpegArnold a îmbătrânit, cred că are deja vreo trei operații pe inimă și, mai rău, a mai fost și guvernator din partea republicanilor. Jean-Claude Van Damme probabil că încă mai face filme la care nu se uită nimeni deși ar putea, cu fața aia, să facă niște șpagate mai degrabă pentru campaniile împotriva consumului de alcool.  Steven Seagal și-a luat cetățenia rusească și-l pupă-n cur pe Putin nu pentru că așa-i zen ci mai degrabă ca să scape de acuzațiile de agresor sexual. Oricum nu se mai uita nici dracu la filmele lui de categoria a ț-șpea în care arată mai mult ca un Piedone îmbibat în votcă decât ca un mare sensei.   Cine-a mai rămas? Poate Bruce Willis, deși, la vârsta lui, nu mai e deloc așa de greu de ucis, ar putea să rezolve problema o banală gripă. Continue reading

Activism de supermarket

Zinf.jpgUn Zinfandel de California, unul dintre vinurile cele mai apreciate ale americanilor, e redus 50% de vreo săptămână la unul dintre marile supermarketuri din Bienne. La 7.95 franci sticla e chilipir curat, căci vinul chiar nu-i rău, l-am încercat acum ceva vreme. Ar fi trebuit să se evapore rapid de pe rafturi și totuși nu se întâmplă, poate datorită admirabilului obicei elvețian de a cumpăra ceea ce se produce prin vecini sau poate, de ce nu, pentru că s-au dus vremurile când tot ce era american era cool și se cumpăra ca pâinea caldă în Elveția sau în Europa, în general.

Trec și eu peste micul sector al vinurilor americane, trec, cu regret, și peste marea zonă a vinurilor italienești și mă duc să cumpăr licori făcute în Franța sau în Spania, că românești nu există. E modul meu tăcut de a protesta împotriva derapajelelor politicii americane de când la Casa Albă s-a instalat Donald Trump sau a derivei naționaliste a italienilor, care au adus la putere Liga Nordului a lui Matteo Salvini. Nu sunt singurele exemple. După același principiu, evit produsele britanice pentru că sunt convins – ca și majoritatea propriilor lor cetățeni – că se pot descurca mai bine fără banii consumatorilor europeni. Am migrat de la Apple Music la Spotify, închiriez filme de pe Swisscom in loc de iTunes și trec automat pe lista mea neagră orice firmă care-și face reclamă pe Antena 3 sau România TV. Continue reading

1.481 de ore de soare pe an

Prima noastră vizită exploratorie în Elveția, ca să vedem dac-am putea să trăim aici, a fost pe la început de iunie. În primele zile vremea a fost mohorâtă și a plouat aproape încontinuu, ceea ce mi-a plăcut la nebunie, căci asta este vremea mea favorită (de fiecare dată când spun asta trebuie să adaug că nu glumesc și nu sunt sarcastic, chiar îmi place când plouă toată ziua, spre deosebire de restul familiei mele și, posibil, de restul omenirii, care preferă soarele și vremea “frumoasă”). Vorbind despre elvețieni, un prieten emigrat aici de mulți ani ne-a avertizat că “acum sunt toți cu curu-n sus, că plouă-ntr-una de trei luni”. Aveam să vedem cu ochii noștri relația specială pe care oamenii locului o au cu soarele. Iarna în Elveția nu e grea, ninge destul de rar – Mais où sont les neiges d’antan? se întreba deja poetul mult înainte să se simtă efectele încălzirii globale – și zăpada rezistă doar pe munte, la altitudini mari, căci temperaturile sunt mai tot timpul pozitive. Totul este, în schimb, foarte gri, cu multe zile de ceață apăsătoare. Continue reading

Ex Machina

exmachinaV-ați gândit vreodată cum ne vom descurca în viitorul nu foarte îndepărtat în care va trebui să interacționăm, în viața de zi cu zi, cu roboți ultraperformanți, dotați cu inteligență artificială care se îmbunătățește automat cu fiecare experiență pe care o trăiește oricare dintre mașinile conectate în același cloud? Cum vei face, oare, față unui robot care arată ca un om obișnuit (ori, ca să complicăm situația și mai tare, ca Scarlett Johansson) dar care nu uită niciodată nimic, care știe totul despre tine din datele culese prin mii de interacțiuni diverse, care te măsoară permanent prin nenumărați senzori și algoritmi sofisticați? Cineva care știe cum ești, cum gândești, ce simți și care va fi următoarea ta mișcare… Unii mai sarcastici vor spune că cine a fost însurat o perioadă suficient de lungă e oarecum pregătit să supraviețuiască tuturor acestor provocări. Eu, bineînțeles, nu mă număr printre ei (un disclaimer necesar, ca să evit un atac cibernetic major). Continue reading

Brexit (3)

296385_106456096131988_2145695985_nVote Leave, take back control! 

Vă amintiți, firește, sloganul campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Sunt aproape trei ani de atunci, timp în care brexit-ul aproape că a fost singura preocupare a societății britanice. Deci cum stau astăzi cu mult doritul control asupra propriului destin? Să încercăm o sinteză.

Parlamentul britanic a decis acum o săptămână să solicite UE amânarea datei brexit-ului pentru a evita o ieșire dezordonată, după ce acordul negociat a fost respins de două ori în Camera Comunelor, fiind dezavuat deopotrivă de către suporterii ambelor tabere, doar că din motive diametral opuse. Liderii europeni au acceptat joi amânarea căci, dacă n-ar fi făcut-o, consecințele ar fi fost grave nu numai asupra economiei britanice ci și asupra economiilor comunitare. All under control, nu? Continue reading

Zburătoare mici

IMG_2558Înaintez cu greu pe culoarul îngust al celui mai mic și mai plin avion al Lufthansa. Măcar nu e Boeing, cred că-i un Embraer. Așa am ajuns, să ne dorim avioane făcute în Brazilia în locul celor americane…  8C. La culoar, bun… 5, 6… 7A… aaa, o să mă distreeez, ce noroc pe mine! Pe unul dintre scaunele din fața mea o tânără mămică ține în brațe o minune de prunc blond.

Nici nu m-am așezat bine și show-ul începe. Gângureala se transformă în mormăială rău prevestitoare și apoi în niște icnete scurte, de avertizare. După reacție, tipul din dreapta lor trebuie să fie fericitul tată. Continue reading

Ismail Kadare – Palatul viselor

visÎntotdeauna am crezut că dictatura comunistă a fost mai apăsătoare în Albania decât la noi. Și probabil că regimul comunist albanez era, la sfârșitul anilor ’80, chiar mai izolat decât cel al lui Ceaușescu, complet înecat în stalinism primitiv și în propaganda militaristă idioată, deopotrivă orientată  împotriva americanilor și a rușilor. Dar după ce am citit “Palatul viselor” sunt un pic nedumerit. Încă îmi vine greu să accept că această carte a fost publicată în 1981. Mai mult decât atât, am aflat cu ocazia asta și că prima carte a lui Kadare pe care am citit-o, “Generalul armatei moarte”, a fost publicată în 1963, amănunt care mi-a scăpat la vremea respectivă. Mă îndoiesc că vreuna dintre aceste cărți ar fi putut fi publicată în România lui Gheorghiu-Dej sau pe timpul lui Ceaușescu… Cel mai probabil că la începutul anilor ’60 un astfel de manuscris i-ar fi adus autorului ani grei de temniță, dacă nu direct moartea. Și cum nu cred că cenzura albaneză era atât de mioapă încât să nu înțeleagă semnificațiile alegoriilor politice din scrierile lui Kadare, singura explicație plauzibilă este că regimul lui Enver Hodja era, într-o oarecare măsură, mai permisiv cu literatura decât cel al comuniștilor români. Continue reading

Moromeții 2

morometii.jpgAm avut o seară de weekend cu film românesc și o premieră absolută – prima dată când putem închiria un film de-al nostru de pe o platformă de streaming, Vimeo. În sfârșit a intrat și cinematografia românească în secolul 21 în ceea ce privește distribuția!

Filmul a început cu subtitrare în engleză, ceea ce am respins revoltați de la început. Aveam să o punem la loc 10 minute mai târziu. Uitasem că la filmele românești (dar nu numai) nu înțelegi ce zic oamenii ăia pe ecran. Subtitrarea, totuși, îi ajută doar pe spectatorii români care pot astfel să umple golurile lăsate de sonorizare. Străinii pierd, probabil, o mare parte din plăcerea dialogurilor datorită calității dezamăgitoare a traducerii. În fine, totuși  un mare pas înainte!

Am citit romanul lui Marin Preda prin ’87, într-o vreme în care ar fi trebuit să învăț pentru admiterea la politehnică, deci cititul era deopotrivă irezistibil, act de rebeliune și evadare din realitatea aia gri a ultimilor ani ai comunismului.  Cartea mi-e încă vie în memorie dar nu-mi prea mai aduc aminte primul film, în care Ilie Moromete a fost jucat de maestrul Victor Rebengiuc. Continue reading