A Star is Born

Astar.jpg

Duminica asta sala de cinema n-a mai fost chiar goală, deși tot am fi încăput toți pe un singur rând. Am fost la A Star is Born, despre care nu știam nimic altceva decât că e primul film regizat de Bradley Cooper și că acesta a convins-o pe Stefani Joanne Angelina Germanotta, actrița principală, să filmeze nemachiată. Dar după ce-am văzut The Nun acum o săptămână, un film împănat cu călugărițe machiate îngrozitor de strident, m-am simțit pregătit să înfrunt orice, chiar și fața reală a celei mult mai cunoscute sub numele de Lady Gaga.

A fost, probabil, cea mai bună idee regizorală a lui Bradley Cooper. Căci Lady Gaga cea adevărată e autentică, empatică, cuminte, are suflet, are energie, are sex appeal, are o voce excepțională și un talent actoricesc pe care nu îl bănuiam. E frumoasă, o frumusețe ce răsare din interior, deși în film – la fel ca în viața reală, poate – ea crede că nu e. Are ceva de spus – laitmotivul întregului film și ingredientul minune al succesului tinerei Ally, dincolo de talent, muncă și curaj. Continue reading

Încotro mergem?

O femeie de 22 de ani a fost impușcată mortal în plină stradă, în propria mașină, de către doi bărbați care ulterior s-au făcut nevăzuți demarând nestingheriți pe un scuter. Evenimentul a avut loc în plină zi, în capitala irakiană. Victima, fostă Miss Bagdad, model și vedetă social media, a deranjat probabil mediile habotnicilor islamiști care nu pot accepta blasfemia unei femei frumoase care râde, vorbește și se îmbracă modern. E împotriva tradiției musulmane. Alte trei femei, activiste pentru drepturile omului, au avut aceeași soartă în doar ultimele săptămâni.

Azi dimineață radioul național elvețian a difuzat interviul pe care unul dintre jurnaliștii lor l-a făcut cu doi tineri egipteni care agresau femei în plină stradă, în Cairo. Le pipăiau, le vorbeau murdar, le pălmuiau chiar, dacă vreuna încerca să protesteze. Continue reading

Idiocracy

Idiocracy_PosterBÎn 2006, când a fost lansat, realizatorii Idiocracy și-au imaginat că va fi nevoie de 500 de ani pentru o societate complet cretinizată, în care IQ-ul mediu se va fi prăbușit dincolo de cota de avarie. 12 ani mai târziu și într-o lume deja înscrisă serios pe traiectoria sugerată de film, ar merita o relansare, căci la vremea lui a fost în primul rând un mare eșec financiar. Nu c-ar fi cine știe ce capodoperă cinematografică, nici pe departe, totuși cred că filmului i s-a făcut o mare nedreptate. A fost nevoie de apariția lui Donald Trump la Casa Albă pentru ca americanii să-i înțeleagă mesajul (în fine, nu chiar toți americanii, fiecare dupa putirință, cum ar fi zis Caragiale…). Succesul său  târziu e probabil încă una dintre surprinzătoarele realizări involuntare ale președintelui american, a cărui prestație prezidențială nu se diferențiază semnificativ de performanța președintelui Camacho din film, fost mare campion de smackdown (wtf is smackdown?!?!) și fost star porno (normaaal!!!). Continue reading

Eric Vuillard – Ordinea de zi

ordineaOrdinea de zi nu este o carte despre actualitatea zilelor noastre, deși dacă ai schimba câteva nume din poveștile ei ai constata că aceleași lucruri se întâmplă, astăzi, în aceleași locuri. Nu este o carte de ficțiune dar nici carte de istorie nu este. Ar fi prea mult, poate, să o tratăm drept tratat de psihologie socială. Sincer, e foarte greu de spus ce este, deși e o lucrare remarcabilă. O istorie nuanțată și dramatizată a unor evenimente care au contribuit la poate cea mai mare catastrofă a umanității, deși ar fi putut să o prevină. Autorul ne prezintă câteva dintre momentele cheie care au marcat drumul lui Hitler de la ceea ce a început ca o greșeală electorală a poporului german la coșmarul global ce avea să devină. Realizezi, parcurgând paginile cărții, cât de ușor ar fi putut să schimbe istoria mici gesturi absolut normale, neînsemnate chiar. Cât de ușor – și în egală măsură cât de important – este să lupți împotriva unei infecții încă din fazele ei incipiente, fără a o lăsa să se dezvolte necontrolat, rezistentă la orice tratament. Continue reading

The Nun

Nun.jpgA fost seara premierei elvețiene a filmului “The Nun”, care a avut cele mai mari încasări în cinematografele din Statele Unite în primul său weekend de după apariție. Și cum au vorbit despre el dimineață, la RTS Première, am zis să facem o nebunie și să mergem la cinematograf în mijlocul săptămânii. Trebuie să recunosc că a atârnat greu în balanță faptul că acțiunea filmului se petrece în România. Urăsc filmele de groază, cred c-am mai scris pe-aici despre asta. Dar până la urmă, la naiba, ne-am creat un brand: Dracula, hotelurile din Transilvania, moroii pe care-i mai dezgroapă din când în când oltenii din zona Dăbuleniului, fantoma statului paralel (ăsta cred că-i reality show, nu film), exorciștii amatori de la mănăstirea Tanacu sau minunile latente ale zecilor de moaște ce strălucesc în lumina lumânărilor – ei bine, avem o reputație de apărat aici. Așa că mi-am luat inima-n dinți și-am intrat la Apollo, o sală de cinema rămasă neschimbată din vremurile bune de dinainte de internet, torente, HBO și Netflix.

V-ați prins deja, “The Nun” e un film de groază. Dacă-i cu călugărițe nu putea fi decât horror sau porno. Ia uitați-vă câți elvețieni au participat la premiera din Bienne: Continue reading

Lidl cu înlocuitori

Dacă vreau în vreo zi să mă simt un pic ca acasă, în România, cea mai ușoară cale e să merg la cumpărături într-un magazin Lidl. Și asta pentru că majoritatea covârșitoare a clienților sunt emigranți sau arată ca niște emigranți. Vin la Lidl atrași de prețurile (semnificativ) mai mici. Elvețienii nativi, atât de dedicați noțiunii de swiss made, swissness sau cum vor ei să mai numească admirabilul obicei de a cumpăra lapte numai de la capra vecinului, refuză cu încăpățânare să intre într-un supermarket care nu e swiss, iar faptul că Lidl e nemțesc nu ajută absolut deloc, ba din contră. Deh, mici sensibilități și rivalități regionale.

Continue reading

Cum să ai grijă de familia altuia

S-au făcut de curând 25 de ani de când am purces la întemeierea unei familii formate dintr-un bărbat și o femeie. Din câte mi-aduc aminte n-a trebuit să votăm pentru asta, doar ne-am plăcut unul pe celălalt și ne-am luat, cu tot tămbălăul de nuntă tradițională care a urmat.

Azi dimineață am văzut un clipuleț electoral (mi-a adus aminte, nu știu de ce, de Cântarea României de pe vremea lui nea Nicu) în care niște tineri își exprimau, foarte  dramatic, dorința de a avea familii formate dintr-un bărbat și o femeie. Experiența îmi spune că nici lor nu le trebuie un vot, e suficient să-și găsească jumătatea potrivită și, poate, să se mai maturizeze un pic.

Dar, între noi fie vorba, nu de familiile lor îi freacă pe ei grija ci de cele ale altora, care-or fi ăia, că de văzut nu i-a văzut nimeni. Nu mi-e clar cât de tradițional românească e chestia asta.

Nike. Just do it. Right.

nike

Fotografie a campaniei publicitare Nike

Într-un clip probabil viral pe youtube un tip corpolent, între două vârste, aruncă o pereche de pantofi sport în flăcările unui grătar de grădină. Nu e chiar genul care aleargă frecvent – ba din contră aș zice, învăluit în fumul gros pare să fie în elementul lui. Un amestec incert de mândrie, satisfacție și sadism i se citește pe față. Filmulețul se termină înainte să aflăm dacă a fost nevoie de intervenția pompierilor sau a echipelor de decontaminare biologică.

De-a lungul și de-a latul SUA, nenumărate astfel de clipulețe cu adidași arzând au fost postate în ultima săptămână. Să fie o nouă dietă americană anti-obezitate? Sau poate un nou tip de provocare online, cum a fost cea cu gălețile de gheață-n cap sau cascadoriile unduitoare pe ritmurile kikidoyouloveme, filmate prin portiera deschisă a unei mașini care merge la relanti, fără șofer? Nu, nimic din toate astea, de data asta motivul e serios. Continue reading

MAMMA MIA! (1)

MamamMi-au trebuit 10 ani ca să văd ultimul videoclip al trupei ABBA, în care cei patru suedezi au distribuit actori ca Meryl Streep, Pierce Brosnan sau Colin Firth – asta ca să amintesc doar trei nume mari din panoplia largă de vedete ce și-au imaginat, probabil, că joacă într-un film. De fapt nici măcar nu e ultimul videoclip, între timp a apărut Mamma Mia 2, că de-aia am și decis să-l vedem pe primul, ca să-i deblocăm calea celui de-al doilea. Îl aveam înregistrat de ceva vreme dar câteva weekend-uri la rând propunerea a picat la vot, căci fetele mele îl văzuseră deja și pentru ele Enescu sau ABBA sunt la aceeași categorie, muzică clasică.

Continue reading

George Saunders – Lincoln între vieți

lincolnOak Hill prinde viață după căderea întunericului. În fine, nu neapărat la propriu, căci cei ce-i dau viață sunt strigoii care, blocați între lumi, se-nvârt aiurea în perimetrul limitat al unei alte dimensiuni a cimitirului. Deși viața aici poate fi plictisitoare – se pare că toți și-au ascultat de nenumărate ori poveștile din vremea când erau vii – e oricum preferabilă trecerii definitive dincolo, în locul acela nenumit de care tuturor le e groază. Doar cei tari reușesc să rămână agățați între viață și moarte pentru mai mult timp. Cei slabi de înger, cei ce-și pierd sensul sau vitalitatea, cei ce lasă garda jos chiar și pentru o clipă sunt absorbiți definitiv în lumea de apoi. Și nimeni nu vrea asta. Un strop de amăgire cum c-ai mai fi de fapt în viață e preferabil oricum certitudinii judecății de apoi.

Așa că apariția unui nou “chiriaș” este un mare eveniment în lumea pestriță a macabrei comunități. Iar când noul venit este un copil, ba chiar se dovedește a fi fiul președintelui american Abraham Lincoln, curiozitatea se transformă, încet, în speranță și mobilizează întreaga comunitate. Poate fi salvat acel copil prin efortul solidar al tuturor? Se pot oare transforma iubirea, devotamentul, tăria spirituală sau chiar vremelnica și atât de lumeasca putere politică a cuiva într-o minune capabilă să răstoarne soarta implacabilă a morții? Continue reading