Software update

Mă puneam în maşină şi trăgeam, încet, portiera după mine fără să o ating, vă jur! Intram în lift cu umărul drept înainte şi cu un pic de avânt, ca să evit să mă proptesc în uşa metalică. Pe trotuarele Bienne-ului mă învăţasem deja să merg cu traficul venind din faţă, asta după ce am simţit cum un autobuz venind din spate s-a apropiat periculos de mine. Şoferul l-a redresat în ultimul moment. Ce să zic, poate şi eu mergeam prea aproape de bordură. După o vreme mă obişnuisem, cumva, să compensez micile inconveniente provocate de ciudata atracţie pe care umărul meu stâng o avea asupra chestiilor metalice. M-am ţinut, consecvent, departe de marea macara din capul străzii, de frică să nu produc, dracului, vreo nenorocire majoră în oraş. Am ocolit cale de vreo cinci minute la fiecare ieşire în centru, dar a fost mai bine aşa…

Dar m-a mâncat în fund să mă vaccinez azi dimineaţă (şi) cu antigripalul 2021. Am intrat în panică după ce, la ultima mutare, am rătăcit setul de ventuze de le-aveam moştenire de la bunică-mea, chestie care m-a lăsat complet vulnerabil. Oricum, nu credeam că un banal antigripal poate rivaliza cu maleficul ARN mesager care-ţi face genomu’ franjuri şi despre care toată lumea ştie că te transformă într-un zombie magnetic controlat, când vrea muşchii lui, de omul de la microsoft. Şi l-am făcut şi în umărul celălalt… Aşa că am zis să evit liftul când am plecat de la birou, dar cu greu m-am desprins de balustrada metalică a scărilor interioare. Portiera maşinii m-a pocnit peste locul abia injectat, de cu greu mi-am mai desprins leucoplastul de pe umăr, uşile automate ale garajului abia s-au deschis iar maşina a tras tot drumul ori stânga ori dreapta, de nu mai ştiam ce să-i fac. Presupun că am mai adăugat şi o a patra generaţie de sterilitate la precedentele trei, dar asta o să fie mai greu de verificat câtă vreme soţia ar putea contesta motivele reale ale unui posibil studiu de caz pe un eşantion reprezentativ.

Ce mai, poate că trei vaccinuri în patru luni au fost cam multe. Şi mă gândeam să-l fac şi pe al patrulea, pe bustăr ăla, înainte să vin acasă, în România. Poate mă mai gânde

Windows update: Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist. Repeat. Bill Gates is the world’s biggest philanthropist.

Ce dracu…. staţi să-mi scot furculiţa asta din umăr, îmi dau un restart şi revin…

Flexibilizata mâine-i gata

“There is no problem so bad you can’t make it worse.”

Chris Hadfield, Astronaut

Deşi era o opţiune complet exclusă săptămâna trecută, peneliştii zic că de data asta vor negocia şi cu PSD şi cu USR, o flexibilizare care va crăcăna partidul într-un şpagat pe care nici Van Damme nu şi l-ar permite. Totul în speranţa că pesediştii vor fi suficient de rezonabili încât să ceară orice, numai să-l accepte pe Cîţu premier. Pentru binele ţării şi mersul înainte al reformelor, evident.

Pesediştii par să nu se fi decis încă, deşi se arată şi ei flexibili şi îngrijoraţi pentru soarta ţării, dispuşi să negocieze o intrare în guvern. Spun c-ar fi îndreptăţiţi să ceară poziţia de prim-ministru (ceea ce e, de fapt, discutabil) dar toată teoria e doar ca să-şi arate muşchii. În realitate, nu cer şi probabil nici nu vor să numească ei primul ministru, e clar că li se pare mai productiv să bage beţe-n roate de pe margine, în timp ce-şi clamează responsabilitatea. Au demarat acelaşi joc pe care l-au făcut cu Ciucă: se-arată dispuşi să susţină, peneliştii prind încredere şi-i taie de pe listă pe userişti, oricum asta sperau, timpul trece, negocierile intră încet, încet în impas şi, într-un final, se trezesc complet la mâna pesedeului, moment în care domnul Ciolacu poate decide să ceară ce vrea el sau să-i lase, încă o dată, să se facă iremediabil de rahat – presupunând c-ar exista un nivel chiar mai înalt de îndopare cu rahat decât cel deja atins de oamenii lui Cîţu. Marii strategi ai PNL, care evident se cred mult mai inteligenţi, sunt pe cale să intre din nou în aceeaşi capcană.

USR-ştii tot insistă pe coaliţia fără Cîţu, deşi asta nu a fost şi nu este o opţiune pentru actuala conducere PNL-istă. Oamenii lui Cîţu şi pesediştii, deşi nu vorbesc şi nu negociază între ei, au venit la unison cu ideea că fosta coaliţie nu mai are majoritate, o teorie cu care speră ei să întărească ideea cooperării PNL-PSD, în timp ce dau vina pe Orban şi pe oamenii lui. Sigur, cei care se opun fostei coaliţii sunt din tabăra lui Cîţu, nu din cea a lui Orban, dar logica a devenit o chestie neimportantă astăzi în găştile politice. E suficient să dai din gură.

Important este ce vrea domnul preşedinte. Aparent l-ar vrea pe domnul Ciucă, deşi sunt convins că n-ar mai fi o opţiune atât de atrăgătoare dac-ar veni la pachet cu USR-ul în guvern, un partid care pare să i se pună pe ficat în ultima vreme. Dar domnul preşedinte e din Sibiu, oraşul pateului Scandia, deci trebuie să aibă ficatul destul de rezistent. Ceea ce înseamnă şi că, la o adică, domnul Iohannis i-ar putea lăsa pe toţi în offsaid şi ar putea decide să dizolve parlamentul, ceea ce ar adăuga şi o hotărâre în sfârşit imparţială în panoplia deciziior sale neinspirate din ultima vreme.

Era cât pe ce să uit de AUR. Pe ei pare să nu-i bage nimeni în seamă. Sunt convins că sunt un pic îngrijoraţi. Dacă lucrurile vor continua aşa mâine-poimâine vor fi ei cei nevoiţi să negocieze formarea majorităţii. Imaginaţi-vi-i în postura imposibilă de a alege între Şoşoacă şi ăla de umblă tot timpul în urma mobilului, habar n-am cum îl cheamă… Păi ce credeaţi? O epidemie nu vine niciodată singură…

Florel

Să zicem că Florel e taximetrist. Te îmbie să te urci la el în taxiu şi la început zici că-i OK, clar pute mai puţin ca la ăla cu care-ai mers ieri. Parcă şi manelele au câteva versuri în engleză. Îţi aminteşte, cu aerul lui de fanfaron arogant, că are cele mai multe like-uri şi-l are la mână pe dispecerul-robot. Odată pornit la drum, cu destinaţia chipurile clară, cu aparatul de taxare funcţionând, constaţi că Florel schimbă traseul, ca să-şi tragă mai mulţi bani sau pentru că are el nişte chestii de rezolvat prin alte părţi. Dacă îndrăzneşti să zici ceva, taximetristul Florel te face cu ou şi cu oţet, eventual în timp ce e pe telefon cu vreun coleg învârtitor de covrig. Dacă-i zici că tu nu plăteşti o cursă deviată aiurea prin oraş, te scoate-n şuturi din taxiu şi-ţi aruncă toate catrafusele pe trotuar. După care zice la toată lumea că eşti un ţepar care nu plăteşte. Că nu vrea să mai aibă de-a face cu tine, vreodată-n viaţa lui. Între timp, taximetristul Florel a ajuns şef la firma de taxiuri, că de-aia era tot timpul pe telefon în timp ce conducea, îşi aranja ploile. Responsabil pentru o flotă căreia, până mai ieri, i-a desumflat cauciucurile ca să-şi tragă el mai multe curse, Florel are nevoie de bani, de curse, de clienţi. Dispecerul-robot îl bate la cap să producă. Deşi încă plin de resentimente, Florel te întreabă dacă te-ar mai interesa cursa aia din ziua precedentă, până unde aţi vorbit. Ai vrea să mergi acolo, fără discuţie, doar că îi spui clar că nu cu el la volan. Întăi te bagă-n… well… vă imaginaţi voi singuri unde. Se duce să-l ia pe burtosul bruneţel cu gură mare de peste drum. Doar că ăla vrea să meargă pe 2 lei, fără aparat, şi zice lumea că oricum nu plăteşte niciodată. Vine înapoi la tine şi-ţi spune  – uriaşă concesie făcută doar pentru tine, ţeparule care eşti! – că a decis să schimbe şoferul. Dar are o condiţie. Să-i plăteşti cursa în avans. Şi nu te ia acum, că are-o treabă. Mai pe la primăvară, întâi să mai negociaţi. Rămâi pe trotuar, înecat în norul de fum lăsat în urmă de taxiul numărul unu al flotei. Demarează în trombă, cu noul chauffeur la volan şi Florel în dreapta, drept GPS. Se opresc câţiva metri mai încolo, în pana prostului. De-atâta pusese manageru’ Florel benzină.

Crizatorii

Păi cum să nu le-o tragi, ‘tu-i în gură de crizatori, cum să nu le dai o lecţie să te ţină minte? Cum să nu-i striveşti sub bocanc, să vadă ce mici sunt? Cum să nu-i dai afară în şuturi din guvern, cum să nu-i arunci fără milă în gura spurcată a presei? Cum să nu-i laşi să se facă iremediabil de căcat încercând să adune de-un guvern în râsetele greţoase ale tuturor? Ce papagali, chiar or fi crezut că au vreo şansă?

Păi ce-i aici, sat fără câini? Ţară ca afară? Cine ar fi putut să guverneze şi să facă reformă cu un astfel de partener, mai ales după dezastrul pesedist? Întâi au urlat că Orban nu-i bun. Poftim, Câţu a fost mai bun? Apoi că de ce ne-am pus oamenii în diverse funcţii publice, de parcă am fi putut continua cu liftele pesediste peste tot. Mai ales la justiţie, păi ce ne permitem iar vreo Codruţă ambiţioasă, să mutăm cozile de la Matei Balş în faţă la DNA? S-o luăm de la capăt cu statul paralel? Nu mai zic de ăla de la sănătate, de nu se putea înţelege nimeni cu el. I-a dat în gât pe băieţii cu epoleţi că şi-au creat culoar de vaccinare separat de pulime, de parcă asta ar fi fost ceva nou. Oricum pulimea ne se vaccinează, ce nu-i clar? Dar, în fine, am fi trecut peste, dar apoi au venit cu chestia asta că morţii de covid se numără ca steagurile lui Pristanda. Ce s-a mai enervat Cîţu! Păi să oprim economia era mai bine? Să-i băgăm iar pe toţi în casă era mai bine? Cum să nu-l dai afară? Dar chestia cea mai gravă a fost că au blocat programul Anghel Saligny, baza dezvoltării noastre locale. Inspirat nume, căci întotdeauna am văzut aici un pod între partidele noastre beneficiare, care ne va ajuta pe toţi să trăim mai bine, penelişti, pesedişti şi udemerişti deopotrivă. Ăia tot ziceau de fondurile europene, da’ dacă nici noi nu ştim cum e cu banii ăia… Abia dac-am trecut de 50% absorbţie din cele 35 de miliarde de le-aveam pentru 2014-2020, deci am reuşit să luăm vreo 2.5 miliarde pe an în loc de 5. Nu e simplu să iei bani europeni, trebuie să ai proiecte, planuri, să respecţi reguli şi să te ţii de termenele la care te-ai angajat, altfel plăţile nu se fac. Europenii ăia sunt nişte birocraţi inflexibili, abia aşteaptă să găsească un motiv să nu ne dea banii. Sau să ni-i ia înapoi. Iar acum cică trebuie să luăm încă vreo 10 miliarde pe an din noul exerciţiu. Un munte de bani anual, plus miliardul şi jumătate de la Cîţu, care-i cu totul şi cu totul altceva, că regulile nu mai sunt atât de dure. Adevărul este că miliardele astea nu sunt nici ele toate la fel. Ca să fac o analogie, e ca şi când ai compara o mie de calorii din brocoli cu o mie de calorii din ciocolată, şi vă daţi voi singuri seama ce culoare au banii domnului Cîţu. Săracul domn Cîţu, să facă ei moţiune împotriva lui? Cine a mai văzut aşa ceva? Îşi arată muşchii cu noi? Eee, lasă că vedeţi voi!

Şi cu pandemia asta, le-am dat la toţi posibilitatea să se vaccineze? Le-am dat. Cine n-a vrut, să fie sănătos! Să oprim noi iar economia ca să-i protejăm pe ăia nevaccinaţi, care oricum urlă cel mai tare să nu le luăm libertăţile? Nu, nu era normal să restricţionăm, ni-i puneam pe toţi în cap, pe tinerii rămaşi fără festival, pe credincioşii pelerini fără sfânta Paraschiva, nu mai zic de popime. Ne-am fi lăsat şi pe noi fără congres. Nu mai zic de Şoşoacă care-i acoperă pe toţi. În schimb, ăia doi de la sănătate ar fi trebuit să se pregătească de valul 4. N-au făcut-o, uite că ne-a prins tot cu spitalele, paturile, doctorii şi asistentele alea.

Aşa că acolo suntem. Nu se mai poate face nimic cu ăştia, dar îmi place cum se milogesc să refacă alianţa. O lecţie, asta e. Crizatori, că bine le-a zis neamţu. Să sperăm că o să ne înţelegem cu pesedeu. O să le dăm o felie mai mare din banii ăia, că întotdeauna pun botul la bani. Păcat de ei, să-i dăm altora, dar asta e. Lecţia e lecţie.

Cristiana

N-a avut o viaţă uşoară, deşi nimeni nu cred să o fi auzit vreodată plângându-se. Mai zicea, câteodată, că se simte obosită, dar asta în ultimii ani, după ce copiii îi crescuseră şi se mutaseră, deja, la casele lor, construite de ea şi de bărbatu-său pe terenul cumpărat cu mulţi ani în urmă, în spatele curţii. N-a ajutat-o nimeni, niciodată, în schimb ea dintotdeauna i-a ajutat pe toţi. Singură şi-a crescut copiii, singură a dus gospodăria ei pricopsită, singură a avut grijă de grădină, de animale şi de culturile de la câmp. A fost învăţătoare în sat şi întotdeauna a crezut că datoria ei mergea dincolo doar de copii, a încercat să fie un exemplu pentru toţi. Şi le-a făcut pe toate cu bucurie. Necazurile au început când i s-au îmbolnăvit, pe rând, părinţii şi, mai apoi, soacra. Pe toţi i-a adus la ea în casă şi i-a îngrijit, zi de zi, până s-au prăpădit, unul după altul. Timp de 12 ani aşa i s-a derulat viaţa. Cu taică-său i-a fost cel mai greu, mai ales în ultimul lui an, când nu s-a mai putut ridica din pat şi nici numele ei nu-l mai ştia. A fost greu.

Cristiana a ieşit la pensie în vara anului trecut, după ce s-a terminat anul şcolar. Spera să aibă, în sfârşit, parte de linişte, credea că o să se mai îngrijească doar de grădină şi de nepoţi. Că o să poată să mai meargă şi ea în concediu. Nu mai plecase de acasă de mai bine de 10 ani şi îi era dor, cel mai mult, de mare. I-a fost şi teamă cu covidul ăsta, mai ales de când citise că la şcoală îl poţi lua mai uşor, de la copii. Şi ea era cam sensibilă cu plămânii, răcea din te miri ce şi avea forme grele, care-o făceau ca zile în şir să nu fie bună de nimic.

Apoi, astă iarnă, a început brusc să se simtă rău, i-a fost frică să nu fi luat, până la urmă, virusul şi s-a dus la doctor. N-a fost covid dar s-a întors cu o bănuială de cancer la plămâni. Nici până azi nu a înţeles de ce a bătut-o Dumnezeu tocmai pe ea, femeie credincioasă care nu a băut, nu a fumat şi a trăit mai mult pentru alţii. Două săptămâni i-au trebuit să se obişnuiască cu ideea, să accepte că trebuie să-şi găsească din nou putere ca să mai treacă printr-o încercare. Când a fost gata, suspiciunea i-a fost confirmată.

La spitalul unde Cristiana e internată de la începutul lui Septembrie, pentru tratament, mai multe asistente sunt foarte vocale împotriva intenţiei guvernului de a le obliga să se vaccineze. Li se pare că li se încalcă drepturile, se ceartă cu lumea, au căpătat o nouă voce de când însâşi avocata poporului consideră decizia neconstituţională. Discuţiile se întâmplă adesea şi în salonul Cristianei, peste paturile bolnavelor care rareori se bagă să comenteze. În starea lor e mai prudent să nu supere pe cineva. Mai agresivă decât toate este Aura, o zdrahoancă cu gura mare, pe care Cristiana o ştie de când era mică, din satul socrilor ei. Aura are opinii, are nemulţumiri, are cuvinte grele pentru unii sau pentru alţii şi, mai înainte de toate, are drepturi. În niciun caz nu va accepta ca acestea să îi fie încălcate.

Pe Cristiana, discuţia asta despre drepturile şi libertăţile celor din jur o lasă rece. Drepturile ei aproape că nici nu mai contează, căci acum trei zile a aflat că a luat covid, din spital. E rău, rău de tot şi aproape că s-a resemnat cu ce-o să vină. Se roagă, doar, la bunul Dumnezeu să mai poată respira până mâine dimineaţă.

Please make a u-turn when possible!

Please turn right in 200 meters. Cum în 200 de metri? Now turn right. Nici vorbă, nu e pe-aici!

Please turn right in 300 meters. Ce dracu, trebuie să-i fac un update, mă duce complet aiurea…

Please turn right in 400 meters. Nu-i pe-aici, măi femeie, mi-a zis mie Aurică pe unde s-o iau, care cred c-a fost şi taximetrist o perioadă. Mi-a zis c-o să încerci să mă duci pe drumul greşit. Şi nu dai tu porunci aici, că nu eu sunt sclavul, tu eşti, da? Am mai văzut noi aroganţe de-astea elitiste sau etiliste, cum se spune… insinuezi că asta-i ultima mea şansă, ceea ce nu e niciodată adevărat, doar ca să fac cum vrei tu. Ei bine, cu mine nu merge, cucoană! Nu mai zic că tonul ăsta “profesional” – gen mă doare-n pix dacă vrei sau nu s-o iei la dreapta, eu îţi spun că pe-acolo e bine, eşti liber să faci ce vrei – mă face, din contră, s-o ţin drept. Sunt liber să fac ce vreau eu!

Please turn right in 500 meters and immediately turn right again. Daaa, ultima şansă, este? Nu mai avem ce discuta, nu?

Please make a u-turn when possible. Mă laşi, în puii mei?!?!?!

Please make a u-turn when possible. Cep…

Caution! Restricted access! Please make a u-turn when possible. Da, bine, fuck you! Na! Cum dracu’ ies de-aici?

Ivan

Cineva întreba astăzi dacă se va mai naşte vreodată un sportiv ca el. Şi răspunsul este simplu, căci mari sportivi vor continua să se nască, fără îndoială. Întrebarea mai grea este dacă se vor mai construi astfel de caractere, acum că el nu mai e cu noi să ne-ajute.

De ce ne tot pricopsim cu oameni ca Iliescu, Băsescu, Dragnea sau în curând Cîţu

Discuţia de fond, zilele astea, ar trebui să fie despre intenţia domnului Cîţu de a arunca aiurea (încă) 50 de miliarde. Nu cred că-şi imaginează cineva că primarii ţării, majoritatea PSD şi PNL – mulţi traseişti între cele două – nu au mai primit, de câteva ori şi tot degeaba, aceleaşi sume pentru aceleaşi scopuri. Ar trebui ca întreaga opinie publică să pună o presiune uriaşă pe domnul Cîţu, care trebuie să explice de ce pe repede înainte, de ce pe uşa din dos, de ce neapărat înainte de alegerile din partid. De ce a luat-o într-o direcţie în care am zis că nu o să mai mergem, ca să nu mai fie ca pe vremea PSD-ului.

În al doilea rând, discuţia ar trebui să fie despre respectarea regulilor, fie ele de bună guvernare, de coaliţie sau de bun simţ, şi despre respect în general – în egală măsură pentru parteneri, adversari sau publicul larg.

În al treilea rând, discuţia ar trebui să fie despre felul în care comunici şi despre respectarea unui nivel rezonabil de onestitate.

Domnul Cîţu eşuează lamentabil la toate cele trei capitole. Mituirea primarilor cu banii statului, mulţi şi împrăştiaţi fără condiţii, nu diferă cu nimic de practicile domnului Dragnea. Forţarea legilor şi procedurilor guvernului ca să se întâmple lucrurile cum şi când vrea domnia sa îl face chiar mai odios, câtă vreme acum vorbim de o alianţă de partide, nu de obedienţa slugarnică şi tribală a unui singur partid-stat. Iar la capitolul comunicare, primul ministru surprinde prin stridenţa discursului patriotard (“Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat!”) şi manipularea grosolană, menite să acopere tare de caracter din ce în ce mai multe şi mai des exibate cu fiecare zi care trece.

Dar nu despre lucrurile astea se discută cel mai mult zilele astea. Se discută intens dacă miniştrii USR-Plus vor demisiona, când vor demisiona, de ce n-ar demisiona sau cum va percepe lumea fiecare dintre situaţiile astea. Se discută despre moţiunea de cenzură “împotriva propriului guvern”, deşi cei de la USR – Plus zic pe toate vocile şi peste tot acelaşi lucru – guvernul şi alianţa pot continua, dar fără Cîţu. Se discută despre “alianţa” cu AUR, deşi cei de la USR – Plus spun că nu există aşa ceva ci doar invitaţia largă către orice parlamentar de a vota moţiunea de cenzură împotriva primului ministru. Barajul mediatic merge într-o singura direcţie. Ignorăm cauza problemei, blocăm mesajul, îl manipulăm în ceva ce nu s-a zis şi nu s-a cerut şi-apoi ne luăm la trântă cu noua realitate creată artificial.

Mă întrebam în titlu cum de tot ajungem la oameni de-ăştia? Păi mergând pe linia pe care mergem astăzi. Nu numai că lipsa de caracter trece bine merci nesancţionată. Ea iese întărită cu fiecare conflict în urma căruia ar fi trebuit să dispară. Căci e foarte posibil ca domnul Cîţu să scape, cu largul concurs al preşedintelui României care pune umărul la aceeaşi manipulare grosolană, cu mobilizarea mioapă şi interesată a membrilor de partid, cu complicitatea pesediştilor pentru care principalul adversar nu e PNL-ul ci, evident, ăia din USR-Plus care nu vor să înţeleagă cum merg treburile pe-aici. Totul în acompaniamentul cacofonic al zecilor de trupe de lăutari mass-media, gata să lălăie orice rahat cîtă vreme le lipeşte cineva o sută pe frunte.