Geometria variabilă a libertăţilor fundamentale

Să posezi o armă de foc, de fapt să posezi câte arme de foc vrei, e un drept fundamental, garantat de constituţia americană. Dacă tot ai o armă ai opţiunea, ori dreptul, spune-i cum vrei, de a o folosi. De-aia o ai, pentru că ai acceptat, înainte să o achiziţionezi, posibilitatea de a ucide pe cineva, dacă e vreodată nevoie. Sigur că, în funcţie de circumstanţe, s-ar putea să răspunzi legal dacă omori pe cineva, dar preferi ca decizia să fie la tine, convins că vei face ce trebuie la momentul oportun. Orice încercare de a reglementa chestia asta e considerată îngrădire a drepturilor fundamentale.

Conservatorii americani – deşi nu numai ei sau de la ei – care se auto-definesc pro-life, vor scoaterea completă a avorturilor în afara legii. Mai nou, un judecător ultraconservator din Alabama a decis că embrionii umani obţinuţi prin fertilizare in-vitro şi conservaţi în azot lichid sunt persoane în sens juridic, cu toate consecinţele care pot deriva din această decizie. Una a fost suspendarea imediată, în Alabama, a procedurilor de fertilizare in-vitro. Alta ar fi încă un pas spre scoaterea în afara legii, fără excepţie, a avorturilor.

Te-ai aştepta, după intransigenţa privind avortul, că avocaţii pro-life sunt şi consecvenţi. Dar nu, aceiaşi oameni sunt, în majoritate, împotriva abolirii pedepsei cu moartea (în Statele Unite). În pandemie, cam aceeaşi tabără a considerat portul măştii şi mai toate măsurile de limitare a răspândirii covidului drept limitare a libertăţii. Opţiunea de a nu te vaccina a fost ridicată la rangul de inalienabil drept fundamental. O libertate în numele căreia anumite sacrificii pot fi acceptate, cum ar posibilitatea ca bătrâni sau oameni vulnerabili sau întregi grupuri sociale care au dus greul pandemiei să-şi rişte viaţa.

Surprinzător cum să iei o viaţă folosind o armă e un drept dar să faci, eventual, un avort, nu mai e. Surprinzător cum lucrurile nu sunt considerate în niciun fel echivalente de către conservatorii americani care se consideră pro-life şi, pe deasupra, creştini. Din nou, aceiaşi care consideră că pedeapsa cu moartea e rezonabilă şi îndreptăţită. Spunea cineva, chiar aici pe blogul acesta, că sunt oameni pe care nu-şi permit să-i lase să trăiască – este asta o demiurgică imagine despre lume, viaţă şi moarte sau doar o consistentă doză de ipocrizie?

Leave a comment