Aș fuma o țigară. Fir-ar, ce-aș fuma o țigară! Nu vă zic de ce mi-a venit brusc nevoia asta cu fumatul, că nu-i frumos să dau din casă și oricum motivul, altfel trist, ar fi banal pentru voi… Dar aș băga o țigară chiar acum, după 6 ani și ceva de când m-am lăsat. Îmi mai vine, din când în când. Culmea, nu la petreceri, ca pe vremuri, ci la greu… Am zis șase ani și ceva, nu? Chiar că m-am lăsat de mult… În prima lună aș fi putut spune, în zile și ore, cât a trecut de la ultima țigară. Vreo șase luni sau chiar mai mult cred c-am numărat involuntar zilele de nefumător. “Și ceva”-ul de astăzi e dovada unei răni aproape vindecate. Continue reading “Rauchen ist tödlicht. Fumer tue. Il fumo uccide. Fumatul nu-i chiar bun…”
Author: adrianport
Trăiesc departe de țară așa că noțiunea de acasă este oarecum relativă pentru mine. De multe ori mă gândesc la ce-o mai fi pe-acasă. De-aici, de-acasă.
Serge Latouche – Mic tratat de descreștere senină
Toată suprafața Terrei este de 51 de miliarde de hectare. Spațiul bio-productiv, cel ce poate susține viața, este de doar 12 miliarde de hectare. Asta înseamnă 1.8 hectare pentru fiecare om care trăiește pe planeta asta. Cercetătorii de la Redefining Progress și World Wild Foundation au calculat că spațiul bio-productiv efectiv consumat de un om este astăzi, în medie, de 2,2 hectare. Cu alte cuvinte trăim, deja, pe credit, mai mult decât ne permite “plapuma”. Mai îngrijorător de atât este că sunt mari disparități între statele dezvoltate din emisfera nordică și cele sărace din sud. Un american, de exemplu, consumă 9,6 hectare, un european 4,5 hectare pe când în majoritatea țărilor africane o persoană consumă doar 0,2 hectare de spațiu bioproductiv. Dacă toți locuitorii globului ar consuma la fel de mult ca americanii am avea nevoie, astăzi, de 6 planete. Dacă o ținem tot așa, în 2050 vom avea o “datorie” ecologică de 34 de planete. Iar acest calcul nu ia în considerație faptul că nu suntem singurii locuitori ai planetei. Iar această carte a fost scrisă acum 12 ani… Continue reading “Serge Latouche – Mic tratat de descreștere senină”
Amos Oz – Dragi fanatici
“Dragi fanatici” este una dintre ultimele cărți publicate de Amos Oz, care din păcate ne-a părăsit în Decembrie anul trecut. E o colecție de trei eseuri despre fanatism și fanatici de toate soiurile, fie ei habotnicii tuturor religiilor, rasiștii – ei înșiși dovezi involuntare ale faptului că noblețea nu stă ascunsă în culoarea pielii, tot mai vocalii naționaliști extremiști de astăzi sau chiar cei ce sunt fanatici… antifanatici.
Recunosc că mi-a fost un pic teamă că această carte va știrbi cumva din admirația pe care o port scriitorului Amos Oz. Căci, gândeam eu, unui evreu israelian nu-i poate fi foarte ușor să rămână obiectiv vorbind deschis despre fanatism. S-a dovedit că temerea mea, alimentată doar de ignoranță, a fost complet neîndreptățită. Privind cu un ochi lucid la lumea ce-l înconjoară, Amos Oz vede în egală măsură fanaticii ambelor tabere și nu doar pe islamiștii radicali. Continue reading “Amos Oz – Dragi fanatici”
Tarzan
N-am rezistat tentației de a vedea un film american pe un post TV franțuzesc – deci dublat în franceză – dar căruia am putut, grație revoluției digitale, să-i schimb coloana sonoră înapoi în limba originală, cu subtitrare în franceză. Sună complicat dar nu e, așa că m-am uitat la The legend of Tarzan, varianta din 2016, deși nu-mi plac filmele cu supermani, batmani, spidermani sau wonderwomane. Copil fiind, am fost fascinat, evident, de Tarzan-ul original, scăpat ca prin minune printre degetele cenzurii comuniste și avându-l în rolul principal pe americanul Johnny Weissmuller, campionul olimpic de înot născut pe lângă Timișoara, înainte de marea Unire. Era normal ca la 10 ani să-mi placă filmele de acest gen, mai ales când restul programului TV era acaparat de marele nostru erou al junglei comuniste, născut în Scornicești. Continue reading “Tarzan”
Cine n-are carte, ce?
Fotbaliștii de la Dinamo au plecat spre Brașov cu trenul, ca să nu-i prindă fluierul de start al meciului de campionat în traficul de pe DN1, blocați de redutabilii fundași ai CNADR. În Gara de Nord ziariștii roiesc în jurul vedetelor dinamoviste.
”Ți-ai luat vreo carte, ceva, pentru drum?” întreabă indiscret unul dintre jurnaliști.
”Am telefonul. N-am nevoie de carte.”
Bovine din Lupeni
Două vaci și-un tăuraș pasc liniștiți în mijlocul unei grămezi imense de gunoi menajer, undeva la marginea Lupeniului. Primul impuls, văzând săracele animale cum smulg tot felul de mizerii din maldărul de jeg, este de milă, apoi de scârbă. Pe fundalul peisajului post-apocaliptic, în față, două clădiri cu etaj par părăsite, fără acoperișuri și fără ferestre. În stînga, la doar cățiva metri, sunt niște dărăpănături de case vechi care par, totuși, locuite.
Imaginile sunt transmise la știrile ProTv, unde o reporteriță indignată vorbește cu vecinii locului. Toți îl înfierează pe proprietarul vacilor, un miner disponibilizat care trăiește și el în casele amărîte din zonă. Vecinii sunt scandalizați de situația bietelor animale, a căror sănătate e în pericol. Ar putea chiar răspândi diverse boli culese din grămada de gunoi. Unul se întreabă cui vinde minerul laptele muls de la vaci și gîndindu-mă la posibilități simt un fior rece pe șira spinării.
Labirintul din hârtie (se întoarce)
O cucoană vopsită roșcat-movuliu, între două vârste, iese val-vârtej pe ușa biroului unde se prelucrează cererile. Pare super ocupată și are încrustat pe chip acel aer de superioritate scremută pe care numai un funcționar al statului îl poate avea când dă ochi cu pulimea adunată într-o sală de așteptare. Am crezut că am deja halucinații, după numai două ore de așteptare. Dar nu, de pe badge-ul femeii chiar mă privește blând Maica Domnului. Realizez ce sfîntă minune mi se-arată dar nu știu cum să reacționez. În jurul meu nimeni nu pare să fi observat. Să mă pun în genunchi? Să-i pup mâna? Nu că n-am avea nevoie de-o minune, dar agnosticul din mine învinge. Nimic nu se va petrece aici, astăzi. Femeia observă privirea mea insistentă și-și întoarce badge-ul pe partea cealaltă. Da… o mai cheamă și Marilena Nuștiucum, clar nu o să facă ceva, doar speră, și ea alături de noi, ca o minune să se pogoare din ceruri. Continue reading “Labirintul din hârtie (se întoarce)”
În loc de Freezing Rain
De-o săptămână aștept cu aparatul de fotografiat pregătit, doar-doar o veni și pe-aicea fenomenul ăla de freezing rain, ca să fac și eu poze frumoase și să le pun pe Facebook, ca mai toți prietenii mei de la București. Fire de curent n-au ăștia, că-s toate îngropate, dar măcar o crenguță, o frunzuliță, o plăntuță, o măceșică frumos captivă în gheață să pozez și eu acolo, orice…
E fandacsie, bobocule!*
Imediat ce-am terminat de făcut rezervarea pentru călătoria în interes de serviciu la fabrica din nordul Franței pe care o vizitez periodic de cinci ani am primit două mesaje. Unul de confirmare cu detaliile de zbor. Celălalt, un email automat care mă avertiza asupra posibilelor riscuri de securitate la care mă supun călătorind în Franța. S-a-ntors lumea cu fundu-n sus, monșer! Când mergi în Orientul Mijlociu nu primești mailuri de-astea de avertizare, la Paris în schimb ești în pericol. Nu m-ar mira ca ISIS să-și asume la un moment dat mișcarea Gilets Jaunes. Continue reading “E fandacsie, bobocule!*”
“If I had to select one sentence to describe the state of the world, I would say we are in a world in which global challenges are more and more integrated, and the responses are more and more fragmented, and if this is not reversed, it’s a recipe for disaster.”
Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, vorbind la Forumul Economic Internațional de la Davos
APort 