LikeornotO cucoană vopsită roșcat-movuliu, între două vârste, iese val-vârtej pe ușa biroului unde se prelucrează cererile. Pare super ocupată și are încrustat pe chip acel aer de superioritate scremută pe care numai un funcționar al statului îl poate avea când dă ochi cu pulimea adunată într-o sală de așteptare. Am crezut că am deja halucinații, după numai două ore de așteptare. Dar nu, de pe badge-ul femeii chiar mă privește blând Maica Domnului. Realizez ce sfîntă minune mi se-arată dar nu știu cum să reacționez. În jurul meu nimeni nu pare să fi observat. Să  mă pun în genunchi? Să-i pup mâna? Nu că n-am avea nevoie de-o minune, dar agnosticul din mine învinge. Nimic nu se va petrece aici, astăzi. Femeia observă privirea mea insistentă și-și întoarce badge-ul pe partea cealaltă. Da… o mai cheamă și Marilena Nuștiucum, clar nu o să facă ceva, doar speră, și ea alături de noi, ca o minune să se pogoare din ceruri.
În spatele meu o doamnă – cu care aproape că aveam să mă împrietenesc după cele trei ore la coadă în spațiul intim de maxim 20 de metri pătrați – povestește cum ajunge dimineața la muncă, în Pipera. Poate să aștepte pe peron la Tineretului, știind că ar putea să se urce abia în al patrulea metrou. Sau poate să meargă două stații în direcția opusă, spre Berceni, ca să se urce, cu efort, în primul metrou care trece pe la Brâncoveanu.
Din birou se aud voci răstite, o ceartă este în plină desfășurare. Una dintre funcționare iese pe hol ca să-i arate unei cetățence că ceea ce pretinde ea e scris pe foile A4 lipite pe pereți, pline de tăieturi și modificate cu pixul. Disputa se termină nedecis, deci rămâne cum a hotărat funcționara de la stat. Se pare că hartia e o mare problemă aici – formularele se pot obține doar de la doamna care preia cereri, care se întrerupe din ce face cu un aer exasperat. Să lase formularele la liber, în hol, nu pare să fie o opțiune.
Iau o cafea de la aparatul din sală, cea mai dulce cafea pe care am băut-o vreodată, deși selectasem fără zahăr. Aparatul își face mea culpa și se defectează definitiv.
Cineva din coadă spune că la medicul de familie e mai rău ca aici. Apoi, fără legătură, zice că victimele gripei, numărate zilnic la fiecare jurnal de știri, sunt parte a unei campanii mediatice pentru a convinge lumea să se vaccineze. Dar vaccinurile nu se găsesc, zice un domn, și replica lui bagă teoria conspirației în colaps…
Un nou client, un nou scandal e în desfășurare în birou… Tipul care-a fost în fața mea iese înjurând grobian în gura mare, să se audă de ambele părți ale ușii. Se pare că ceva n-a mers între ei. Intrase deja chitit pe scandal, exasperat de nu știu ce prostie cerută de lege, așa că nu mă mir. Intru și-i zâmbesc prietenos femeii răvășite de la birou. O invit să-și ia timp să respire un pic, ceea ce o relaxează și o face să zâmbească amar. Binevoitoare, ia teancul de acte la verificat.

Taxă 7 leei, există… cerere, completată… actul de casă, original și copie, daaa… certificat căsătorie, original și copie, daaa… buletinul vechi, daaa… certificat de nașt… Întreruperea prevestește ceva rău. Unde e certificatul original? Mă uit disperat la documentul din mâna ei, ce pare tras la xerox. Pe spate are însă timbrele notariatului. Da, dar un certificat de naștere legalizat de un notariat nu e legal, nu poate înlocui un document inexistent. Nu pricep cum vine asta cu certificatul legalizat și nelegal în același timp. Păi și eu ce fac acum, să mă mai nasc o dată ca să obțin iar act original e greu. Regretul doamnei este vizibil. Ce soluție există?

Deci soluțiaaa e să cer un buletin provizoriuuu, care să atesteee – doar pentru un an – că eu sunt eu, cel fizic și legitimat cu cinșpe acte, toate de rang inferior rahatului ăla vechi dar original de certificat de naștere. Cu actul provizoriu mă pot duce la starea civilă să fac cerere pentru emiterea unui nou certificat de naștere, ceea ce va atesta că eu sunt eu cel născut în noiembrie. După care pot depune actele pentru un buletin de identitate definitiv care va dovedi oricui (dacă nu-mi pierd iar certificatul de naștere) că eu voi fi eu pentru 10 ani.

Cînd ies din birou observ icoana Maicii Domnului pe peretele din spatele biroului. Și încă una, pe pervazul ferestrei. Și apoi, cea pictată pe o piatră de râu, mare cât un pumn, lăsată neglijent pe birou, la îndemâna oricui.  Mă gândesc că în ritmul ăsta am șanse să  primesc pașaportul elvețian înaintea buletinului de Berceni. Și poate că asta ar fi vrut icoanele să-mi spună, ridicând neputincioase din umeri.