Imediat ce-am terminat de făcut rezervarea pentru călătoria în interes de serviciu la fabrica din nordul Franței pe care o vizitez periodic de cinci ani am primit două mesaje. Unul de confirmare cu detaliile de zbor. Celălalt, un email automat care mă avertiza asupra posibilelor  riscuri de securitate la care mă supun călătorind în Franța. S-a-ntors lumea cu fundu-n sus, monșer! Când mergi în Orientul Mijlociu nu primești mailuri de-astea de avertizare, la Paris în schimb ești în pericol. Nu m-ar mira ca ISIS să-și asume la un moment dat mișcarea Gilets Jaunes.

Pe autostradă, de la Paris spre Bruxelles, toate radarele sunt vandalizate. În consecință, într-o țară care m-a impresionat întotdeauna (și) cu disciplina traficului rutier, acum sunt nenumărate mașini care circulă peste viteza legală, deopotrivă gest de frondă și mod al multora de-a-și consuma furia.

Ieri am tresărit trecând pe lângă vestele galbene obligatorii ale motostivuitoriștilor ieșiți în curtea fabricii la o pauză de fumat. L-am întrebat pe singurul dintre ei care purta vestă fluorescentă verde dacă diferența de culoare e o declarație politică. N-a înțeles poanta așa că am lăsat-o așa, să se ducă în out… Păi de-aia m-a avertizat compania asupra riscurilor, ca să mă dau eu șmecher cu primul grup de veste galbene pe care-l întâlnesc?

Femeia care servește mâncare la cantina fabricii s-a strâmbat sugestiv la următorul din coadă, francez de-al ei, pentru că am rugat-o să-mi pună mai puțini cartofi în farfurie… Când s-a prins c-am văzut-o maimuțărindu-mă a început să râdă… Am râs amândoi, că știu că-i femeie de treabă, dar mi-a fost clar că mă vede mai degrabă în tabăra macroniștilor.

Dar azi nu-mi pasă, deși e posibil ca unii francezi să considere asta un pic exagerat, între timp m-am pregătit corespunzător.

tilloy.jpg

Probabil că nimic n-ar putea rezuma mai bine, în toate felurile posibile, recenta mea experiență franțuzească decât cuvintele maestrului Caragiale (evident, în “Conu Leonida față cu reacțiunea”*):

“Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”