Adeseori mă întreb, când caut ceva pe youtube folosind search-ul aplicației, din câte litere voi găsi filmulețul dorit. Motorul de căutare funcționează pe baze statistice, grăbindu-se să-ți propună cele mai populare cinci opțiuni valabile în selecții dinamice care se schimbă (cât pe ce să zic updatează) cu fiecare literă pe care o adaugi. De exemplu, dacă vrei să cauți ultima melodie a Arianei Grande e suficient să apeși “A” și numele ei apare în cap de listă. În general, pentru fiecare literă, marii artiști americani ai momentului domină top 5-ul. La “B” Bruno Mars câștigă la mustață în fața lui Beyonce, La “J” e Justin Bieber, la “E” e Ed Sheeran și la “M” Miley Cyrus îi ia fața duhului competitiv al lui Mickael Jackson.
Dar sunt și surprize hilare (ca să nu zic funny și să râdă lumea de mine că a început să mă afecteze sindromul Răducioiu). De exemplu la “R”. Rihanna ar fi la un pas de supradoză dac-ar afla că a fost scoasă din top 5 de “Rolex” și “Relaxing music”. Jenant! Sau la litera “T”, unde “Tom and Jerry”, e drept împreună, reușesc s-o scoată din top pe celebra Taylor Swift care are nevoie de încă un “A” ca să se prindă Youtube că e și ea vedetă. Trist și pentru noi și-ai noștri, deși oarecum previzibil. Temișan și Trăistariu nu apucă nici ei podiumul deși au momente când măcar la personaje de desene animate s-ar putea lupta cu Tom și Jerry.
E a doua carte a Doinei Ruști pe care o citesc și m-am reintrodus cu plăcere în atmosfera fantastică – deși foarte familiară – a “Manuscrisului fanariot”, pentru noi aventuri din Bucureștiul sfârșitului de secol XVIII. Trebuie să recunosc că unele din povești mi s-au părut inspirate de fapt din Bucureștiul zilelor noastre, fabulos împachetate într-un amestec de mister, exotism arhaic, ironie fină și o inteligentă complicitate cu cititorul. Sau poate că Bucureștiul și-a păstrat parte din farmecul – și obiceiurile – de acum 200 de ani.
Dacă aș fi încă în România mi-ar plăcea să mă duc la Brașov să văd casa aia de pe strada Sfântul Ioan, fostă Maiakovski, fostă Sfântul Ioan. Mai ales că acum îi știu și câteva dintre cele mai frumoase istorii. Am crescut într-o astfel de casă cu mulți oameni și multe povești, undeva într-un alt oraș de provincie, cândva, dacă nu în același timp, în mod sigur în aceleași timpuri cu Ioana Pârvulescu. Poate că și de aceeea am simțit cartea asta atât de apropiată sufletului meu.
APort 