Dacă aș fi încă în România mi-ar plăcea să mă duc la Brașov să văd casa aia de pe strada Sfântul Ioan, fostă Maiakovski, fostă Sfântul Ioan. Mai ales că acum îi știu și câteva dintre cele mai frumoase istorii. Am crescut într-o astfel de casă cu mulți oameni și multe povești, undeva într-un alt oraș de provincie, cândva, dacă nu în același timp, în mod sigur în aceleași timpuri cu Ioana Pârvulescu. Poate că și de aceeea am simțit cartea asta atât de apropiată sufletului meu.
Romanul mi-a adus aminte de amintirile din copilărie ale lui Paul Goma, în “Din Calidor”, o altă carte superbă care ar trebui studiată la școală. Și poate că între timp chiar e.
Am făcut plinul și-am plătit. Eram pe o autostradă din Franța, la jumătatea distanței dintre Reims și Troyes și mai aveam patru ore bune de condus până acasă. Am mutat mașina în parcarea benzinăriei și m-am dus să beau o cafea. Nu erau multe mașini, exceptând zecile de camioane aliniate în parcarea mare din spate. Zona aia era mereu plină.
(Ați recunoscut, fără îndoială, imaginea din filmul “Bean”)
APort 