What the hell are we fighting for?
Just surrender and it won’t hurt at all
You just got time to say your prayers
While you’re waiting for the hammer to—hammer to fall.
Queen – Hammer to fall
Prima dată când am avut sentimentul că bula emoțională în care au plutit suporterii britanici ai brexit-ului începe să se destrame a fost după alegerile locale din mai. Și senzația asta mi-a fost creată de faptul că partidul naționalist de extremă dreapta UKIP, cel mai vocal susținător al brexit-ului sub conducerea liderului populist Nigel Farage, a fost practic șters de pe eșichierul politic britanic, pierzând toate cele 146 de locuri în consiliile locale pe care le dețineau înainte de alegeri. În aceleași alegeri locale conservatorii au obținut cel mai bun scor din istorie, probabil un vot de încredere și o mobilizare națională pentru partidul ce avea să ducă greul negocierilor de ieșire din Uniunea Europeană. Dar Theresa May și echipa din jurul ei au interpretat rezultatul ca pe o ocazie de a-și zdrobi opoziția și a-și asigura o majoritate și mai confortabilă în parlament. Un șantaj politic, așa cum scriam în postarea de după anunțarea alegerilor anticipate (aici: Alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie), bazat pe convingerea că britanicii nu vor îndrăzni să schimbe partidul angajat in negocieri. Și tot acolo estimam că în ciuda acestui șantaj politic alegerile parlamentare nu vor schimba semnificativ situația din Parlament. Ei bine, la vremea respectivă nu aveam de unde să știu că partidul conservator avea să ducă o campanie electorală penibilă, cu o Teresa May arogantă și sigură pe victorie la începutul campaniei și aprope vulgară în ultimele zile, când practic s-a remarcat mai degrabă prin grimase dizgrațioase, afirmații populiste și promisiuni disperate de ultimă oră. O abordare complet lipsită de substanță, la fel ca și prestația sa din fruntea guvernului. Așa că partidul conservator nu numai că nu a câștigat ceva, dar a pierdut mojoritatea parlamentară pe care o avea înainte de alegeri. Este semnul clar că mulți votanți au înțeles, de la referendum și până acum, că majoritatea problemelor cu care se confruntă cetățenii britanici nu vin de la Bruxelles și Uniunea Europeană, nu sunt generate de emigranți în general și de cei care vin din statele UE în particular și, în consecință, nu se vor rezolva prin divorțul european.
Pentru noi, europenii care rămânem in UE, vestea bună este că eșecul conservatorilor britanici va slăbi alianța strategică între UK și Donald Trump, care se prefigura înainte de alegeri. Iar posibilitatea unor negocieri mai puțin încrâncenate nu poate decât să facă bine tuturor.
Theresa May va începe negocierile pentru brexit în 10 zile. Probabil că ar fi fost mult mai bine pentru ea și pentru britanici dacă folosea timpul irosit în campania electorală pentru a pregăti aceste negocieri.
Ciocanul ăla incă stă să cadă…
APort 