O bandă de jihadiști lobotomizați și manipulați politic în numele credinței încă se mai luptă să cucerească Islamul, deși pierd teren în fiecare zi. Bombardează orașe și ucid oameni nevinovați. Dărâmă case. Țări care teoretic ne sunt aliați, de partea binelui, alimentează Statul Islamic, de ani de zile, cu arme și ce mai e nevoie pentru razboi. Arme care distrug alte case.
Puteri care se se simt datoare să joace rolul jandarmilor universali – fără sa le fi cerut cineva să facă asta și oricum fără să asculte, să înțeleagă sau măcar să le pese de ce vrea sirianul bombardat din toate părțile – trimit avioane, arme, consultanți. Drone americane dărâmă case vânând jihadiști. Avioane rusești dărâmă case, vânând aproape orice soi de sirian. Din când în când se mai bagă turcii sau iranienii, doar ca să fie siguri că nu rămâne vreo parte nebombardată. Libia e și ea, un dezastru. Nu departe, în Gaza, israelienii vânează din când în când teroriști palestinieni cu tunul, dărâmând câte un bloc la orice bănuială. Declarativ, nimeni nu vrea să omoare copii sau oameni nevinovați. Toți vor să ucidă criminali. Doar că e mai greu să faci distincție între ei din carlinga avionului de vânătoare sau de pe mare, de la sute de kilometri distanță. Victimele colaterale sunt inevitabile. Și unanim acceptate, câtă vreme mai nimeresc și căte-un terorist. Nici măcar nu-și mai cer scuze, câtă vreme pot da de înțeles că n-au fost ei, au fost ăilalți.
Oamenii rămași pe drumuri își pun traista în băț și pleacă din iadul acela. Sunt milioane care deja și-au părăsit orașele ajunse ruine. Mulți au ca destinație Europa.
În ultimii ani Europa s-a uitat hipnotizată la valurile succesive de emigranți care au asaltat granițele uniunii. Unii au fost împotriva acceptării lor, fără să ofere o alternativă reală, alta decât un gard la granița lor. Doar că grecii și italienii, de exemplu, nu au această opțiune. Pentru că dacă ar sta pe plajele Mediteranei să se uite, din spatele gardului, la cum se îneacă femei și copii în largul coastei lor nu ar putea să le mai vorbească copiilor lor, acasă, despre omenie, valori și o lume mai bună. Nu s-ar deosebi prea tare de brutele de care oamenii ăia fug.
Au fost și unii care au considerat că este drept să le întindă o mână de ajutor. Nu ar fi avut oricum, pe termen scurt, o altă variantă. Dar doamna Merkel și cei care i-au împărtășit viziunea au știut tot timpul că există o limită de acceptabilitate pentru acest gen de politică, peste care demagogii de extremă dreapta nu vor mai putea fi opriți.
Din păcate cauza principală a problemei emigrației – și anume conflictul din zona orientului mijlociu și mai ales cei care l-au generat și îl întrețin – nu a ajuns foarte sus pe agenda publică a politicienilor europeni. Motivele îmi scapă. Poate pentru că încrengătura complicată de rivalități politice, etnice, religioase și economice din zona de conflict sunt greu de armonizat într-o politică comună. Sau poate pentru că nu se cădea să criticăm SUA și protejații săi din zona golfului, cum ar fi Arabia Saudită, iar Erdogan, care controlează robinetul emigrației, ne șantajează eficient cu asta.
Duminică, la numai câteva zile după ce liderii G7 s-au întâlnit în Sicilia, vorbind despre relația Uniunii Europene cu aliații săi tradiționali SUA si Marea Britanie, Angela Merkel a rostit o frază memorabilă: “Vremurile când ne puteam baza necondiționat unii pe alții au ajuns, într-o oarecare măsură, la final”. Într-o singură frază, un politician european vorbește pentru prima dată deschis despre necesitatea ca Europa, Uniunea Europeană, să-și susțină activ si decis interesele în cadrul alianțelor din care face parte. Prea multe greșeli s-au făcut în politica internațională de către aliații Europei dar care au fost decontate strict de țările Uniunii Europene, atât financiar cât și politic. Politica dezastruoasă a americanilor în Orientul Mijlociu afectează Europa încă înainte de Donald Trump. Dar cu noul președinte de la Casa Albă lucrurile par să scape complet de sub control.
Europa e o forță politică și economică redutabilă și trebuie să își exercite această forță cu toată fermitatea. Nu construind garduri ci mobilizând, în numele Națiunilor Unite, forțe care să măture bandele de criminali, privindu-i în ochi dacă e nevoie, nu din avion. Punând la respect puterile care mai mult strică decât rezolvă, fiind mai interesați să vândă arme și să cheltuie bani publici decât să încheie un conflict pentru care plătesc mereu alții. Găsind modalități eficiente de a-i forța să înceteze să susțină războiul.
Dar pentru asta e nevoie ca europenii să înțeleagă cine le e prieten și cine dușman, care le sunt interesele și cum, fiind uniți, pot obține mult mai mult decât fiind divizați. Colaborarea constructivă poate fi răspunsul Europei atât în fața izolaționismului britanic și al obtuzului egoism american sub conducerea lui Trump cât și împotriva încercărilor Moscovei de a sparge soliditatea și chiar unitatea blocului european.
PS. Propaganda rusească care inundă zilnic rețelele de socializare prin “bunăvoința” unor români altfel extrem de patrioți și naționaliști a simțit instantaneu pericolul și a reacționat prompt, denaturând afirmațiile doamnei Merkel în zeci de postări propagandistice, prin toate canalele de “adevăruri alternative”. Am mai scris despre asta aici. Este una dintre cele mai bune dovezi că direcția e bună.
APort 