După 38 de zile de la autorizarea primului vaccin anti-covid Elveţia raportează cu mândrie vaccinarea primilor 200 de mii de oameni. Israelul a trecut, între timp, de 4 milioane. Chiar şi România a trecut de 500 de mii, veste care mi-a produs un mic fior de mândrie patriotică. De ce Israelul a procurat mai mult de 4 milioane de doze, plus cele necesare pentru rapel, în timp ce Elveţia a primit doar 500 de mii rămâne o întrebare la care răspunsul nu e, probabil, nici uşor, nici comod. De ce Elveţia are 500 de mii de vaccinuri şi nu a livrat nici măcar jumătate e o altă întrebare interesantă. Cum numărul total al cetăţenilor majori şi nevaccinaţi din ţara cantoanelor este de 6,25 milioane, un calcul simplu ne spune că, dacă o ţin tot aşa, vor termina treaba în aproximativ 4 ani. V-am zis că m-am înscris deja pe platforma online covid19, acum stau şi mă întreb dacă e suficient. Poate ar trebui să verific dacă în Elveţia lucrului super-bine făcut – dar care se pare că dureaaază – nu cumva s-au deschis deja înscrierile pentru vaccinările versiunilor covid21, covid22, covid23 şi, evident, covid24, asta presupunând că n-or fi şi versiuni cu bis între ele.

Doresc şi pe această cale să-i urez multă sănătate mamei mele, că o să mai dureze, se pare, până ne vedem.

Nişte prieteni de-ai noştri, mari amatori de ski, care s-au mutat pentru pasiunea lor aproape de Verbier, una dintre cele mai de fiţe staţiuni elveţiene, ne-au trimis deunăzi, plini de invidie amestecată cu admiraţie, un filmuleţ cu un schior român alergat de un urs pe o pârtie din Predeal. Oricât de pregătiţi ar fi elveţienii, e clar că urşi să te-alerge n-au. Alt nivel de calitate la adrenalină, frate! Priceless! cum ar zice englezul.

Păi una e să te duci singur în gura covidului la coadă la telecabină, la Verbier la fel ca la Predeal, fără să ştii clar înainte de o săptămână dacă l-ai luat sau nu, şi cu totul altceva e să alergi la vale pe schiuri, liber şi cu ursul după tine, conştient că depinde doar de îndemânarea ta dacă ajungi sau nu la reanimare, legat la un ventilator care oricum e deja ocupat.

Zgomotul m-a smuls brutal din cel mai dulce somn. Cred că şi visam ceva mişto, dar m-am trezit aşa de repede că n-am apucat să trag după mine vreo amintire plăcută. Am avut nevoie de vreo zece secunde să înţeleg că pornise cineva o drujbă. După ce a fost clar că drujbistul nu-i la mine în apartament m-am liniştit brusc, iar în timp ce mă întindeam în pat am avut un sentiment aproape plăcut, familiar, de parcă mă trezisem la Buşteni. Serios, m-am simţit ca la noi la munte, pe valea Prahovei, Oltului, Jiului şi practic orice altă vale. Sau deal. Chiar mi-a răsunat în minte refrenul ăla cu “Cântă drujba, bat-o vina, de răsună Bucovinaaaa…”.

Şi totuşi, ce fac ăştia cu drujba în mijlocul Bienne-ului? Abia pe la prânz, după a treia teleconferinţă, am apucat să ies pe balcon, iar curtea interioară a complexului arăta ca un gater ambulant din Valea Doftanei (poftim, încă o vale). Doi tipi echipaţi regulamentar până-n dinţi se puseseră cu toate sculele pământului pe cele 3-4 sălcii bătrâne din părculeţ. Aveau drujbe, joagăre de mână, tot felul de ace, brice şi carice agăţate la centuri, o nacelă care le-ar fi permis, la o adică, să-mi tundă şi mie ficusul din living şi o rozătoare automată care transforma instant crenguţele subţiri în cel mai fin rumeguş. Crengile mai groase erau frumos aşezate într-o stivă separată, suficient lemn să scoată din iarnă o gospodărie pricopsită, mai ales că nu mai e iarnă de prin anii ’80. Sincer, duc dorul copacilor mei din curtea casei de acasă şi tânjesc după toaletările după ureche pe care le făceam în fiecare iarnă. Tăiam şi eu de unde credeam că-i bine şi nu doare, un fel de mani-pedi stîngace, doar până unde ajungeam, căci nici vorbă de nacelă, cel mult puneam un scaun pe masa mutată din foişor şi mă concentram să nu cad să-mi rup ceva. În ultima iarnă chiar aveam ceva rupt, un oscior la o mână, tot rupt e şi acum că nu s-a mai lipit, chipurile n-ar fi trebuit să-mi dau cu ciocanul peste ghipsul ăla. Dar să nu derapez de la subiect… oamenii ăştia nu tăiau unghii, tăiau mâini şi picioare cu totul. Săracii copaci, n-am văzut în viaţa mea atâta goliciune, mi-e teamă că la primăvară nu o să aibă cu ce să ne mai umple casa de mâţişori.

Abia într-un târziu am observat că de vizavi, perfect aliniate, periculos aplecate peste marginea clădirii, priveau spectacolul horror ciorile care până ieri locuiseră în sălciile hăcuite. Pe două dintre ele le ştiţi şi voi, din Home Office. Săracele, şi să vrea să lucreze de-acasă, acum n-au de unde.

Azi dimineaţă ne-am înscris online pentru vaccinare. Aplicaţia elveţiană este impecabilă – totul e clar şi simplu, eşti ghidat pas cu pas prin meniuri, sunt solicitate datele esenţiale pentru stabilirea priorităţii, la momentul la care am terminat de completat datele algoritmul decisese deja că suntem în grupa M. Cum pe site se precizează că momentan sunt locuri libere numai pentru grupa A (75+), am căutat să vedem ce înseamnă M-ul ăsta. Ei bine, suntem la categoria tineret-speranţe, la grămadă cu toţi adulţii sub 65 de ani care n-au afecţiuni cronice, nu stau împreună cu bătrâni şi pot lucra de acasă.

Vaccinarea începe abia mâine la Bienne, a fost nevoie de câteva săptămâni suplimentare pentru pregătire. Nu mi-e clar de ce centrele de vaccinare nu au fost gata înainte de omologarea primului vaccin şi nu au început să lucreze chiar de a doua zi. Deşi, cum ziceam, lucrurile sunt făcute cu simţ de răspundere, ceea ce pare să lipsească este acel sentiment al urgenţei. Poate că este doar impresia mea sau poate că ritmul este încetinit de numărul de vaccinuri disponibile în săptămânile şi lunile care vin. Vaccinul Moderna se fabrică şi în Elveţia, lângă Lausanne, asta ar trebui, teoretic, să ajute. Obiectivul autorităţilor este ca până-n vară să-i vaccineze pe toţi cei ce doresc să fie vaccinaţi. Din păcate sunt încă mulţi sceptici (47% în ultimul sondaj, din Noiembrie) şi la fel de mulţi antivaccinişti convinşi (28%).

Am văzut ieri şi prima ştire despre scăderea semnificativă a ratei de infectare în Israel, unde peste 20% din populaţie a primit deja prima doză de vacccin Pfizer. Este, cred, prima confirmare că am găsit calea spre ieşirea din criza asta. Avem nevoie de cât mai multe veşti bune de genul ăsta, căci numai aşa putem spera ca din ce în ce mai mulţi sceptici să se vaccineze. Noi ne-am lăsat deja sacoşa la coadă.