Cred că e a treia tură numai de când am intrat eu în teleconferinţa de la 10. A aterizat pe o cracă de lângă cuib şi de data asta aduce în cioc o crenguţă de trei ori mai lungă decât ea. Sare cu abilitate din creangă în creangă şi-şi mută capul coordonat, ca să strecoare beţigaşul din cioc prin încrengătura deasă din jurul cuibului. Inevitabil mi-o aduc aminte pe Enisala, cea mai inteligentă labradoare din lume, încercând disperată, din nou şi din nou, să bage în curte un băţ mai lung decât era poarta de lată. A naibii cioară, se descurcă mai bine să-şi strecoare băţul printre obstacole! A ajuns în cuib şi împleteşte cu ciocul, într-o structură doar de ea ştiută, crenguţa pe care a cărat-o mai devreme. Asta îi ia lejer vreo trei minute, după care se ridică în picioare, îşi înalţă aripile pentru stabilitate şi începe să se rotească, călcând apăsat pe pereţii laterali ai nacelei pe care şi-o construieşte în bătrânul platan din curtea interioară. Corpul i se plimbă caraghios de pe un picior pe altul, ca un luptător de sumo care-şi caută poziţia de luptă. Şi-apoi se aşează şi se îmburică toată pentru a netezi cu burta pereţii cuibului. Îşi trage sufletul vreo două minute, sare din nou afară şi se-aruncă în picaj după o nouă crenguţă. Nu poţi să nu simţi frenezia şi şi sentimentul de urgenţă cu care lucrează.
Numai ce-a terminat o nouă tură de zdupăit – a patra? – când din ceruri se pogoară cioroiul partener. Mai mare, mai negru, mai lucios, aterizează majestuos direct pe marginea cuibului. Nu s–a omorât el cu căratul, e prima dată când îl văd, dar măcar n-a venit cu ciocul gol, are şi el o crenguţă minusculă şi oarecum contorsionată, ceva ce pare, după părerea mea de inginer, greu de împletit în peretele cuibului. Cioruţa se întinde şi apucă de beţigaş, poate pentru că numai ea ştie rostul împletiturii sau poate pentru ca să se sigure că ciotuleţul noduros n-o să ajungă în jumătatea ei de cuib ci o să împungă în cur pe cine trebuie. Masculul se zmulge arogant şi se ridică pe deasupra cuibului pentru a depune bucăţica de lemn fix în partea diametral opusă. Dar se dezechilibrează şi se urcă grămadă peste sărmana cioară. Şi dacă tot a ajuns deasupra, lasă neglijent să-i cadă crenguţa din cioc pe lângă cuib în timp ce se concentrează brusc pe altceva, ceva ce nu se poate povesti aici, căci e un blog serios în care acţiunile triviale şi sexiste, chiar şi venite din regnul animal, nu-şi găsesc locul.
Numai ce-am intrat în alt call de contingency planning. În platanul din faţa balconului cioruţa se recuperează, probabil, după incidentul de mai devreme care i-a perturbat complet activitatea de clădire a cuibuşorului. Vine cioroiul, de data asta cu un băţ mai măricel. Dă să facă iar faza cu aruncatul pe deasupra, bagabontul, dar de data asta nu-i iese. Cioruţa sare sprinten pe o crenguţă din afara căminului conjugal şi de-acolo se-aruncă în gol, fără un sunet şi fără să se mai uite în urmă.
APort 
“Cioruța”… :))) pot să-mi dau seama cu cîtă simpatie i-ai urmărit 🙂
LikeLike
Culmea e ca pe vremuri nu-mi placeau ciorile. Acum mi se par simpatice, or avea si ele rostul lor pe lume.
LikeLike
Mie-mi place la nebunie tupeul lor 🙂 Cînd pleacă supărate cu cîte vreo nucă din locul în care te duci tu să stai, dar întîi croncăne puțin… etc.
LikeLike
Apropo de nuci, imi place cum le sparg, lasandu-le sa cada de la inaltime pe asfalt. Foamea stimuleaza spectaculos IQ-ul, desi poate nu mereu intr-o directie onorabila!
LikeLike
La noi, cam :))
LikeLiked by 1 person
S-ar putea ca si pe-aici, daca se complica treaba… 🙂
LikeLiked by 1 person
😦
LikeLike
https://www.descopera.ro/natura/6849690-60-de-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-ciori-corbi
🙂
LikeLiked by 1 person
Deci am confirmarea ca sunt mai inteligente decat labradorii, cine-ar fi crezut… Merci, interesanta lista… 🙂
LikeLiked by 1 person
Creierul lor este altfel organizat ca la mamifere deoarece a evoluat separat timp de zeci de milioane de ani, de când s-a produs separarea de dinozaurii cu sânge rece. Păsările au creierul structurat pe formațiuni de ganglini nervoși cu neuroni mai mici și mai concentrați, adunați în „palium” , echivalentul cortexului mamiferelor.
LikeLiked by 1 person
Cercetătorii s-au declarat surprinşi de rezultatele acestui prim studiu pentru care au măsurat sistematic numărul de neuroni din creierul a douăzeci de specii de păsări, a căror mărime variază de la minusculul diamant mandarin până la pasărea Emu care poate atinge 1,90 metri. Ei au constatat că toate aceste păsări au mai mulţi neuroni, pentru aceeaşi masă cerebrală, decât mamiferele şi chiar primatele. „Multă vreme, am auzit spunându-se că a avea un creier de pasăre nu este ceva măgulitor, dar acum remarca ar trebui să fie un compliment”, a comentat Suzana Herculano-Houzel, profesor de neuro-ştiinţe la universitatea americană Vanderbilt şi principalul autor al acestui studiu. Aceste lucrări oferă un răspuns la o întrebare pe care şi le pun cercetătorii de mai bine de zece ani: cum nişte păsări cu un creier mic pot efectua sarcini complexe? Papagalii şi ciorile au demonstrat capacităţi cognitive comparabile cu acelea ale primatelor. Ele pot fabrica instrumente şi le pot folosi pentru găsirea hranei sau pentru rezolvarea altor probleme. El se recunosc în oglindă şi anticipează viitoarele lor nevoi, adică nişte capacităţi cognitive despre care se credea până în prezent că doar primatele sunt capabile. „Am descoperit că păsările, în special cele cântătoare şi papagalii, au un număr mare de neuroni în pallium, partea creierului care corespunde cortexului cerebral care este important pentru funcţiile cognitive superioare, cum ar fi planificarea viitorului… Fapt care explică de ce ele au niveluri de inteligenţă cel puţin la fel de complexe ca ale primatelor”, precizează Suzana Herculano-Houzel. Neuronii din creierii păsărilor sunt mult mai mici şi mai concentraţi decât la mamifere, precizează cercetătorii. Spre exemplu, creierul papagalilor şi al păsărilor cântătoare are de două ori mai mulţi neuroni decât creierul primatelor de aceeaşi mărime şi de două până la patru ori mai mulţi decât creierul şoarecilor şi şobolanilor. Deşi legătura între inteligenţă şi numărul neuronilor nu a fost stabilită cu claritate, aceşti cercetători estimează că, la păsări, creierul conţinând acelaşi număr de neuroni şi chiar mai mulţi decât acela al multora dintre cele mai mari mamifere poate, potenţial, să producă „o putere cognitivă” superioară.
LikeLiked by 1 person
M-ai convins, stau cu ochii pe familia de ciori, poate învăţ şi eu ceva 🙂
Dar, serios acum, chestiile astea sunt de-a dreptul fascinante!
LikeLiked by 1 person
Yap! 😀
LikeLike