cioriCred că e a treia tură numai de când am intrat eu în teleconferinţa de la 10. A aterizat pe o cracă de lângă cuib şi de data asta aduce în cioc o crenguţă de trei ori mai lungă decât ea. Sare cu abilitate din creangă în creangă şi-şi mută capul coordonat, ca să strecoare beţigaşul din cioc prin încrengătura deasă din jurul cuibului. Inevitabil mi-o aduc aminte pe Enisala, cea mai inteligentă labradoare din lume, încercând disperată, din nou şi din nou, să bage în curte un băţ mai lung decât era poarta de lată. A naibii cioară, se descurcă mai bine să-şi strecoare băţul printre obstacole! A ajuns în cuib şi împleteşte cu ciocul, într-o structură doar de ea ştiută, crenguţa pe care a cărat-o mai devreme. Asta îi ia lejer vreo trei minute, după care se ridică în picioare, îşi înalţă aripile pentru stabilitate şi începe să se rotească, călcând apăsat pe pereţii laterali ai nacelei pe care şi-o construieşte în bătrânul platan din curtea interioară. Corpul i se plimbă caraghios de pe un picior pe altul, ca un luptător de sumo care-şi caută poziţia de luptă. Şi-apoi se aşează şi se îmburică toată pentru a netezi cu burta pereţii cuibului. Îşi trage sufletul vreo două minute, sare din nou afară şi se-aruncă în picaj după o nouă crenguţă. Nu poţi să nu simţi frenezia şi şi sentimentul de urgenţă cu care lucrează.

Numai ce-a terminat o nouă tură de zdupăit – a patra? – când din ceruri se pogoară cioroiul partener. Mai mare, mai negru, mai lucios, aterizează majestuos direct pe marginea cuibului. Nu s–a omorât el cu căratul, e prima dată când îl văd, dar măcar n-a venit cu ciocul gol, are şi el o crenguţă minusculă şi oarecum contorsionată, ceva ce pare, după părerea mea de inginer, greu de împletit în peretele cuibului. Cioruţa se întinde şi apucă de beţigaş, poate pentru că numai ea ştie rostul împletiturii sau poate pentru ca să se sigure că ciotuleţul noduros n-o să ajungă în jumătatea ei de cuib ci o să împungă în cur pe cine trebuie. Masculul se zmulge arogant şi se ridică pe deasupra cuibului pentru a depune bucăţica de lemn fix în partea diametral opusă. Dar se dezechilibrează şi se urcă grămadă peste sărmana cioară. Şi dacă tot a ajuns deasupra, lasă neglijent să-i cadă crenguţa din cioc pe lângă cuib în timp ce se concentrează brusc pe altceva, ceva ce nu se poate povesti aici, căci e un blog serios în care acţiunile triviale şi sexiste, chiar şi venite din regnul animal, nu-şi găsesc locul.

Numai ce-am intrat în alt call de contingency planning. În platanul din faţa balconului cioruţa se recuperează, probabil, după incidentul de mai devreme care i-a perturbat complet activitatea de clădire a cuibuşorului. Vine cioroiul, de data asta cu un băţ mai măricel. Dă să facă iar faza cu aruncatul pe deasupra, bagabontul, dar de data asta nu-i iese. Cioruţa sare sprinten pe o crenguţă din afara căminului conjugal şi de-acolo se-aruncă în gol, fără un sunet şi fără să se mai uite în urmă.