Ia să vedem noi ce epitete am cules dintr-un singur articol de presă care analizează decizia USR de a nu intra la guvernare împreună cu PNL:

Zmeu, moftangiu, partid vaffanculo, oţărâre iresponsabilă, deşteptul de Barna, consultanţii fără minte, minţi calamitrate, copil care se pune în cur la mall, penibilă desprindere de realitate, se faultează singur, măi Barna!, prostiile spuse de Dan Barna, zmeul ăsta de opoziţie, măi candidatule!, cum poţi fi atât de cinic, ai murit politic, a mai rămas ceva sănătos la cap în USR?. 

Continue reading “Curat apolitic, monşer!” →

Deci ăla de era vicepreşedintele asociaţiei de croitorie care primea finanţarea pe bani europeni era şi asociat în firma care a furnizat materii prime asociaţiei. Şi anume umeraşe. Fraudă clară! Doamna jurnalistă de la Rise trece în revistă cu mare grijă toate celelalte contracte ale asociaţiei respective însă ratează să ne comunice fix esenţialul, valoarea infamei achiziţii de umeraşe. Aflăm totuşi că cel mai important contract al asociaţiei a fost pentru 600 de cămăşi. Cât o mai fi un umeraş în ziua de azi, că încerc să-mi dau seama cu cât a fost fraudat cetăţeanul european?

Rezolvat!

Mi-am promis săptămâna trecută, când am fost în România, să mă informez despre candidaţii noştri pentru  alegerile prezidenţiale, ca să nu mă trezesc că stau trei ore la coadă la ambasadă şi nu ştiu pe cine să pun ştampila. Încă nu m-am decis cu cine să votez, în schimb mi-e foarte clar cu cine nu voi vota (vreodată). Am făcut un pic de cercetare printre CV-urile candidaţilor noştri aşa că împart cu voi ce-am găsit, mai mult de auto-verificare decât pentru informarea cuiva. Continue reading “Catindaţi 2019” →

Abia aterizat în mijlocul politichiei naţionale, iată ce-am înţeles eu din lista surprinzător de cuprinzătoare a candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale:

Candidează doamna Viorica Dăncilă, domnul Klaus Iohannis, domnul Dan Barna şi alţi şapte catindaţi, al căror unic scop pare să fie acela de-a o împinge pe doamna Dăncilă de la spate direct în turul doi. Ar fi fost ei şi mai mulţi de şapte dacă s-ar fi coordonat mai bine şi dacă şi-ar fi amintit vechiul ordin operativ “Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!”.

Maaaamă!

Asta a fost reacția standard a multora dintre românii veniți astăzi să-și facă datoria de cetățeni, după ce au dat ochii cu coada care se întindea mult, la deal, pornind din poarta  ambasadei României la Berna. O dubă a poliției elvețiene, cu girofarurile pornite, era parcată în fața cozii, pentru a le semnala situația neobișnuită mașinilor care veneau din vale. Motiv pentru ocupanții autoturismelor să încetinească și să ne privească curioși, cam cum se uită unii atunci când trec pe lângă un accident cu victimele întinse pe trotuar. Deși în acest elegant cartier al Bernei sunt practic ambasade aliniate una după alta, deși multe sunt ale unor state membre UE, deci și ei au alegeri pentru parlamentul european, numai în fața ambasadei României e coadă. Continue reading “Chiar că România merită mai mult…” →

Păi nu mai bine aveam noi dezbaterea asta tradițional românesc, în bucătăria mea de la bloc, din Berceni, cu prieteni, cu niște beri în față și învăluiți în fum de țigară de să zici c-am intrat în faza terminală a încălzirii globale? Nu e – nu e, asta e, mă descurc singur cum pot. Am înlocuit berile cu altceva, de fumat m-am lăsat de șase ani, nouă luni și treișpe zile și bucătăria de-aici e comună cu livingul. Problema cea mare e că nu mă contrazice nimeni (încă) și-asta mă face să-mi pierd din incisivitate. Păi Halep să fii și tot nu le dai așa bine când joci singur la perete. Deci, ce s-o mai lungim, duminică-s alegeri. Eu cu cine votez? Continue reading “O discuție politică de unul singur” →

1992. Radu Câmpeanu, deși ar fi trebuit să votez cu Ion Rațiu, dar oricum n-a contat. 1996. Emil Constantinescu. 2000. Mugur Isărescu și apoi Ion Iliescu, altfel ieșea Vadim Tudor. 2004. Traian Băsescu. 2009. Crin Antonescu și apoi Mircea Geoană. 2014. Klaus Iohannis. 2019. Eu cu cine votez?

Câteva observații:

1. Am votat de fiecare dată. Punct. Ați văzut punctul, da?
2. Am schimbat candidatul atunci când am fost dezamăgit de prestația prezidențială. A fost cazul cu Băsescu, care devenise toxic. Am fi astăzi, cred, într-o situație mai bună dac-ar fi pierdut în 2009 (și e posibil ca de fapt să fi pierdut).
3. Nu există n-am cu cine. Una dintre variante este întotdeauna mai bună. Dacă ai de-ales între orez și fasole nu decizi să mori de foame pentru că ție-ți plac cartofii.

 

După doi ani în care ne-am luptat cu statul paralel mai ceva ca britanicii cu Brexit-ul cred că a venit vremea să dăm dovadă de maturitate, de pragmatism, de-a dreptul de patriotism și să promovăm dracului în consens național o ordonanță de urgență care să-l plaseze definitiv și irevocabil pe Liviu Dragnea deasupra tuturor legilor statului român, trecute, prezente sau viitoare. Serios, ieșim per total mai ieftin, cu timpul durerea de-al fi făcut scăpat se va mai ostoi, vom face bancuri ucigătoare așteptând să-l înșele gacicuța aia a lui și vom putea, în sfârșit, să ne ocupăm de multele probleme pe care le are o societate normală care trăiește pe partea astalaltă a gardului pârnăii. Oricum, dac-o mai ținem așa nu mai rămâne nimeni înăuntru până la următoarele alegeri… La pârnaie mă refer, deși se pare că și de partea noastră a gardului populația se rărește pe zi ce trece. Continue reading “Să-l amnistiem, zic…” →