De prin București

Mi-a sărit sufletul și-am crezut că avionul a aterizat pe lângă pistă. Apoi m-am gândit că o fi făcut, naibii, pană de cauciuc din șocul aterizării. A fost, cred, cea mai lungă și zguduită frânare pe care-am trăit-o vreodată la o aterizare. Într-un final am realizat că de vină este, cel mai probabil, calitatea pistei aeroportului Otopeni. Vechiul terminal de sosiri arată deplorabil, toate sunt neschimbate de cel puțin șase ani, curățenia este foarte aproximativă iar bagajele au început să curgă pe bandă abia după 45 de minute, record absolut. La biroul de închirieri auto nu era nimeni – ce mai contează cinci minute –  iar mașina a fost, ca de obicei, altceva decât am comandat – ceva mai prost, evident… Traficul spre oraș a fost un coșmar mai mare decât îl știam (e cu fiecare vizită mai mare).

În ziua ce a urmat am avut nevoie de un act emis de ANAF așa că am intrat în poate cel mai jegos birou administrativ în care-am fost vreodată, cu mese parcă recuperate de la gunoi și scaune cu tapițeria ruptă și buretele zdrențuit, dezintegrându-se pe holul îngust. A trebuit să stau la 3 cozi diferite pentru a interacționa cu trei doamne care au privit în același meniu de aplicație (ecrane albastre din alte vremuri), fix la aceeași informație, absolut clară, dar pe care mi-o vor putea elibera oficial abia peste trei zile. Probabil că nu le mergea butonul de print screen.

Tudorel Toader se pare că nu face față exigențelor partidului de guvernământ în materie de justiție, drept pentru care va fi înlocuit, în ciuda obedienței toxice pe care-a dovedit-o în postura de ministru. Înțeleg, implicit, că partidul este satisfăcut cu restul guvernului și cu progresul înregistrat în domeniul infrastructurii, al educației, al sănătății, al gradului de absorbție a fondurilor europene, al gramaticii sau al agriculturii. Toate sunt OK mai puțin justiția, de care se va ocupa (încă o) somitate pesedistă care a terminat facultatea de drept la 52 de ani, la foc automat, la particulară, la fără frecvență, la Turnu-Severin. Un mare om cu care sunt convins că pesediștii de rând se vor mândri și pentru care vor vota.

Și totuși, există ceva în orașul ăsta care funcționează implacabil. Pe șoseaua Olteniței se schimbă bordurile. N-au mai fost schimbate, probabil, din mandatul unui alt mare politician teleormănean, Adriean Videanu, astăzi dispărut în ceață. Se înlocuiesc bordurile vechi, ce par a fi din granit, cu altele noi, din același material. Cele vechi, aproape intacte, doar puțin murdare sau ușor ciobite în timpul demontării, sunt stivuite cu grijă, probabil urmând a fi instalate la alte lucrări. Puteți observa în cea de-a doua imagine cu câtă măiestrie au fost instalate cele noi. Câțiva metri mai încolo, șoseaua Olteniței e plină de gropi, posibil pentru că regii asfaltului au cam fost persecutați, în ultimii ani, de DNA, OLAF și statul paralel. Dar nu-i nimic, se vor reface imediat ce domnul Eugen Nicolicea își va fi dovedit eficiența guvernamentală.