De prin pauzele publicitare de pe Digi

Deci Serkan ăsta era bolnav, dracu’ ştie ce-avea, probabil c-or fi discutat asta în timp ce pe Digi era ultimul discurs al lui Zelensky, deci n-am prins diagnosticul, va rămâne un mister. Pe gagică o cheamă Eda Yildiz, că mi-a spus maică-mea, care se bucură când arăt interes pentru serialele turceşti, ca să nu piardă şi să fie obligată s-o sune la 10 noaptea pe tanti-mea ca să afle ce s-a întâmplat. Tanti-mea a reuşit să-l convingă pe unchiu-meu că între opt şi zece nu există politică, doar Happy hours. Acum, ce să zic, cumva înţeleg de ce-a cedat unchiu-meu, dac-o vezi pe Eda asta uiţi dracu’ şi de război şi de toate. Dacă eşti normal. Şi se dădea fata pe lângă Serkan al nostru (al turcilor, de fapt, dar să zicem) se unduia, se gudura, se îngrijora, până la urmă s-a înghesuit toată în bietul amărât – şi ăla doar zâmbea tâmp. Îi zic revoltat maică-mii, sper că ăsta e pe moarte, de fapt sper că mai are doar câteva minute de trăit – şi nici asta n-ar justifica de ce să le iroseşti ca prostu’ când poţi să pui un pic mâna pe Eda şi să intri în rai pe uşa din dos (rai la propriu, nu vă gândiţi la prostii!). În fine, am tras concluzia că fata mai bine şi-ar căuta pe altul, chiar cu riscul ca serialul să se scurteze semnificativ, şi ne-am întors pe Digi, la refugiaţi şi la trecerea cu bacul de la Isaccea. Am uitat complet de soarta amărâtului Serkan. Asta a fost ieri. Dar l-am revăzut azi, în prima pauză de după ora 8, complet alt personaj, brusc refăcut şi plesnind de sănătate, tolănit într-un BMW Z4 decapotat şi zâmbind tâmp spre aceeaşi Eda, mai frumoasă ca oricând. Îl pupă fata pe obraz, mii de promisiuni de orice explodează în aer, BMW-ul ar trebui să ajute, dar nimic nu-l atinge pe eroul nostru. Aşteaptă fata un pic, nimic, îi zice ăluia că pleacă deşi mai stă, doar-doar se va întâmpla ceva, şi tot nimic. Într-un final acceptă că mai mult de-atât nu se poate face într-un serial turcesc şi se dă jos din maşină. But wait, Serkan învie, o strigă să stea şi vine după ea. Muşchii îi plesnesc sub cămaşa albă, semn că boala de mai înainte nu i-a perturbat şi programul de sală. Programul de piept-biceps-spate-umeri, evident, căci pantalonii skinny ar cam sugera că genoflexiunile sunt naşpa. Nimic impresionant, la niciun capitol, ca să fiu răutăcios şi să zic aşa, deşi fata aia doar ce s-a dat jos din maşină, deci motive or fi fost, slavă Domnului. Skinny-ii ăia au fost, poate, o idee proastă. Sau poate că omul nu şi-a revenit chiar complet din boala aia.

Sunt insensibil, uşor cinic chiar, îmi cer scuze admiratoarelor Serkanului. Înţeleg că serialul se numeşte “Dragostea pluteşte în aer” sau ceva în genul ăsta. O pluti, poate că Eda are timp să aştepte şi scenariştii vor reuşi să-l facă mai puţin pămpălău în următoarele 250 de episoade, dar eu sunt doar trecător pe-acasă şi, în plus, s-a terminat pauza publicitară pe Digi.