10704277_614798321964427_2359378062773551267_o17 copii au fost uciși ieri și mulți alții răniți în ultimul masacru dintr-o școală americană, săvârșit de un tânăr de 19 ani înarmat cu o pușcă militară de asalt și nenumărate magazii de cartușe, toate dobândite legal. A fost cel de-al 18-lea masacru într-o școală americană petrecut de la începutul anului și până acum. Adică în ultimele 45 de zile. S-a întămplat, din păcate, înainte ca administrația americană condusă de președintele Donald Trump să fi terminat investigațiile de care vorbea după marele masacru ce a avut loc la Las Vegas în Octombrie 2017. Parlamentarii republicani au promis, ca de obicei, o investigație amănunțită asupra cauzelor ce au dus la această tragedie, au vorbit de oameni bolnavi psihic și au decis, ca acțiune imediată, să țină un moment de reculegere pentru victime.

Sincer, nu m-ar mira foarte tare – date fiind preferințele declarate ale lui Trump, antecedentele republicanilor americani, tradiția locului și constrângerile generate de cel de-al doilea amendament – ca administrația americană să ajungă la concluzia că trebuie interzisă școala, un mediu mult prea periculos pentru copiii americani.

 

“Just because we check the guns at the door
Doesn’t mean our brains will change from hand grenades
You’re lovin’ on the psychopath sitting next to you
You’re lovin’ on the murderer sitting next to you
You’ll think, “How’d I get here, sitting next to you?”

                             Heathens – 21 pilots

 

PS. Este, din păcate, al treilea post despre mass shooting-urile americane, după 2nd Amendment first și Mass shooting. Ceea ce mi se pare de bezna minții este lipsa colectivă de logică și de acțiune a societății americane.