ghost_in_the_shell-446755661-largeNu credeam să văd un film cu Scarlett Johansson la care să mă lupt cu somnul. Cel puțin nu în următorii vreo 10 ani, timp în care aspectul fizic ar trebui să fie suficient pentru a evita orice discuție serioasă despre talentul actoricesc al actriței. Dar acest “Ghost in the shell” e de departe cel mai prost film pe care l-am văzut în ultima vreme. Și-am mai dat și bani pe el, că l-am închiriat de pe iTunes. E ultima cronică de genul ăsta. O dată dacă se mai întâmplă, promit, schimb numele categoriei din “Filme bune” în doar “Filme”. Oricum, mă simt dator să mă revanșez pentru ultimele 3 cronici, asta de acum, “Baywatch” și “Valerian”.

E un film prost, deci n-are sens să insist pe poveste. Dar e ciudat că, într-un film despre oameni “îmbunătățiți” tehnologic cu diverse piese de schimb și softuri artificiale, au reușit să o transforme pe Scarlett Johanssen din ce e ea în realitate într-o combinație nefericită de anime japonez, gonflabilă premium și pițipoancă tunată, cu fața suficient de (in)expresivă cât să se mai poată uita urât la tine dar nu și să zâmbească sau să exprime vreun sentiment cât de cât uman. Dacă așa o să arate viitorul mai bine să o lăsăm pe Olivia Steer să-și facă treaba, să convingă pe toată lumea că vaccinurile nu sunt necesare și să ne ducem rapid, fără chinuri.

* Nu am reușit să găsesc o traducere în limba romănă pentru “Ghost in the shell” așa că am tradus și eu cum m-am priceput. Inițial aș fi vrut să traduc “moroi” în loc de strigoi dar m-am gândit că cititorii mei olteni ar putea deveni brusc curioși să meargă să vadă filmul. Și nu merită.