8d179ee5-8a06-4ec3-aab6-9909ced7a9b6 (3)Colegul care are biroul în prelungirea biroului meu e acasă de marțea trecută, bolnav. A fost la medic, cu toate simptomele alea îngrijorătoare mai puțin temperatură, dar doctorul a considerat că nu trebuie testat pentru coronavirus. Nici marți și nici vineri, când a încercat din nou. Între timp, numărul de cazuri în Elveția a trecut de 2200 și multe voci spun că de fapt ar fi mult mai mare pentru că nu se fac suficiente teste. Guvernul federal a luat, în ultima săptamână, măsuri graduale în încercarea de a încetini răspândirea virusului dar nu poți să nu constați, uitându-te la țările din jur, că alții au făcut mult mai mult și mult mai devreme. Dacă raportezi numărul de cazuri la populație, Elveția este deja în topul celor mai afectate țări europene, după Italia și Norvegia. Nu se prezintă oficial numărul de cazuri pe fiecare canton sau detalii despre gradul de ocupare din spitale, presupun pentru a nu stârni panică, dar situația este îngrijorătoare în special în Ticino, cantonul de limbă italiană din sud și în marile orașe, Geneva, Zurich și Basel. Școlile s-au închis abia de astăzi iar magazinele, restaurantele, barurile și discotecile rămân deschise câtă vreme se poate asigura celebra deja distanță socială, care poate deveni destul de fluidă în combinație cu alcoolul. Ai putea spune că măsurile astea de retragere strategică, pas cu pas, din calea molimei sunt OK, câtă vreme știi sigur că ești încă în fața valului de noi infecții și nu deja câteva zile în urma lui. Pentru că ceea ce nu par să realizeze mulți este că ce vedem noi astăzi este probabil situația infectărilor de acum o săptămână.

Prin comparație, România – acum aproape două săptămâni, când am fost acasă – mi s-a părut să comunice mai bine și să trateze mai serios problema izolării celor ce-au intrat în contact cu virusul decât a făcut-o Elveția până acum. Diferența majoră și factorul care ar putea, într-adevăr, să încline balanța este că, dincolo de bunele intenții, de eforturilor autorităților române și de omniprezența coșciugului roșu din plastic în orele de maximă audiență, Elveția are cote înalte de responsabilitate socială, lucru la care noi nu stăm prea bine. Oamenii sunt, în marea lor majoritate, mai disciplinați și se comportă mai responsabil. Deasemenea este evident că guvernul federal se bucură de încredere iar teoriile conspiraționiste și propaganda ultra conservatoare din social media par să aibă mult mai puțini aderenți decât prin alte părți.

Și totuși, mă întreb dacă toate astea sunt suficiente pentru a ține lucrurile sub control în următoarele săptămâni. Abordarea de până acum pare să fie similară în acțiuni celei a Marii Britanii, deși nimeni nu recunoaște că se urmărește aceeași strategie super-cinică (și incredibil de idioată, părerea mea) a dobândirii imunității de turmă cu riscul, major, ca turma să fie semnificativ mai mică la final (dar mai sănătoasă, vor spune cinicii, nebazându-se pe absolut nimic). Dealtfel, în fața indignării colective și a contestării cu argumente venite dinspre mediul științific, se pare că guvernul britanic se dezice, la rândul său, de această strategie care seamănă al naibii de tare cu selecția naturală. Premiul Darwin, varianta pe națiuni. Asta în timp ce sunt ignorate sau amânate periculos strategiile de limitare a răspândirii virusului care par să funcționeze bine în Coreea de Sud, Taiwan sau Hong Kong.

Mă întreabă un coleg dacă poate conta pe mine pentru un meeting la birou care este programat joi dimineața. Răspund că da, presupunând că nimic semnificativ nu o să se întâmple până atunci. Și realizez că e mai ușor să promiți ceva ferm pentru anul viitor pe vremea asta, deși chiar și o asemenea promisiune presupune, se pare, o doză sănătoasă de optimism. În fine, în cazul meu, dacă scad procentul statistic de ghinion aferent vârstei mele, probabilitatea porneste de la 98.66%.

 

Update, ora 19:00. Numai ce-au anunţat că totul se închide. Magazine, restaurante, baruri, discoteci, totul se închide până după Paşte. Să sperăm că întârzierea asta nu o să coste prea mult. Şi când zic asta nu gândesc în milioane de franci ci  în vieţi.