J.M. Coetzee – Dezonoare

Dezonoare este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. Departe de mine gândul de a emite judecăți de valoare privind critica literară, însă dacă mi-ar cere cineva astăzi să numesc o capodoperă probabil că aș numi fără să ezit această carte. J.M. Coetzee a luat Man Booker Prize pentru acest roman și, patru ani mai târziu, premiul Nobel pentru literatură. Dezonoare trebuie să fi cântărit greu în decizia academiei suedeze.

Nu cred că sunt multe asemănări între Africa de Sud în primii ani post-apartheid și România post-comunistă. Dar cartea asta mi-a reamintit cumva acea perioadă sălbatică de după revoluție. Este povestea unei lumi divizate de puternice resentimente rasiale, care a demolat cu furie un trecut inuman și strâmb în aproape orice privință și încearcă să pună ceva în loc, fără să știe exact ce sau cum să o facă, privată fiind de legi și de autoritate. În poveste, lumea unui bătrân mascul alfa se prăbușește sub presiunea vechilor convenții sociale în timp ce, aproape într-o altă dimensiune, un nou (gen de) mascul alfa se impune, o ascensiune neîngrădită de nimic și care pare imposibil de oprit. Suntem lăsați să simțim gradual tensiunea crescândă a romanului și să privim drama, zbuciumul intern al personajelor, revolta lor – exprimată sau reprimată, suferința și acceptarea. Spun că suntem lăsați pentru că autorul pare să încerce să nu limiteze orizontul cărții la nivelul disputei rasiale. Această neutralitate rasială împinsă până relativ târziu dă și mai multă valoare romanului, căci altfel ar fi dus povestea prea ușor în clișeu și în previzibil, cel puțin pentru o parte a cititorilor săi, căci subiecte de genul acesta, prezentate evident mult mai simplist, sunt relativ frecvente în propaganda naționaliștilor albi, nostalgici ai apartheid-ului.

Subiectul este incitant, tensiunea atinge cote maxime, fiind perfect controlată de măiestria autorului, personajele sunt superb conturate. Dezonoare este o bijuterie literară.