
“The Darwin Awards salute the improvement of the human genome by honoring those who accidentally remove themselves from it in a spectacular manner!”
Premiile Darwin se acordă anual celor care ajută lumea să devină un loc mai bun, sacrificându-se cât mai spectaculos posibil pe altarul prostiei.
Parcă niciodată n-a fost aşa concurenţă. Bine, şi condiţiile sunt speciale anul ăsta!
Toată lumea ştie deja că Audi Q7 are prioritate, în trafic, în orice situaţie. Dar pentru că cei de la Audi au schimbat (un pic) modelul s-au gândit să inscripţioneze maşinile cu litere mari, să vadă toţi săracii şi să se oprească la timp.
Cheile râului Areuse sunt în partea elveţiană a Munţilor Jura, în cantonul Neuchâtel. Numele Jura a fost întâi împrumutat de paleontologi pentru a denumi perioada jurasică, pentru că aici au fost studiate pentru prima dată pietre datând din timpul dinozaurilor. Ulterior scriitorul Michael Crichton avea să-şi numească unul dintre romane Jurassic World. Tot el a scris şi scenariul filmului regizat de Steven Spielberg.
Peisajul, pe cheile astea, arată oarecum ca-n film, doar că mult mai spectaculos. Sigur, nu mă aşteptam să-mi apară de după vreo stâncă vreun tiranozaur, stegozaur sau ştiu eu ce alt soi de balaur. Dar tot am sperat să recunosc scheletul vreunui velociraptor fosilizat în vreo stâncă. Continue reading “Vacanţă în Elveţia (4) – Gorges de l’Areuse”
Cum ziceam, mare nu e, ocean nu e, dar măcar avem lacul Bienne sau Bielersee, pe nemţeşte. Şi un excelent traseu ciclabil de 50 de kilometri care înconjoară lacul trecând prin pitoreştile sătuce din jur.
Nikonul a rămas, tradiţional, acasă, pentru că e prea greu şi incomod pentru rucsacul de bicicletă. Oricum nu a fost cine ştie ce vreme de fotografiat şi era şi destul de târziu, aproape de mijlocul zilei, când lumina nu-i ce-a mai bună pentru poze.
Lauterbrunnen este un sătuc în Alpii bernezi, înghesuit între pereţii aproape verticali ai munţilor din jur. Aflat la aproximativ aceeaşi altitudine cu Sinaia noastră, e considerat de unii unul dintre cele mai frumoase sate ale Elveţiei. Nu m-a impresionat în mod deosebit, posibil datorită atmosferei uşor claustrofobice (cel puţin pentru mine). Dar odată urcat în telecabina care duce la Grütschalp perspectiva se schimbă complet. Nu mi-aş fi imaginat vreodată, privind de jos din vale, că la 1500m altitudine este o linie de tren care duce la Mürren, de unde poţi să iei o telecabină spre Schilthorn, de unde poţi să iei o altă telecabină spre celebrul restaurant rotitor din Piz Gloria, la aproape 3000 de metri altitudine, unde s-a filmat unul dintre James Bond-uri. Continue reading “Vacanţă în Elveţia (2) – Lauterbrunnen”
Vacanţă în Elveţia sună mai bine decât în vacanţa asta stau acasă, nu? Păi nu e mai bine să vezi întotdeauna jumătatea plină a paharului, mai ales în concediu? Sigur că mi-e dor de plajă şi de mare, va fi prima vară fără ele de când mă ştiu, de fapt a doua – dar prima dată nu se pune, eram în armată. Cum Elveţia n-are ieşire la mare, doar câteva lacuri frumoase, încercăm să descoperim locuri interesante care pot fi vizitate în excursii de o zi cu maşina sau trenul. Intenţionez să postez mai mult fotografii decât comentarii, dar asta depinde şi de ce găsim la faţa locului. Continue reading “Vacanţă în Elveţia (1) – St. Ursanne”
Maşina e făcută în România. Reclama de mai jos, pe care o văd în fiecare zi, probabil în Elveţia. Păi să nu te bucuri că Dacia e opţiunea cea mai cea din Elveţia?
Românii care lucrează în centrul de distribuţie din Marea Britanie al unui mare producător internaţional de măşti s-au gândit să le trimită un mesaj de încurajare celor de acasă, pe unul dintre paleţii cu marfa atât de aşteptată în spitalele noastre.
Doar mie mi se pare gestul ăsta emoţionant?