Lauterbrunnen este un sătuc în Alpii bernezi, înghesuit între pereţii aproape verticali ai munţilor din jur. Aflat la aproximativ aceeaşi altitudine cu Sinaia noastră, e considerat de unii unul dintre cele mai frumoase sate ale Elveţiei. Nu m-a impresionat în mod deosebit, posibil datorită atmosferei uşor claustrofobice (cel puţin pentru mine). Dar odată urcat în telecabina care duce la Grütschalp perspectiva se schimbă complet. Nu mi-aş fi imaginat vreodată, privind de jos din vale, că la 1500m altitudine este o linie de tren care duce la Mürren, de unde poţi să iei o telecabină spre Schilthorn, de unde poţi să iei o altă telecabină spre celebrul restaurant rotitor din Piz Gloria, la aproape 3000 de metri altitudine, unde s-a filmat unul dintre James Bond-uri.
Noi am decis să urmăm “Trail Mountain View“, un traseu care urcă la Allmendhubel, o cabană deasupra Mürren-ului, aflată pe la cota 2000. Traseul e cotat de dificultate medie în standardul elveţian ceea ce înseamnă, de fapt, că trebuie să fii pregătit să suferi. Dar a meritat, panorama a fost minunată. Iniţial planificasem să ne întoarcem pe acelaşi traseu dar ne-am răzgândit pentru că venea ploaia şi bine am făcut. Furtuna ne-a prins între Mürren şi Lauterbrunnen, dar una e să te plouă (torenţial) la 1600m, în marginea pădurii, şi cu totul altceva să auzi trăsnetele la 2000m, aproape de creastă, în loc deschis. N-am fost noi ciobani, dar am auzit poveşti…
Ca să concluzionez, între timp mi-am găsit încărcătorul de la nikon şi am avut aparatul cu mine pe munte. Dar aveam să constat, la prima oprire pentru poze, că bateria a rămas acasă, în încărcător, aşa că am cărat inutil aproape 2 kg în plus cale de vreo 12 km… Deci pozele sunt tot cu telefonul:





Vă invidiez (pozitiv) pentru povestea cu trăsnetele 🙂
Să vă bucurați de restul călătoriei, dacă mai e din ea!
LikeLiked by 1 person
Furtuna aia m-a uns pe suflet! Multumesc de urari, mai avem o saptamana de concediu.
LikeLiked by 1 person
Am trait intotdeauna cu impresia ca e doar imaginatia socrului meu in tabloul pictat! Pana am ajuns in fata cascadei!
O zona de vis din Elvetia! Dar care nu este?
LikeLiked by 1 person
N-am facut poze reusite cu cascada aia, nu era lumina buna. Dar este, intr-adevar, superba.
LikeLiked by 1 person
Wunderschön! 🙂
LikeLiked by 1 person
Absolut!
LikeLike