Cheile râului Areuse sunt în partea elveţiană a Munţilor Jura, în cantonul Neuchâtel. Numele Jura a fost întâi împrumutat de paleontologi pentru a denumi perioada jurasică, pentru că aici au fost studiate pentru prima dată pietre datând din timpul dinozaurilor. Ulterior scriitorul Michael Crichton avea să-şi numească unul dintre romane Jurassic World. Tot el a scris şi scenariul filmului regizat de Steven Spielberg.
Peisajul, pe cheile astea, arată oarecum ca-n film, doar că mult mai spectaculos. Sigur, nu mă aşteptam să-mi apară de după vreo stâncă vreun tiranozaur, stegozaur sau ştiu eu ce alt soi de balaur. Dar tot am sperat să recunosc scheletul vreunui velociraptor fosilizat în vreo stâncă. M-am mulţumit cu muntele, pădurea, râul şi un grup numeros de optagenari elveţieni complet inofensivi. Au produs, totuşi, un mic traffic jam pe bătrânul pod de piatră de peste Areuse. De înţeles, să faci un traseu de vreo 12 km pe munte, la 80 de ani, cere un pic de timp suplimentar… Şi probabil că nici nu se grăbeau să ajungă acasă, lângă nepoţii amatori de discotecă şi bere Corona.
Ca să termin într-un ton mai optimist, de data asta am avut nikonul cu mine. Se vede vreo diferenţă?




Frumoasă vacanță! Citindu-ți rândurile, mi-am imaginat că sunt și eu pe acolo! Grozave imaginile! Cea cu podul văzut de sus zici că-i din aur, un aur verde!
LikeLiked by 1 person
Metaforic vorbind, toata zona este din aur verde. Probabil ca nu peste mult timp un copac va valora mai mult ca aurul. A fost o vacanta de vara foarte diferita. Dar placuta, mi-a revenit gustul de mers prin munti si prin paduri.
LikeLiked by 1 person