Ca să zic din start, înainte să mă pierd în detalii şi să las altă impresie, Top Gun-ul ăsta nou e un film mişto. Deşi au trecut 36 de ani de la primul film te simţi imediat transpus în aceeaşi atmosferă. Avioanele şi bazele militare par aceleaşi, barul din sat e la fel, nici măcar duşmanii nu s-au schimbat semnificativ, deşi între timp cred că şi-au achiziţionat nişte suhoiuri ruseşti mai de fiţe în locul vechilor miguri. Tot ca în primul film, binele învinge până la urmă, dar probabil că nu vă aşteptaţi la altceva. Parcă nici Tom Cruise nu a îmbătrânit prea tare, arată fit şi refuză să leşine la acceleraţii de 10G, cam dublul limitei unui muritor de rând. Rămâne, totuşi, Tom Cruise, deci nu e o surpriză foarte mare, deşi dacă mă gândesc că omologii lui din armata română sunt, probabil, pensionaţi deja de cinşpe ani nu-mi pot opri un oftat.
Se pare că grosul filmărilor pentru Top Gun 2 au avut loc în 2018, mult înainte de invazia rusească în Ucraina. Uitându-mă la succesul de casă de care se bucură filmul, mai ales în SUA, nu mă pot opri să nu constat că oamenii nu au înţeles, de fapt, cum stă treaba. Uitaţi-vă pe cerul Ucrainei! Aproape că nu sunt avioane de vânătoare ruseşti, dar nu de frica aviaţiei ucrainene, aproape inexistentă, ci de frica rachetelor antiaeriene de tot felul, vedetele tehnologice incontestabile ale noului război. Dacă îl dăm un pic la o parte pe Tom Cruise, un caz cu totul şi cu totul special, capabil să se ferească de orice şi oricând, ar trebui să recunoaştem că în războiul modern avioanele de peste 100 de milioane de dolari bucata pot fi doborâte foarte uşor de rachete de sute de ori mai ieftine şi care se bazează pe tehnologii performante, greu de contracarat. Discuţia se poate extinde la tancuri, baze militare, vapoare sau chiar portavioane. E sfărşitul unei ere, iar războiul modern va fi probabil regândit din temelii. Rusia plăteşte deja preţul inadecvării. Americanii nu, pentru că Tom Cruise e încă tânăr.
APort 