Bio verzii

Castelul şi domeniul aferent au fost cumpărate de primărie acum mulţi ani. Când domnul L, care a avut via în arendă pentru mai bine de 20 de ani, şi-a anunţat intenţia de a se retrage după recolta din 2023 consiliul local a decis să organizeze o licitaţie pentru a stabili cine va prelua în arendă domeniul.

Doamna M, o şatenă elegantă între două vârste, cu un aer un pic pedant şi care vorbeşte o franceză elevată, locuieşte în ultima casă pe stânga cum urci spre castel. O casă mare şi frumoasă, cu vedere spre lac. De fapt, toate casele din zonă sunt frumoase şi au vedere spre lac. Doamna M a scris o petiţie prin care solicită ca via să devină bio prin caietul de sarcini al licitaţiei. Toată vecinătatea i se pare atât de frumoasă şi de nobilă încât transformarea i s-ar părea firească, progresul de care comunitatea are nevoie. Fire energică, a umblat din poartă în poartă pe la vecini şi aproape că i-a convins pe toţi să semneze. Pentru că doamnei P îi pasă de natură, de mediu, de locul pe care-l va lăsa nepoţilor. Doamna P se consideră, în esenţă, o ecologistă, deşi nu a votat niciodată cu cele două partide “verzi”.

Singurul care se opune vehement este chiar domnul L, arendaşul, care declară, încruntat şi abrupt, că iniţiativa e o prostie. Via este aproape bio, lucru pe care doamna M, de exemplu, îl ştie foarte bine pentru că de două ori pe an strâmbă discret şi aristocratic din nas la mirosul gunoiului de grajd care învăluie tot satul. Dar e adevărat că peste vară, cu precizie elveţiană în ceea ce priveşte temporizarea, cantităţile şi tehnica, via este stropită împotriva dăunătorilor. Cei care cer să fie complet bio nu ştiu despre ce vorbesc, spune domnul L. Să o faci complet bio ar însemna să schimbi soiurile de struguri, să ai ani în care să nu produci nimic, să investeşti în tehnologii agricole complicate şi să rămâi, totuşi, la cheremul capriciilor naturii. Toate astea ar falimenta, în mod cert, micul domeniu. Profitul este, chiar şi aşa, destul de mic. Multe lucrări sunt făcute cu voluntari. La cules, lista lor este închisă pentru următorii doi ani. Domnul L nu este un om bogat, deşi duce un trai lesnicios, se consideră un fermier pasionat şi bine organizat. Ca mai toţi fermierii, este conservator şi îngrijorat de toate ideile astea care i se par radicale când nu sunt de-a dreptul tâmpite. Ar prefera, mai degrabă, să fie lăsat în pace să-şi găsească singur calea, să se adapteze la ce vine ca şi până acum. Dar, în fine, peste un an nu va mai fi problema lui.

Rămâne de văzut care va fi, în final, decizia micii comunităţi de pe malul lacului Bienne. Bio sau nu, micul domeniu viticol nu va schimba soarta planetei. Sincer, e posibil să nu mai aud vreodată despre doamna M şi iniţiativa ei. Dar într-o lume din ce în ce mai îngrijorată de schimbările evidente ale climei această preocupare rămâne. Din păcate, la fel şi polarizarea din jurul ideii de a proteja mediul, o polarizare care nici măcar nu e creată de dispute ştiinţifice în ce priveşte calea de urmat ci de ideologiile diferitelor secte politice. Pe când unii “nu cred” pur şi simplu în existenţa unei urgenţe climatice, negând senin orice argumente şi dovezi, ceilalţi, la capătul celălalt al activismului, adoptă o rigidă abordare stângistă, la fel de ideologică precum extrema dreaptă. Anul trecut în iunie, o iniţiativă de referendum a cerut interzicerea completă a pesticidelor în agricultura elveţiană precum şi interzicerea importurilor de alimente pentru care au fost folosite pesticide. Practic, trecerea întregii Elveţii la alimentaţia bio. Activiştii de mediu s-au raliat aproape complet în spatele ideii, crezând că asta va proteja mediul şi va îmbunătăţi viaţa cetăţenilor. De partea cealaltă, fermierii şi aproape întreg spectrul politic de dreapta au respins categoric iniţiativa, vorbind despre costuri, riscuri şi insecuritate alimentară în timp ce au ignorat aproape complet discuţia despre mediu. Până la urmă iniţiativa a fost respinsă la vot. O a doua rundă va avea loc mâine, când o nouă iniţiativă doreşte interzicerea, de data asta, a zootehniei intensive, a fermelor cu număr crescut de animale precum şi a importurilor de produse provenind din astfel de ferme. Guvernul consideră lucrurile astea bine reglementate în Elveţia şi, ca şi la precedentul referendum, recomandă respingerea iniţiativei. Dar ecologiştii vorbesc, din nou, despre animale crescute în aer liber şi hrănite cu iarba pajiştilor elveţiene. Cuvântul bio este, evident, foarte prezent în discursul activiştilor. Aş putea să pun pariu că mâine şi iniţiativa asta va fi respinsă prin vot.

Sincer, un pic de ştiinţă n-ar strica, de-o parte şi de cealaltă. Ecologiştii îi acuză pe negaţionişti că ignoră argumentele aduse de cercetători, ceea ce este, cel mai adesea, adevărat. Dar se lasă seduşi, la rândul lor, de ideile “semănătoriste” ale unei lumi în care totul e bio, natural şi în echilibru complet cu natura. Dacă vedetele de la Hollywood îşi permit asta nu înseamnă că e o variantă pentru toată planeta. Vom putea noi supravieţui împărţindu-ne raţia zilnică de cartofi cu gândacii de Colorado? Poate întoarcerea la sapă şi la mai ştiu eu ce insecticide din extracte naturale din urzici să hrănească o populaţie de opt miliarde de oameni? O scădere a productivităţii din agricultură nu va însemna, oare, nevoia de mai mult teren agricol şi, în consecinţă, de mai puţină pădure, biodiversitate, oxigen şi apă?

Agricultura bio va rămâne, probabil, apanajul unor clienţi bogaţi, care-şi permit costurile ridicate generate de productivitatea limitată. Pentru marea majoritate a oamenilor şi pentru mediu avem nevoie – aş zice deloc surprinzător – de mai multă ştiinţă care să crească productivitatea şi să reducă impactul agriculturii asupra planetei: seminţe mai bune, culturi adaptate la condiţiile locale, mai puţină apă, chimicale folosite controlat, minimal şi inteligent, într-un cuvânt optimizare. Dacă vreţi să protejaţi mediul, cumpăraţi mai puţină mâncare bio, nu mai multă. Sigur, problema rămâne complicată, nu vreau să spun că ce nu e bio e obligatoriu bun pentru mediu…