Probabil că Putin a sperat să aibă alt preşedinte la Casa Albă. Dar Trump a pierdut, dezamăgindu-şi susţinătorul de la Kremlin. A sperat că toţi anii ăştia de propagandă şi dezinformare, pe toate canalele, au produs dezbinarea şi dezangajarea necesare ofensivei ruseşti. A sperat că societăţile occidentale îşi vor fi pierdut apetitul de ripostă după toate problemele provocate de pandemie. Dar a fost nevoie de doar câteva săptămâni de ameninţare pentru ca vestul să se mobilizeze şi să vorbească pe o singură voce împotriva agresiunii ruseşti contra Ucrainei. NATO, “în moarte clinică” pe vremea lui Trump, cum o cataloga Macron, e mai activă şi mai unită astăzi decât a fost vreodată. Probabil că Putin a crezut că doar zăngănindu-şi armele la graniţele Ucrainei va determina forţele reacţionare încă existente în ţara vecină să răstoarne regimul ales democratic. Dar asta nu s-a întâmplat. A sperat ca ucrainienii să facă o greşeală care ar fi putut fi interpretată drept provocare. Dar nici asta nu s-a întîmplat. Aşa că Putin a inventat ridicola noţiune de “denazificare” a unei naţiuni care a fost, probabil, una dintre cele mai mari victime ale nazismului şi este condusă astăzi de un preşedinte ales democratic, cu origini evreieşti şi un bunic care a luptat în armata roşie.

Cel mai mult, probabil că Putin a mizat pe lipsa de reacţie a armatei ucrainiene. A sperat că va fi un marş neîntrerupt de nimeni şi de nimic până în Kiev. Că nu vor pierde militari şi nu vor fi nevoiţi să ucidă prea mulţi ucrainieni. Au trimis ieri trupe aeropurtate să ocupe aeroportul din Kiev, oarecum departe de graniţă, o dovadă a încrederii arogante în puterea de intimidare a trupelor ruseşti. Au făcut (încă) un calcul greşit. La ora asta este deja clar că rezistenţa împotriva invaziei este mult mai mare decât s-ar fi aşteptat Putin. Sigur, asta nu-l va face să dea înapoi, doar îl va “obliga” să ucidă şi mai mulţi oameni. Probabil că de-aia a ieşit să se roage – jenant gest, care denotă o oarecare disperare – de militarii ucrainieni să întoarcă armele împotriva propriului guvern. Surprinzător sau poate nu, există rezistenţă chiar şi în Rusia, atât în stradă cât şi în diverse medii academice care condamnă agresiunea.

Nu în ultimul rând, Putin a mizat pe faptul că interesele diverse ale statelor europene vor atenua amploarea sancţiunilor. După prima zi de război încă rămâne de văzut dacă s-a înşelat complet şi în privinţa asta. Chiar şi fără sancţiuni masive, anemica economie rusă va primi în plin efectele încă unei stupide aventuri militare, doar că asta se va vedea pe termen mediu, în anii care vin, cum s-a întîmplat şi după anexarea Crimeei.

Îmi pot permite un pronostic. Putin şi Rusia nu pot câştiga, în primul rând pentru că Rusia, în realitate, nu are forţa economică de a susţine un război pe scară largă. Am scris despre asta acum aproape trei ani, aici. Şi apoi pentru că, exact ca în orice dictatură, în Rusia nu există decât o singură opinie, cea a liderului suprem ajuns între timp un criminal psihopat, arogant şi narcisist. Comparaţi asta cu diversitatea de opinii şi idei din Occidentul democratic care i se opune. Putin se afundă pe zi ce trece mai mult în groapa pe care singur şi-a săpat-o.