Postul ăsta şi încă unul şi-mi închei socotelile cu cărţile anului 2021. Sper să nu mai rămân chiar aşa de tare în urmă. Sunt câteva cărţi excepţionale în listă, pe care trebuie să le recomand (un pont: în fiecare post am cam început cu cele care au fost preferatele mele).

Luke Harding – Shadow State. Se vorbeşte mult zilele astea despre agresiunea rusă împotriva Ucrainei. E uşor să pricepi că e o agresiune atunci când vezi tancuri, katiuşe, avioane şi akm-uri la toate emisiunile de ştiri. Nu se vorbeşte însă suficient despre agresiunea rusă împotriva statelor Uniunii Europene sau a democraţiei americane care are loc sub forma atacurilor cibernetice sau a armatelor de troli care publică minciuni şi dezinformare pe reţelele sociale şi le “viralizează” apoi prin multiplicarea lor exponenţială. Chiar şi atunci când se vorbeşte despre asta mulţi refuză să accepte, dintr-un motiv simplu: au fost la rândul lor infectaţi de propagandă, ba unii iau parte la împrăştierea mizeriilor propagandei. Despre asta este cartea lui Luke Harding, un reputat ziarist de investigaţie al “The Guardian”, despre cum au influenţat serviciile secrete ruseşti (posibil hotărâtor) alegerile prezindenţiale din SUA sau votul pentru Brexit, despre cum au reuşit să spargă serverele partidului democrat american, despre cum au cumpărat şi folosit politicieni ai statelor democratice, despre finanţarea şi susţinerea prin mijloace diverse a tuturor mişcărilor extremiste care divizează societatea şi pun în pericol democraţia. Sunt trecute în revistă crimele politice oribile ale ultimilor ani, peste tot în lume. Dar ştiam, veţi spune, nu e nimic nou. Diferenţa semnificativă este că tot universul ăsta pus în scenă de un stat mafiot capătă detalii incredibile. Sunt prezentate date, dovezi şi nume ale celor care conduc această ofensivă împotriva occidentului democratic precum şi ale criminalilor care ucid şi otrăvesc pe oricine îndrăzneşte să i se opună “iubitului” conducător. Dovezile există, nu putem spera decât că mai devreme sau mai târziu se va face şi dreptate.

Iulian Bocai – Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu. Un tânăr scriitor pe care îl descopăr cu mare, mare plăcere! Romanul ăsta este de departe cel mai bun roman românesc pe care l-am citit în ultima vreme. Evident, după criteriile mele şi bazându-mă pe o memorie care-mi face mai mereu surprize. Dar, credeţi-mă, cartea e superbă. Abia aştept să o citesc pe următoarea.

Jean-Paul Dubois – Fiecare cu povestea lui. Un roman superb care a câştigat premiul Goncourt 2019. O avea fiecare povestea lui, doar că împreună se împletesc atât de frumos încât cu greu poţi lăsa cartea din mână, deşi e târziu şi s-a mai dus o oră din cele 7 teoretice de somn. Recomandare călduroasă!

Hassan Damluji – The Responsible Globalist. O carte despre cum ar trebui să arate o lume mai bună, deşi mulţi vor rămâne blocaţi în “globalist”, un cuvânt văduvit de înţelesul său primar, din dicţionar, doar pentru a-i fi ataşată o caricatură propagandistică, croită din teorii idioate, prostie şi mult interes,. Nu tot ce e global e bun, evident, iar realitatea asta e sugerată chiar din titlu, dar se întâmplă prea des ca cei care ne spun că Uniunea Europeană, de exemplu, e iadul pe pământ să fie chiar cei din cauza cărora trăim cum trăim şi suntem cum suntem. Cartea asta încearcă să despartă bobul de neghină.

Peter Handke – Frica portarului înaintea loviturii de la 11m. Ziceam că nu-mi place să abandonez o carte. Asta e o excepţie. M-a prins pe picior greşit, nu mai ţin minte ce-aveam. În fine, a fost un moment de-ăla, clasic, de it’s not you, it’s me. Hai să zicem că nu mă mai uit la fotbal de foarte mulţi ani, deşi sunt convins că, în afară de titlu, nu e o carte despre fotbal. Voi reveni la ea la un moment dat, promit!