Despre corectitudinea politică

O să încep prin a admite din capul locului o realitate: corectitudinea politică capătă adesea aspecte groteşti – din ipocrizie, interes, lipsă de inteligenţă sau ideologie, de orice fel ar fi ea. Dar acceptând acest lucru nu putem, în acelaşi timp, să generalizăm conceptul la aspectele lui negative. În general, dincolo de stereotipurile ultimilor ani, corectitudinea politică este doar grija de a nu-l ofensa pe cel de lângă tine. Cel puţin aşa o defineşte, de exemplu, Encyclopedia Britannica, dacă o astfel de referinţă mai are vreo relevanţă astăzi.

Ei bine, cei care resping atât de vehement corectitudinea politică, cei ce o consideră prin definiţie ca fiind rău intenţionată, o fac şi ei din motive diverse. Unii pur şi simplu nu ştiu ce înseamnă sau nu înţeleg suficient, căci ipocrizia şi inteligenţa limitată nu sunt apanajul doar al unei tabere. Despre ideologie ce să mai vorbim, a transformat o rezonabilă formă de convenţie socială, de politeţe până la urmă, într-o aberantă acuzaţie că o “autoritate” nenumită încearcă să reprime libertatea cuvântului, a ideilor libere şi a libertăţii, într-o vreme în care oricum toţi spun orice, oriunde. Însă marea majoritate probabil că doar încearcă să spulbere ipocrizia şi lipsa de logică acolo unde o văd. De fapt, absolut toţi sunt convinşi că fac asta. Cei ce-şi propun însă, în mod decomplexat, să demaşte ipocrizia este important să precizeze că e vorba de ipocrizie, altfel doar vor ofensa, uzând de generalizări şi definiţii şchioape, o mulţime de oameni buni. Sigur, mă refer aici la cei bine intenţionaţi, restul – atât de mulţi, din păcate – înţeleg din lupta lor împotriva “corectitudinii politice” doar libertatea de a jigni şi a fi bădărani. Plus asumarea grosolană a unei opţiuni politice radicale.

Şi încă ceva, un lucru în care cred şi după care mă ghidez. Indiferent că e vorba de corectitudine politică sau de respingerea ei, de ideologie sau nu, de mai multă sau mai puţină inteligenţă sau educaţie, de cele mai multe ori este clar pentru toţi cei cu sufletul deschis ce se ascunde în spatele cuvintelor. Dacă sunt folosite cu bună intenţie sau nu, ca să protejeze sau să rănească, să ajute sau să înşele. Empatia asta chiar funcţionează. Aşa că oricât de iscusiţi la vorbe se cred unii, sufletul (se) simte dincolo de retorică şi dincolo de argumentaţia logică.