De pe Zidul Berlinului

Vaud este singurul canton al Elveţiei romande unde, în plină pandemie, prostituatele încă pot practica neîngrădite cea mai veche meserie din lume. De fapt, în spiritul corectitudinii politice şi ca să nu intru în bucluc de la prima frază, o să mă corectez spunând că este vorba, evident, despre profesioniştii sexului, termen care elimină orice urmă de ironie sau discriminare, căci îi include şi pe ei, câţi or fi. Iar când zic neîngrădite evident că nu mă refer la limitarea de bunăvoie a câtorva grade de libertate prin folosirea diverselor accesorii, fie ele metalice sau din piele, cu pene sau cu blăniţă, roz sau negre, etc. Neîngrădite înseamnă că orice se poate, evident dacă permite bugetul.

După acest relativ lung disclaimer, să revenim la ştirea apărută ieri într-un binecunoscut ziar naţional şi care toarnă, evident, gaz pe foc pentru că, de exemplu, instituţiile de cultură, barurile, discotecile, cred că şi restaurantele, sunt închise de câteva săptămâni. Reprezentanţii asociaţiilor din turism au protestat faţă de dubla măsură, acuzând faptul că autorităţile închid ochii, lucru probabil doar parţial adevărat pentru că sunt convins că mulţi preferă să rămână cu ochii deschişi în astfel de momente. În sprijinul hotărârii cantonale este menţionată colaborarea strânsă cu asociaţia de profil Florile trotuarului, care ajută la implementarea unor politici de prevenţie (rămase, din păcate, nespecificate, chiar eram curios). Cert este că nimeni nu-şi permite ca întreaga industrie a sexului să intre în clandestinitate, de unde odată băgată e greu s-o mai scoţi.

Articolul de presă menţionează, hilar aş zice, că prostituţia – pardon, activitatea de prestări servicii sexuale – este efectuată fără ca lucrătorii şi clienţii să poarte măşti (sau, de multe ori, orice altceva) şi fără să păstreze distanţa recomandată de autorităţile cantonale. Năstruşnică idee, ce să zic, mi-a adus aminte de zicala aia de la noi care spune că nu poţi să fii şi cu… în fine, ştim noi… şi cu sufletu-n rai. Dar explicaţia, fără a intra în complicaţii duhovniceşti, e simplă: pur şi simplu n-au de-ales, e singura şansă de a rămâne în legalitate căci, dacă s-ar păstra distanţa, prestaţia ar deveni brusc una mai mult artistică, ceea ce ar intra la altă categorie, direct sub incidenţa regulamentului care interzice activitatea teatrelor sau a altor acte de cultură. E clar, deci, că nu este decît o singură cale către un final fericit.