Treaba asta m-a enervat de joi, când am vrut să mă uit şi eu la un pic de televiziune românească şi-am dat, la TVR Internaţional, de concertul lui Fuego. Am schimbat repede şi m-am uitat la “România te iubesc” pe ProTvi, ediţie mişto, despre români care merită iubiţi pentru ceea ce fac. Am încercat şi pe seară şi iar m-am enervat, căci am dat peste concertul de colinde snoabe al Paulei Seling. Vineri, surpriză!, TVRi a difuzat, din nou, concertul lui Fuego. Urmat, evident, de Paula Seling. Câte două ore de program fiecare. Am zis că poate am mai mult noroc azi dimineaţă. Programul zicea “Gala Umorului”, de la 9 la 11. Dar, din nou surpriză!, pe ecran mă întâmpină surâsul tâmp al lui Fuego, înfoindu-se fudul în costumul lui de voievod. În fine, arată ca o copie nereuşită a vampirului din Hotel Transylvania. La un moment dat în studio apare şi Paula Seling, înveşmântată într-o amplă perdea bizantină de Cugir – duse sunt zilele pantalonilor de piele – cântând vreo câteva colinde în avanpremieră la concertul ei de două ore ce urma în program – a treia oară în trei zile.

Când cântăreţul român îmbătrâneşte şi-l lasă vocea, când inspiraţia s-a dus dracului de mult iar curul şi burta nu-i mai încap în costumele sexi din tinereţe, nu-i mai rămâne decât să umble din sat în sat şi din orăşel în orăşel, cântând pe la pomenile primăriilor, obligat să facă frumos în faţa fiecărui căcănar de primar. Nu v-apucaţi să-i plângeţi de milă, că trăieşte din banii voştri. Sau, dacă e mai puturos, mai elitist şi n-are chef să-şi dea kilometrajul peste cap, poate să se specializeze în distrarea pensionarului român, ceea ce îi deschide larg porţile nomenclaturii tvr-iste, şi ea trăitoare tot pe banii voştri. Dar ceea ce nu înţeleg nici să mă pici cu ceară este de ce – dacă în publicul plătit din platoul TVR sunt doar cucoane care au sau arată de 60+ – de ce şi-ar imagina cineva din televiziunea naţională că cei care trăiesc dincolo de graniţele ţării sunt interesaţi să se uite de bunăvoie la o Românie în viziunea lui Fuego?