Este necesar sa actionam pentru perfectionarea cadrului democratiei noastre muncitoresti revolutionare. (…….) Pornim la un nou drum de munca si lupta revolutionara. Trebuie sa facem in asa fel incit activitatea tuturor organelor de partid si de stat, a tuturor organismelor democratiei muncitoresti revolutionare sa fie patrunsa ca un fir rosu de spiritul intransigentei revolutionare!

(…….) Am deplina convingere ca toate organele de partid si de stat, organismele democratiei muncitoresti revolutionare, Marea Adunare Nationala, toti oamenii muncii, fara deosebire de nationalitate, intregul nostru popor vor actiona, intr-o deplina unitate, pentru infaptuirea acestor marete programe, care asigura progresul continuu al patriei noastre, mersul ei ferm inainte spre infaptuirea visului de aur al omenirii, spre cea mai dreapta si mai umana societate din lume – societatea comunista!”*

Privind acum cîteva zile la cele două uşi din Casa Poporului, marea ctitorie a lui Ceauşescu, m-am întrebat – ca fost şoim, pionier şi utecist – pe care dintre ele ar fi trebuit să ieşi ca să nu te abaţi de la firul roşu al  intransigenţei revoluţionare? Şi, odată găsită calea cea corectă, oricare ar fi fost ea, tot stăruie întrebarea: unde ducea cealaltă?

IMG_0975 (2)

*Fragment dintr-un discurs al lui Nicolae Ceauşescu din 1985, după realegerea sa ca preşedinte al RSR.