10619996_570614219716171_7033265229638074444_oCâmpul cultivat cu căpşuni al fermei de peste drum de noi a fost invadat, sâmbătă dimineaţa, de un grup pestriţ de culegători. Familii întregi, părinţi şi copii, s-au răsfirat uniform şi calcă stîngaci peste straturile de paie aşezate printre rânduri. De cules, culeg probabil doar ce le face cu ochiul, căci nu zăbovesc prea mult la fiecare plantă. Culeg cât le trebuie şi-o iau uşor spre ieşire, unde li se cântăreşte marfa. Nu mi-e clar dacă vin atraşi de preţul mai mic ca la supermarket, de calitatea fructelor, de experienţa pe care le-o oferă copiilor sau doar ca să stea şi ei un pic la soare. Acum doi ani au lăsat în urma lor o mulţime de căpşuni, iar fermierii au adus pînă la urmă o echipă de români ca să culeagă ce-a rămas şi să le-aşeze frumos în cutiuţe de carton purtând brand-ul unui supermarket din zonă. Anul trecut nu s-au mai obosit, iar fructele neculese au putrezit în câmp, semn că meseria de căpşunar e pe cale de dispariţie. La fel se pare c-o să se întâmple şi anul ăsta.

La ferma din capătul celălalt al satului, două şiruri de cireşi bătrâni străjuiesc, de-o parte şi de alta, drumul care duce la Bienne. E-al doilea an în care rămân neculeşi, deşi au fost îngrijiţi peste an aşa cum scrie la carte. Mi se rupe sufletul să văd fructe aşa de frumoase lăsate în copaci. Dacă nici măcar pentru kirsch (un fel de ţuică elveţiană tradiţională din cireşe) nu le culeg vă puteţi face o idee despre cât de tragică e situaţia.

Ceva e în neregulă cu noi dacă a devenit nerentabil să mai culegem recoltele de fructe. Probabil că fermierii nu-şi pot permite să dea cât li s-ar cere pentru munca aceea sau pur şi simplu nu găsesc muncitori. Ferma se pare că supravieţuieşte mai degrabă din găzduirea cailor ce aparţin diverşilor oameni înstăriţi din zonă care nu au unde sau nu au chef să-şi îngrijească singuri animalele.

Ciudată situaţie. Pe când la noi acasă nu prea mai are cine să culeagă recoltele pentru că prea mulţi au plecat, aici nu se culeg pentru că nu au venit destui…