DSC_1568 (2)Dacă sunteţi în Bucureşti şi doriţi să vizitaţi un muzeu inedit vă recomand Muzeul Naţional de Artă Contemporană, aflat într-unul dintre corpurile Palatului Parlamentului. Dar trebuie să vă doriţi de-adevăratelea – şi vă rog să luaţi acest avertisment extrem de în serios. Noi am răzbit până la urmă şi experienţa a fost… interesantă (cu tot amestecul de rezervă, politeţe şi relativitate pe care englezii îl imprimă de obicei acestui adjectiv).

Cât de greu poate fi să găseşti un muzeu aflat în monstruoasa clădire a Casei Poporului? Apropo, văzută din faţa Catedralei Neamului, nici măcar nu mai pare atât de monstruoasă. După ce-am dat aproape o tură completă complexului am ajuns, întrebând din jandarm în jandarm, la poarta nemarcată a muzeului, comună cu cea de la Senat. Jandarmul de la intrare ne-a anunţat iniţial că “astăzi e grevă” dar a avut amabilitatea să verifice prin telefon: “Muzeul lucrează, puteţi merge!”

Pe aleea ce duce la muzeu freacă menta la umbră, sprijiniţi de autovehiculele lor oficiale, taximetriştii norocoşi ai oraşului, ajunşi şoferi de senatori. De fapt, am presupus că e vorba de şoferi, altfel ştiu că nu-i întotdeauna uşor să-i deosebeşti de şefii lor dacă unul dintre ei nu se ţine de colac. Clădirea parlamentului are nevoie urgentă de renovări, fără să lase impresia că a fost, vreodată, finalizată. Spaţiile verzi din jur sunt neglijent sau deloc întreţinute iar o bună parte din pavelele drumului sunt sparte. Epava unui ARO 10, o relicvă altfel foarte pitorească, zace la câţiva metri de una dintre intrări. Străinii ar putea-o lua drept exponat. DSC_1610 (2)

DSC_1638 (2)

În fine, am ajuns la intrarea Muzeului, doar pentru a afla că se deschide la 12, aşa că a trebuit să ne mai învârtim încă trei sferturi de oră prin soarele nemilos, cu ochii căutând îndurarea divină de la Catedrala Neamului. Evident că ieri încercasem să caut detalii pe net, dar site-ul mnac.ro n-a apărut pe primele 2 pagini ale google aşa că am renunţat. Dar azi, oricât s-au chinuit ei să ne descurajeze, ne-am pus ambiţia, am plătit 15 lei de persoană şi iată-ne înăuntru…

Arată ca un muzeu. Te simţi ca într-un muzeu. Interioarele generoase ale clădirii se pretează instalării unor expoziţii de artă. Nu e mare, doar parterul, primul etaj şi etajul patru sunt deschise publicului. Câteva dintre exponate mi-au plăcut foarte mult, altele nu, probabil independent de valoarea reală a obiectelor de artă. Pun şi aici câteva:

La primul etaj s-a amenajat o zonă în care sunt expuse obiecte de artă comunistă, unele dintre ele semnate de mari artişti români. Posibil să fi fost recuperate de prin clădire, după revoluţie. Frumoase, unele, dincolo de discuţia privind motivele inspiraţiei artiştilor.

La etajul 4 există şi o cafenea cu o terasă largă de unde puteţi admira un pic Bucureştiul de sus. Nu e ca şi când ai fi în cupola Catedralei Neamului dar probabil că de acolo se văd mai bine sateliţii de pe orbita pămîntului decât blocurile de jos.

 

Pînă la urmă, merită să petreceţi două ore în muzeul ăsta.

IMG_1007DSC_1636DSC_1619 (2)