Donald Trump, de care n-am mai scris de mult, a fost foarte aproape să pornească un  război pentru că iranienii le-au doborât o dronă de spionaj. De fapt îl pornise deja, dar a dat înapoi zece minute înainte să înceapă prăpădul. Americanii pretind că drona distrusă zbura în spaţiul aerian internaţional, în timp ce iranienii afirmă că le-ar fi violat spaţiul aerian. Este evident că drona militară nu era acolo ca să filmeze un documentar pentru National Geographic iar faptul că iranienii au cules din apă ceva rămăşiţe fără să fi fost împiedicaţi sau măcar filmaţi de către americani sugerează că e posibil să fi căzut totuşi in apele lor.

Ce este absolut înfricoşător este că pentru un astfel de incident, stupid şi discutabil,  Trump a decis să atace o ţară, să omoare oameni şi să pornească un război ale cărui consecinţe nu le poate controla şi probabil că nici nu e în stare să le înţeleagă pe de-a-ntregul… Motivul pentru care a retras ordinul de atac – aparent grija subită pentru vieţile a 150 de oameni, primii dintr-un lung şir –  este încă o minciună cinică. Bullshit, ar zice americanul… O oră mai tîrziu un general spunea la CNN că informaţia în legătură cu numărul de victime estimat de analiştii militari face parte întotdeauna din pachetul de date ce i se prezintă preşedintelui. Deci ştia de la bun început. Mult mai probabil este că răzgîndirea, caracteristică unui preşedinte periculos de imprevizibil, a fost un exerciţiu de imagine şi o strategie de impresionare a adversarului. Doar că adversarul nu e aşa de uşor impresionabil iar metodele lui Trump de a forţa un deal, repetate de fiecare dată şi cu oricine, chiar nu mai impresionează pe nimeni.

Ce se poate întîmpla în cazul unui război împotriva Iranului? Păi acţiunile de sabotaj din ultimele săptămâni, indiferent că au fost executate de Iran, de miliţiile susţinute de Iran sau de-a dreptul de adversarii Iranului, doar pentru a forţa o reacţie militară, sugerează exact ce se poate întâmpla. 30% din petrolul transportat pe mare trece prin Golful Persic, de-a lungul coastelor iraniene. Canalul navigabil al strîmtorii Hurmuz are doar vreo două mile lăţime iar un vapor e mult mai uşor de atins decât o dronă.  Blocarea traficului petrolierelor ar avea consecinţe incalculabile asupra economiei mondiale.  În plus, sabotarea conductelor de transport din Arabia Saudită către Marea Roşie, o alternativă la transportul prin golf, ar face dezastrul complet. Brusc americanul de rând ar constata că, după ce că l-a costat televizorul 30% mai mult din cauza războiului comercial cu China, acum trebuie să scoată şi mai mulţi bani din buzunar ca să umple rezervorul truck-ului său Ford care consumă-n medie 20 la sută. Statele din zona Golfului ar constata că nu mai plouă cu dolari în deşert, că Emirates, Etihad sau Air Arabia trebuie să plătească mai mult ca să ocolească Iranul sau că oamenii nu se mai înghesuie la shopping în Dubai.

Toată situaţia asta periculoasă a pornit numai şi numai din obsesia lui Trump de a distruge sistematic orice realizare a perioadei Obama. Retragerea din acordul de neproliferare nucleară cu Iranul a fost primul pas. Rezultatul? A împins o ţară care mergea în direcţia democratizării şi arăta semne încurajatoare de deschidere înapoi în braţele islamiştilor ultraconservatori. Recenta decizie americană de a bloca complet exporturile iraniene de petrol nu va face decât să crească şi mai mult influenţa aripii dure care controlează garda islamică revoluţionară. Cînd au de ales între a muri şi a se târâ în genunchi în faţa duşmanului mulţi vor decide să care cât mai mulţi după ei în infern.

Şi ca lucrurile să devină şi mai complicate decât sunt deja, Iranul este pe traseul noului drum al mătăsii, cea mai importantă iniţiativă comercială chineză a ultimilor ani, care leagă China de Europa şi la care şi ruşii sunt parteneri. Deci în nici un caz nu pot lăsa Iranul să cadă sub influenţa americanilor, iar asta face conflictul global.

Am fost, ieri, la 10 minute de un război care începuse deja.