3._inimi_cicatrizatePuține lucruri sunt mai greu de privit decât povestea tristă a unui om foarte bolnav căruia i se irosește poate singura șansă de a supraviețui cu un tratament complet greșit. Și despre asta este filmul lui Radu Jude, despre lupta pentru viață a unui tânăr evreu bolnav de tuberculoză osoasă, internat într-un sanatoriu de la malul mării. Este, în același timp, și o parabolă despre societatea la fel de bolnavă a României (și a Europei) anilor ’30, care încearcă să se trateze de boli reale sau închipuite cu mult lăudatul panaceu al naționalismului, avându-i ca “doctori” pe Hitler, Mussolini sau autohtonul Corneliu Zelea Codreanu. Va trebui să vedeți filmul pentru a afla povestea tânărului evreu. Nu vă va fi ușor, cum ziceam, căci Jude îi refuză spectatorului orice concesie de la atmosfera noir a scenariului sau a cinematografiei. Cât despre felul în care demonii naționalismului au vindecat Europa sau au salvat România sunt convins că știți deja.

Doctorul din film își trata pacienții tuberculoși cu puncții dureroase, aplicate fără anestezie și cu inutile corsete ghipsate care-i țineau pe bolnavi și mai mult captivi în propriile trupuri bolnave. Avea totuși scuza că făcea și el ce știa, într-o vreme de dinainte de vaccinuri și de antibiotice. Astăzi, să încerci aceeași schemă de tratament pentru tuberculoză ar fi ridicol. Și totuși, în politică încă mai merge căci, păstrând analogia, sunt mulți cei ce-l ignoră pe doctorul firav, tăcut și ochelarist pentru a-l urma pe felcerul impozant și cu gura mare… Iar felcerii primitivi ai naționalismului pregătesc, încă o dată, bandajele cu ipsos pentru a ne încremeni într-o nouă carapace. Într-o lume  a inimilor cicatrizate aproape că nici nu mai contează.