E frumoasă rău, a naibii, ca absolut toate eroinele principale ale telenovelelor turcești (și să tot fi văzut vreo 20 de minute, puse cap la cap, din vreo trei seriale diferite). Aflu, pe scurt, de la maică-mea că cică știe și să gătească, deși, serios, cui i-ar păsa? Tipul i-a făcut un ceai și cam bate apa-n piuă de vreo cinci minute, de când am intrat eu în sufragerie. Nu-i e clar deloc ce vrea, temporizează în așteptarea pauzei de publicitate, probabil că se uită mult la meciurile lui Mircea Lucescu deși ar fi exact momentul să atace. O chimie incertă se dezvoltă între ei și, încă neadaptat complet la ritmul bizantin al vieții, decid să-mi manifest nerăbdarea. “O pupă odată sau mă duc să fac un duș?”. “A, nuuu, mai dureaaază…”, vine replica maică-mii. “Ce episod e?”. “60, cred…”

Aha! Sunt convins, vă dau în scris că, până la urmă, o s-o pupe. Dar ca să iasă un happy-end rezonabil, chiar și după standardele turcești, ar fi preferabil să se întâmple înainte s-ajungă dulcica aia la menopauză.