exmachinaV-ați gândit vreodată cum ne vom descurca în viitorul nu foarte îndepărtat în care va trebui să interacționăm, în viața de zi cu zi, cu roboți ultraperformanți, dotați cu inteligență artificială care se îmbunătățește automat cu fiecare experiență pe care o trăiește oricare dintre mașinile conectate în același cloud? Cum vei face, oare, față unui robot care arată ca un om obișnuit (ori, ca să complicăm situația și mai tare, ca Scarlett Johansson) dar care nu uită niciodată nimic, care știe totul despre tine din datele culese prin mii de interacțiuni diverse, care te măsoară permanent prin nenumărați senzori și algoritmi sofisticați? Cineva care știe cum ești, cum gândești, ce simți și care va fi următoarea ta mișcare… Unii mai sarcastici vor spune că cine a fost însurat o perioadă suficient de lungă e oarecum pregătit să supraviețuiască tuturor acestor provocări. Eu, bineînțeles, nu mă număr printre ei (un disclaimer necesar, ca să evit un atac cibernetic major).

Dacă vă pasionează subiectul atunci e musai să vedeți Ex Machina. Îl puteți vedea și dacă nu vă dați în vânt după robotică, căci e un film foarte, foarte bun. Datorită lui, îmi tot stăruie în minte o întrebare. După ce criterii ar trebui să măsurăm calitatea inteligenței artificiale? Avem de-a face cu un nivel înalt de performanță atunci când reușește să capteze, complet obiectivat, esențialul unei situații? Sau poate când “înțelege” suficient cât să se “joace” cu sentimentele unei ființe umane? Când dezvoltă, de-adevăratelea, sentimente proprii (care sunt reale, nu simulate după algoritmi complicați)? Și-apoi, poate fi acceptabil ca un robot să se revolte împotriva tarelor de caracter ale propriului său arhitect software? Poate fi răzbunarea acceptabilă câtă vreme e împlinită în spiritul absolut al dreptății? Ar fi asta dovadă a calității inteligenței artificiale sau o regretabilă eroare de programare?

Vedeți filmul și mai vorbim…