Decoruri monumentale, reprezentând arbori seculari din alte vremuri, străjuiesc scena Sălii Palatului. O orchestră formată din zeci de instrumentiști acompaniază concertul, pe puțin vreo douăzeci de viori, apoi acordeoane, tobe, saxofoane, un țambal și vreo trei tulnice. Și Andra, arătând ca o Cleopatră în costumul ei tradițional românesc care aduce mai mult cu ultima colecție Versace decât cu portul țaței Floarea din Flămânzi. Probabil că și-ar fi putut cumpăra un sat întreg din Vaslui, casă cu casă, numai cu banii de i-a dat pe țoale. Concertul* ăsta spectaculos e transmis nu pe TVR Internațional, unde e normal ca folcloriștii să ocupe jumătate din program, ci pe ProTV Internațional, în emisiunea soțului doamnei Andra. Totul în numele tradiției populare și al obiceiurilor noastre strămoșești…
Mi-a venit sângele-n cap și-a trebuit să scriu despre asta. Serios, toate montările astea faraonice n-au nicio legătură cu tradiția sau folclorul autentic! Duse la paroxism de nebunia propagandistică prilejuită de centenar, sunt reeditarea spectacolelor de Cântarea României de pe vremea lui Ceaușescu. Sunt în principal menite să-și distreze publicul țintă, cei ce erau tineri pe vremea aia, astăzi pensionarii stăpâni pe telecomenzile lor ce pot zapa atât de ușor între Etno, TVR și Antena3. Da, cei care merg la vot și sunt pe cale să transforme dictatura proletariatului în dictatura pensionariatului. Se cântă în general un ghiveci propagandistic, “folclorul de viață nouă” promovat zeci de ani de comuniști, lălăieli fără valoare, pigmentate cu hit-urile aristocrației populare a anilor 80, cei ce aveau să ne devină deputați și senatori după revoluție. Păi de unde să-și tragă seva madam Dăncilă dacă nu din tradiția folclorismului politic – sau a politicii folclorice? – instaurate de Irina Loghin, Floarea Calotă și Ion Dolănescu?
Toate orchestrele astea care inundă orice scenă a patriei sunt create de regimul comunist pentru marele festival național al culturii și educației socialiste. De-aici le vine și aici se termină tradiția. Susținute – astăzi ca și atunci – din banii statului, marile ansambluri de muzicanți și dansatori sunt la cheremul baronilor locali și al consiliilor județene și, în consecință, aduse să facă frumos și să distreze oaspeții parangheliilor de partid(e) de prin provincie. Și, evident, să participe la nenumăratele festivaluri, zile ale orașelor și sindrofii publice organizate de primarii de peste tot ca să distreze moca electoratul. Vorba vine moca, evident că pe banii care mai rămân după ce se plătesc pensiile și salariile mărite, scenele montate de firmele prietenilor politici și celelalte pomeni electorale. Pentru o țară atât de săracă avem prea mulți “artiști” care trăiesc din banii statului. Căci sutele de vedete ale patriei – evident, nu toate populare – care se perindă pe la Mărută, Capatos sau mai știu eu pe unde, trăiesc nu din vănzarea propriilor creații ci din banii primăriilor. Ei sunt adevărații “asistați” ai statului român și-ar fi interesant de știut cam câți bani se încasează astfel, fără jenă, în fiecare an.
Trebuie să ne susținem cultura dar genul ăsta de pomană trebuie să înceteze pentru ca folclorul autentic să aibă o șansă, altfel va continua să se supună gusturilor marilor protectori ai artelor, fie că se cheamă Nicolae Ceaușescu, Suzana Gâdea sau, mai pe nou, Marian Oprișan sau Gabriela Firea.
* Îmi pare rău c-am cășunat pe Andra, dar concertul ei – altfel poate cel mai bun de genul ăsta și la care spectatorii și-au plătit biletele – e cel ce m-a îndemnat să scriu acest post. Nu neapărat despre ea este vorba aici, sincer îmi place Andra, are talent, are o voce bună și evidente calități pentru folclor. Și, între noi fie vorba, o extraordinară capacitate de a simți de unde vin banii.
Nimic nu mai e ceea ce a fost, toate lucrurile au suferit ”mutații”, si mai cu seama oamenii.
LikeLiked by 1 person
Sigur ca au suferit mutatii, banul e ochiul dracului, mai ales cand muncesti putin pentru el si esti sigur ca vine… de la stat… E si asta un fel de traditie romaneasca, dar nu ceva ce ne-am dori sa pastram…
LikeLiked by 1 person