O femeie de 22 de ani a fost impușcată mortal în plină stradă, în propria mașină, de către doi bărbați care ulterior s-au făcut nevăzuți demarând nestingheriți pe un scuter. Evenimentul a avut loc în plină zi, în capitala irakiană. Victima, fostă Miss Bagdad, model și vedetă social media, a deranjat probabil mediile habotnicilor islamiști care nu pot accepta blasfemia unei femei frumoase care râde, vorbește și se îmbracă modern. E împotriva tradiției musulmane. Alte trei femei, activiste pentru drepturile omului, au avut aceeași soartă în doar ultimele săptămâni.

Azi dimineață radioul național elvețian a difuzat interviul pe care unul dintre jurnaliștii lor l-a făcut cu doi tineri egipteni care agresau femei în plină stradă, în Cairo. Le pipăiau, le vorbeau murdar, le pălmuiau chiar, dacă vreuna încerca să protesteze. Nu se considerau vinovați pentru ceea ce făceau câtă vreme femeile, în opinia lor, o căutau cu lumânarea: nu erau acoperite de straiul tradițional, conform preceptelor musulmane, nu-și plecau privirea în pământ, umblau singure, îmbrăcate în haine europene – deci provocau. În ultimul an nenumărate femei au fost ucise pentru încălcarea legilor tradiționale ale Islamului și ale familiei musulmane. Evident că de minorități sexuale nici nu poate fi vorba – pedeapsa este una singură: moartea.

………………

Locuiesc într-o țară în care noțiunea de familie este tratată cu toată seriozitatea și cu tot respectul, în primul rând de către societatea civilă, de către statul laic și apoi de către diversele culte religioase ale țării. Printre primele lucruri care m-au impresionat aici a fost grija cu care sunt crescuți, educați și protejați copiii. E o întreagă tradiție ca familiile elvețiene să-și  sacrifice interesele materiale pentru ca mamele să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să le ghideze primii ani în viață. În țara asta pauzele de prânz sunt mai lungi pentru a da șansa familiilor să ia masa împreună. O tradiție ce încă se mai respectă în multe case. Și totuși, în 2007 a fost legiferat parteneriatul social pentru cuplurile de același sex, după ce a fost aprobat prin referendum în 2005. Căsătoria nu este încă legală, așa cum nu este permisă nici adopția, cu excepția cazului în care unul dintre parteneri este părintele biologic al copilului. În ultimul sondaj pe această temă, din 2017, 70% dintre elvețieni erau de acord cu legiferarea căsătoriei între persoane de același sex. Și cănd spun de acord asta nu înseamnă că le place, că o încurajează sau că plănuiesc o schimbare de orientare sexuală pentru ei sau pentru copiii lor. Doar că au decis că toleranța față de o minoritate de orice fel și egalitatea tuturor în fața legilor sunt mai importante decât confortul lor tradiționalist. Pentru o societate mai bună și mai dreaptă pentru toți. Sunt 11 ani de atunci. Familia rezistă.

………………

Unde ne aflăm noi, românii, cu doar câteva zile înaintea acestui referendum pentru familia tradițională în care se votează împotriva unei fantasmagorice familii netradiționale? Probabil că undeva între cele două lumi descrise mai sus. Câțiva vor fi revoltați că am adus vorba de abuzurile în numele tradiției religioase din anumite zone ale lumii musulmane. Nu au de ce, căci nu fac o comparație și, până la urmă, nici nu contează dacă suntem mai aproape de una sau de cealaltă dintre lumi. Important e ca acum, înainte de a ne decide dacă vom sta acasă sau vom merge la referendum (caz în care nu mai contează ce votăm, tot DA se pune) să încercăm să ne ridicăm puțin deasupra oceanului de zgomot și să privim tot acest demers dintr-o altă perspectivă, cea a drumului pe care mergem, căci despre asta este vorba, până la urmă. Iar asta este cu adevărat important pentru viitorul copiilor noștri și al familiile lor.

Deci, unde suntem noi astăzi între cele doua lumi de la începutul articolului? Și mai ales în ce direcție vrem să mergem? Spre Vest sau spre Est?