Kodachrome

Cele mai bune fotografii ale mele au fost făcute pe film, pe vremea când foloseam un Canon AE-1 Program cu un excepțional obiectiv cu focală fixă 50 mm f/1.2. Chiar și fotografiile făcute cu Zenit-ul cumpărat “de la ruși”, în piața Obor, la începutul anilor ’90, sunt mai bune decât miile de poze făcute cu oricare dintre aparatele digitale ale ultimilor ani. Diferența – cel puțin în cazul meu – ține nu neapărat de diferențele tehnice dintre tehnologii cât de felul în care aparatul digital îți schimbă modul în care privești lumea prin acel dreptunghi minuscul al vizorului. Pe film, unde o casetă era limitată la 35 de poziții, te concentrai să captezi momentul oportun cu setările perfecte (pe care le învățai, pentru că pe vremea aia chiar aveai timp să mai înveți câte ceva, din când în când). Pe digital apeși continuu pe buton în speranța că vei prinde momentul perfect, deși rar se mai întâmplă. Tot preambulul ăsta are și n-are legătură cu filmul despre care scriu aici. Dar m-am simțit inspirat să încep așa…

Kodachrome este un road movie, ne prezintă ultimul drum al unui mare fotograf care nu a lucrat vreodată pe alt suport decât filmul și care merge să-și developeze ultimele role în ultima zi de funcționare a ultimului centru Kodak de procesare. Kodachrome este istoria unei lumi care moare, care știe că moare și acceptă că moare convinsă fiind de superioritatea ei dar conștientă că ține pe loc o nouă lume care așteaptă să se nască.

Filmul e împănat cu vorbe de duh și imagini superbe. Pentru imagini va trebui să-l căutați pe Netflix. Dar câteva dintre cuvintele care mi-au plăcut își pot găsi un pic de loc aici:

I see for a living, Matt. It’s what I do.

….

Are you ever happy, Ben? 

Let me tell you something. Happiness is bullshit. It’s the great myth of the late 20th century. You think Picasso was happy? You think Hemingway was? Hendrix? They were all miserable shits. No art worth a damn was ever created out of happiness. I can tell you that. Ambition, narcissism, sex, rage. Those are the engines that drive every great artist, every great man. A hole that can’t be filled. That’s why we’re all such miserable assholes. 

…..

You ever hold a pair of fake tits in your hand? No matter how good something looks, You can’t beat the real thing.