“That (Brexit) dream is dying, suffocated by needless self-doubt.”
Asta declara ieri Boris Johnson, ministrul britanic de externe, în scrisoarea de demisie din guvern. Johnson are dreptate, visul Brexit-ului moare. De obicei visurile mor când oamenii se trezesc. Este și cazul acestei nebunii colective care a ignorat toate argumentele raționale împotriva unei aventuri alimentată masiv de populism, egoism, lipsă de viziune și resentimente tenebroase.
S-au împlinit de curând doi ani de la acel vot. Marea Britanie va părăsi oficial Uniunea Europeană în martie 2019, în mai puțin de 9 luni. După doi ani ca membru al unui guvern însărcinat să implementeze votul britanicilor, Boris Johnson vorbește (încă) despre oportunitate, speranță și șansa de a face lucrurile diferit. După doi ani de zile, nici măcar guvernul din care a făcut parte până ieri nu a reușit să-și asume o strategie comună și un plan coerent cu care să se poată prezenta la negocierile cu UE. Și ce este revoltător în ceea ce face Johnson este că, proaspăt sărit din barca guvernului care s-a dovedint incapabil până acum să rezolve problema, încearcă să inducă în opinia publică ideea că principalii vinovați pentru situația asta imposibilă nu sunt cei care i-au amăgit pe alegători că se poate, nici cei care s-au lăsat amăgiți de posibilitatea unei plăcinte cu carne, cu brânză și de post, ci Uniunea Europeană sau incapacitatea celor rămași în guvern de a implementa o idee altfel bună. E ușor să blamezi politicienii incapabili sau rău intenționați – și am văzut destui idioți și pe la ei – dar presupun că ar fi trebuit să se gândească la asta înainte de vot și să pună în balanță capacitatea lor de a gestiona un proiect atât de complex. Dar asta presupunea să se gândească la lucrurile astea sau măcar să asculte ce li s-a tot spus, în multe feluri și pe multe tonuri. Asta presupune să-și asume măcar acum, în ceasul al 12-lea, erorile și neroziile pe care le-au promovat, ceea ce mă îndoiesc că se va întâmpla. Alții – întotdeauna ăilalți – sunt de vină.
Problema britanicilor nu este că nu pot implementa Brexitul atât de radical precum vor. Problema lor este că, într-un final, cei din guvern au realizat că dacă le vor face visătorilor brexitului pe plac toată țara se va trezi în plin coșmar, de data asta real. Asta în timp ce politrucii populiști de pe margine otrăvesc atmosfera fără să îndrăznească să se implice în mod real sau să-și asume responsabilitatea faptelor lor.
APort 