disaster.jpgE de ajuns să visezi. E de ajuns să-ți dorești ca visele tale sa devină realitate. Muncește pentru ele și se vor împlini. Îndrăznește doar – și tot Universul va începe să lucreze pentru tine. Drumul îți va părea mult mai ușor decât ți-ai fi închipuit vreodată. Îndrăznește!

Nu e cine știe ce citat, m-am autoplagiat pentru că mi s-a părut interesantă o eventuală paralelă între Omul Spectacol (The Greatest Showman) și acest The Disaster Artist. Ambele filme spun poveștile unor oameni absolut pasionați, obsedați chiar de dorința de a ajunge artiști și a fi recunoscuți pentru arta lor. Ce se întâmplă când ai un singur vis, muncești ca un câine ca să-l transformi în realitate, sacrifici orice și (aproape) nimic nu te poate abate din drumul tău? Ei bine, în cele mai multe cazuri reușești. Ce anume reușești e o chestie discutabilă și, în consecință, relativă.

N-ai talent, dar știi pe de rost scene întregi din Shakespeare. Nu simți mai nimic și nu înțelegi mai deloc sau, din contră, “simți enorm și vezi monstruos”, cum zicea Caragiale.  Dacă e suficient de șocant, de intens-dramatic, de isteric, dacă țipi suficient de tare și te dai cu capul de-un perete trebuie să fie o interpretare de valoare, ești mulțumit de tine. Dar lumea e rea și nu te apreciază. Te revolți, o ataci direct și atunci indiferența se transformă în răutate: “Prietene, nu o să reușești niciodată.” Nu-ți rămâne decât să dovedești că lumea se înșeală, căci mai nou – sau poate nu – visul american e american în principal pentru că nu se lasă influențat de răutatea lumii înconjurătoare cu standardele, criticii, specialiștii și establishment-ul ei (în fine, deși tentant, n-o să deraiez în politică).

Deci cum le dovedești că se înșeală? Faci un film pe banii tăi. Scrii scenariul unei drame care se potrivește viziunii tale asupra lumii, angajezi echipe, actori, închiriezi platouri și echipamente și te pui pe treabă. Cheltuiești 6 milioane de dolari și lansezi filmul cu mare pompă. Ce-a ieșit? Un film de nota 3.2 pe IMDB (unde notele sunt până la 10). Atât de prost încât e bun. A devenit cult. Și l-a inspirat pe James Franco să creeze un film superb căci da, The disaster artist e inspirat dintr-o poveste adevărată. The room, filmul de 3.2, chiar există.

Slavă Domnului că mie-mi place să scriu diverse chestii pe un blog, e mult mai ieftin decât un film la Hollywood pe care încă nu și l-a permis nici măcar Bobiță, fiul fraților Păunescu și nepotul economiei socialiste, de la care a moștenit o avere impresionantă. Dar asta a fost demult, pe vremea când nu existau încă securiști sau stat paralel.